Adio medicină naturistă: UE va interzice medicamentele pe bază de plante

preluare 9AM

 

 

Desi nu este foarte mediatizat, targul e ca si facut. Suntem pe cale de a vedea cum toate medicamentele naturiste vor disparea, iar medicilor le va fi interzis sa le mai prescrie.

Big Pharma, organizatia din care fac parte cele mai mari companii farmaceutice, este aproape de finalul bataliei impotriva medicamentelor naturiste. Astfel ca, din 1 Aprilie 2011 toate medicamentele bazate pe plante ar putea fi interzise in Uniunea Europeana, informeaza site-ul gaia-health.com. Si in Statele Unite, abordarea este putin diferinta, insa cu aceleasi efecte devastatoare.

Potrivit site-ului, Big Pharma si Agribusiness au ajus aproape de finalul planului de a detine monopolul pe intreagul domeniu al sanatatii, de la ceea ce mancam, pana la felul in care ne tratam cand suntem bolnavi. “Sa nu aveti dubii, aceasta <preluare> ne va fura si putina sanatate care ne-a mai ramas”, scriu jurnalistii gaia-health.

Mai exact, Directiva Europeana privind Medicamentele Traditionale din Plante (THMPD) a stabilit cateva reguli privind modul de folosire a produselor din plante, care pana acum au fost comercializate in mod liber.

Potrivit acestei directive, toate produsele naturiste vor trebui sa treaca prin aceleasi proceduri ca si cele farmaceutice, fara sa tina cont daca o anumita planta sau preparat din plante s-a folosit fara probleme de sute de ani. Costurile acestor proceduri, estimate intre 80.000 si 120.000 de lire sterline pentru fiecare planta, sunt prea mari pentru ca micii producatori, in afara de companiile Big Pharma, sa le poata suporta.

Nu va conta ca o planta a fost folosita cu succes si in siguranta de sute de ani, potrivit noii legi, aceasta va fi tratata ca si cum ar fi un drog, fiindca este folosita in forma naturala si nu este purificata – ceea ce ar schimba complet natura plantei si efectele pe care acesta le-ar avea.

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.