Apariția baronilor locali generată de administrarea teritorială a lui Ceaușescu!
Exact peste două săptămâni suntem chemați la urne să îi alegem pe cei care vor administra comunitatea în care trăim. Ne-am uitat cu această ocazie să vedem exact câți aleși locali se ocupă de cele peste 3.000 de localități din România. Numărul lor este surprinzator de mare, raportat la locuitori. Peste 40.000 de consilieri locali își vor prelua mandatele la sfârșitul acesei luni. Lor li se adaugă cei județeni și bineînțeles, primarii.
Deși populația României este în continuă scădere, iar rata emigrării este una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, numărul aleșilor locali rămâne unul foarte ridicat. Celor peste 40.030 de consilieri locali și se adaugă 1.381 de consilieri județeni, 55 de consilieri municipali și 3.187 de primari.
De ce ne aflăm în această situație? Pentru că organizarea administrativ-teritorială a României a rămas la fel din 1968. Avem 41 de județe, 2.862 de comune, 216 orașe - multe dintre ele subdezvoltate - și 103 municipii. Între acestea, numai Bucureștiul poate fi considerat însă o metropolă, potrivit site-ului comisarul.ro
O comparație: Județul Teleorman vs. orașul Timișoara
Să luăm un exemplu concret. Unul dintre cele mai sărace județe ale României, Teleormanul, are o populație totală de 368.055 locuitori, comparabilă cu cea a orașului Timișoara. Sunt 97 de localități în Teleorman, iar reprezentanții acestor comunități ajung să fie 1.115 (consilieri locali), în condițiile în care populația din Timișoara este reprezentată de 27 de consilieri locali, iar Bucureștiul de 55 de consilieri, raportați la o populație de aproape 2 milioane.
Luăm un alt exemplu, cel al unei comune din Teleorman, unde cei 835 de locuitori (mai puțini decât într-un complex rezidențial) au un primar și 9 consilieri locali. Pentru acești 835 de locuitori mai lucrează și angajații Primăriei, cel puțin zece la număr, cu un salariu mediu de aproximativ 3.000 de lei.
- 2657 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
-
21/10/2024 - 16:59
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
Poemul săptămînii
-
2 ani 1 săptămână ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou