Agent Green: Dezastru în situl Unesco Sarmisegetuza Regia
Agent Green și Fundația Dacica atrag atenția că tăierile făgetelor de la Sarmizegetusa Regia afectează ireversibil situl arheologic, monument UNESCO. Situl a fost închis publicului la 22 ianuarie în vederea defrișării, însă imagini surprinse cu drona arată arbori de dimensiuni uriașe care au fost tăiați și s-au prăbușit peste zidurile cetății capitalei dacice, iar tăierile realizate cu pretextul protejării sitului arheologic și a vizitatorilor s-au făcut în mare parte în afara traseului turistic.
„Tăierile s-au făcut sub pretextul protejării sitului, dar s-au soldat cu distrugeri ale acestuia. Au urcat cu utilajele mari până pe acropola cetății și în zona sacră. Au răvășit adânc solul, deși știau că stratul arheologic se află la doar câțiva centimetri adâncime. Arborii doborâți peste fortificația cetății au afectat porțiuni din zidul antic. Au trecut cu TAF-ul peste plintele unui templu. E vorba de distrugeri care se sancționează conform legii. Mai mult, administrația sitului nu are un plan de gestiune și protecție a sitului, deși legea nu permite nici un fel de intervenții în sit decât în baza unui asemenea plan. Este vorba de un monument UNESCO, de importanță mondială, care se spune unor legi speciale, de care văd că nu se ține seama. Este halucinant ce se întâmplă acolo.”, a spus dr. Aurora Pețan, istoric și președinte al Fundației Dacica.
„Am descoperit tăierile pe portalul InspectorulPădurii.ro și m-am dus imediat să vă ce se întâmplă la cetate. Am rămas șocat când am văzut dezastrul. Nu era nevoie să alegem între istorie și natură. Soluția este de fapt istorie și natură. De aceea situl este dublu protejat, fiind atât în zona de protecție integrală a parcului natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, cât și sit arheologic și monument UNESCO. Mai mult, pădurea făcea parte din inventarul pădurilor virgine din anul 2005, cu arbori monumentali care stabilizau solul. Au doborât arborii fix pe zidurile cetății și i-au tras prin sit cu utilaje mari de tip TAF în condiții de sol îmbibat cu apă, lăsând răni ireversibile în sit. Așa ceva nu trebuia să se întâmple niciodată”, a spus Gabriel Păun, biolog și președinte Agent Green.
Continuare aici
- 6658 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou