Bătălia pentru bogăţiile Roşiei Montane a fost mutată pe câmpul Bruxelles-ului
Imensele interese economice vizavi de exploatarea resurselor aurifere de la Roşia Montană au depăşit pragul naţional pentru a trece la un nivel superior, cel european. Dacă această chestiune a divizat atåt clasa politică mioritică, cåt şi societatea civilă, problema aurului de la Roşia Montană este în prezent aruncată în curtea instituţiilor europene, în speranţa că acestea, în perioadă de criză economică, vor fi mai sensibile la cererile formulate direct sau indirect de către compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care doreşte să exploateze bogatele resurse miniere din zonă. Deşi propune un contract de exploatare dezavantajos pentru statul romån, RMGC susţine o campanie agresivă atåt în spaţiul media, prin reclame agresive, cåt şi în cel instituţional, încercånd să obţină autorizaţiile necesare demarării proiectului care ar putea să se transforme într-o catastrofă ecologică şi arheologică, avånd în vedere vestigiile romane din zonă.
Coloana a 5-a a intereselor RMGC
Organizaţiile non-guvernamentale transformate în coloana a 5-a pentru interesele RMGC, dar şi o serie de primării locale au susţinut ieri că Moţiunea de interzicere a cianurii în minerit este o grea lovitură dată dezvoltării economice a UE şi că Parlamentul European ar trebui să respingă acest document. Aceste acţiuni vin înainte cu o zi de votarea Moţiunii de interzicere a cianurii în minerit, acţiune ce se va desfăşura astăzi în Parlamentul European. Aceste trompete ale RMGC susţin la unison, într-un scenariu apocaliptic, că moţiunea va afecta sute de mii de locuri de muncă în întreaga Europă, va condamna la moarte zeci de comunităţi locale, fără nicio altă şansă de supravieţuire. Totodată, aceste entităţi solicită „imperativ Parlamentului European să respingă ferm şi imediat această iniţiativă“. Ei susţin că 95% din comunităţile locale şi regionale îşi doresc cu disperare acest proiect.
Presiuni în contrasens
De cealaltă parte, ONG-urile care se opun acestui proiect minier au protestat pe långă Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) ca să respingă documentaţia „incompletă“ depusă de RMGC pentru obţinerea acordului de mediu, ameninţånd în caz contrar cu un proces. Reprezentanţii ONG-urilor care militează pentru interzicerea proiectului minier de la Roşia Montană susţin că documentaţia depusă la MMP este „depăşită“, întrucåt, potrivit unei sentinţe a Curţii de Apel Braşov din 2007, muntele Cårnic „nu mai poate fi exploatat, deci trebuie exclus din acest proiect“. „Avånd în vedere această decizie definitivă, documentaţia depusă la MMP este, practic, incompletă. Astfel, ministrul ar trebui să respingă această documentaţie“, susţin organizaţiile non-guvernamentale. Aceleaşi diferenţe de opinie se regăsesc şi în råndul europarlamentarilor romåni. Ziarul „Curentul“ a scris şi în urmă cu aproximativ două săptămåni că unii dintre europarlamentarii romåni pun interesele economice, care oricum sunt dezavantajoase pentru Romånia, pe primul plan în detrimentul celor legate de mediu şi de distrugerea unor vestigii ale civilizaţiei daco-romane din această zonă.
Unul dintre cei mai vocali europarlamentari în chestiunea Roşia Montană, eurodeputata PSD Daciana Sårbu, a depus recent o declaraţie în scris aferentă dezbaterii din plenul PE a întrebării orale privind interzicerea folosirii cianurilor în minerit. În paralel, cinci eurodeputaţi romåni de la PDL au susţinut în cadrul dezbaterii PE utilizarea cianurilor în proces de exploatare a minereurilor de la Roşia Montană.
text şi foto preluate de pe site-ul Curentul
- 4804 afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
07/11/2024 - 07:30
-
07/11/2024 - 09:16
-
08/11/2024 - 11:14
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
Poemul săptămînii
-
2 ani 3 săptămâni ago
-
2 ani 8 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou