Alecu Reniță: Răspuns unei „savante” îndrăgostite de Putin

 Ne îndemnaţi, din capitala Ţării, din Bucureşti, să-i lăsăm pe ruşi în pace şi să scriem despre ce se întâmplă în Palestina. La Chişinău cunoaştem foarte bine narativele şi tezele propagandei ruseşti: le simţim mirosul urât de la mare distanţă, fiindcă le auzim zilnic de peste 200 de ani, din mai 1812, când Rusia a rupt Moldova istorică în două, obligându-ne să declarăm în cor că ne-au „eliberat şi ne-au făcut oameni”.
Dacă v-aş descrie ce monstruozităţi se ascund în spatele „eliberării” ruseşti, o să vă ia groaza şi o să credeţi că vă aduc blestemul şi nenorocirea în casă. O mare parte din poporul român, aproape patru milioane de suflete din stânga Prutului, au cunoscut pe propria piele ce înseamnă „lucoarea de la Răsărit”, iar peste un milion au plătit cu viaţa lor experimentele Moscovei pe pământurile Basarabiei româneşti. Alte trei milioane s-au ales cu destinele mutilate, iar spaima, băgată până în măduva oaselor, i-a forţat să accepte rusificarea impusă.

Moldoivanii, ahtiaţi după Putin, fac parte din categoria mutanţilor, a victimelor otrăvite timp îndelungat, care îşi elogiază călăii şi nu pot fără ei.

Însă nu despre soarta nedreaptă a basarabenilor doream să vă spun, nici despre Palestina, ci despre unii români din dreapta Prutului, care bat la poarta iadului şi se roagă ca Ivan Turbincă să-i ducă în paradisul rusesc.

Observ destul de des, îndeosebi pe reţelele de socializare şi mass-media, că propaganda rusească se împrăştie ca o boală invizibilă în tot spaţiul românesc. Din păcate, fără voia noastră, R. Moldova mai face parte din „ruskii mir” (lumea rusă), dar întreb: românilor din dreapta Prutului li s-a făcut dor de ruşi, de „sovromuri”, de Stalin, Vîşinski şi Putin? Să fi dispărut în câteva decenii memoria istorică şi simţul autoconservării în mentalul colectiv? Refrenul omniprezent după capitularea din 23 august 1944 – „Stalin şi poporul rus / Libertatea ne-au adus!” – Continuare aici