Alexandru Uiuiu: Nu ne putem permite să pierdem Casa Scriitorilor de la Valea Vinului!
Prezent la atelierele de creaţie din Tabăra cultură " Realism Magic" Valea Vinului 2011, scriitorul Alexandru Uiuiu, reprezentant al ministerului Culturii în judeţul Bistriţa-Năsăud, instituţie ce deţine administraţia cadastrală a locaţiei cunoscută drept " Casa de odihnă şi creaţie a Scriitorilor" a afirmat că în calitatea administrativ culturală pe care o îndeplineşte, va începe demersurile pentru întroducerea în clasa monumentelor a obiectivului cultural de la Valea Vinului.
Cele două pavilioane ce compun Casa Scriitorilor de la Valea Vinului, comuna Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud sînt date în concesiune Uniunii Scriitorilor din România şi riscă să se dărîme din cauza stării avansate de degradare. Potrivit documentelor vremii, în perioada interbelică clădirile şi terenurile au aparţinut Fundaţiilor Regale, iar ulterior, după 1948, scriitorul Mihail Sadoveanu, în calitate de preşedinte al Societăţii Scriitorilor a consacrat această locaţie drept loc de creaţie şi odihnă pentru scriitori. De-a lungul a peste şase decenii Casa Scriitorilor a fost frecventată cu asiduitate şi mult drag de unii dintre cei mai importanţi scriitori ai ţării: Lucian Blaga, Laurenţiu Ulici, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi, Lucian Valea, Iustin Panţa, Emil Iordache şi alţii.
Detalii în flmul ataşat.
- 5822 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
04/11/2024 - 10:40
-
29/10/2024 - 09:07
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou