12 arme de vânătoare importate ilegal din Germania, au fost găsite la o firmă din Bistriţa
12 arme letale de vânătoare au fost aduse în ţară, ilegal, de o firmă din municipiul Bistriţa, care are ca obiect de activitate tocmai operaţiunile cu arme şi muniţii. Spre ghinionul patronului, armele au ajuns, în cele din urmă, în mâinile poliţiştilor.
Un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române de miercuri informează că la o societate comercială din Bistriţa, având ca obiect de activitate operaţiuni cu arme şi muniţii, au fost găsite arme de vânătoare deţinute ilegal. „În cadrul activităţilor efectuate de poliţişti din cadrul structurilor Arme, Explozivi şi Substaţe Periculoase, pentru depistarea deţinătorilor ilegal de arme şi muniţii, a fost identificată zilele trecute, o societate comercială despre care existau indicii că desfăşoară activităţi ilegale cu arme şi muniţii. În urma controlului efectuat la societatea respectivă, cu sediul în municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, s-a constatat că reprezentanţii firmei au introdus în ţară arme letale de vânătoare, calibru 12 şi 16 mm, procurate din Germania”, se arată în comunicat. Cele 12 arme de vânătoare letale au fost introduse în ţară fără respectarea prevederilor legale în vigoare, motiv pentru care acestea au fost confiscate de către poliţişti, iar administratorul firmei este cercetat penal.
- 3822 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
07/11/2024 - 07:30
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
-
04/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 07:30
Poemul săptămînii
-
2 ani 3 săptămâni ago
-
2 ani 8 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 25 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou