Elena Lasconi

Vasile Astărăstoaie : Românii sînt ameninţaţi şi obligaţi să se vaccineze. Modul în care autorităţile acţionează încalcă drepturile omului

Preşedintele Colegiului Medicilor din România şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi, prof. dr. Vasile Astărăstoaie  a declarat  joi 14 ianuarie că statul român pune presiune pe cetaţeni, pentru a-şi face vaccinul antigripal, încălcînd astfel drepturile omului. 
"Este o încălcare flagrantă a drepturilor omului, modul în care autorităţile acţionează şi prezintă situaţia gripei porcine în România. Eu mă număr printre cei care au ales să nu se vaccineze contra gripei noi, nu m-am vaccinat, şi nici nu o s-o fac. E decizia mea nu trebuie să dau explicaţii, mă vaccinez doar cand e obligatoriu, nu după ce s-a lansat această campanie deşănţată. De fapt, românii sînt ameninţaţi şi obligaţi să se vaccineze. Da, este o epidemie, dar nu cred ca se poate vorbi de pandemie" a spus prof. dr.Astărăstoaie, potrivit site-ului news-justromania.com

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.