Batjocura privind colectarea selectivă a gunoaielor confirmată de Curtea de Conturi: Peste 90% din deşeurile municipale generate de populaţie şi de agenţi economici sunt colectate în amestec, sub 10% din această cantitate fiind colectată separat
.
”Garda Naţională de Mediu, deşi a constatat nenumărate situaţii de încălcare a reglementărilor aplicabile cu privire la depozitarea necontrolată a deşeurilor, nu a încadrat faptele constatate în conformitate cu gravitatea acestora şi cu legislaţia incidentă. Această entitate s-a limitat în a aplica măsuri care nu descurajează practica nelegală de depozitare necontrolată a deşeurilor. Deşi activităţile de inspecţie şi control, dar şi sancţiunile aplicate, s-au intensificat, eficienţa acestor acţiuni nu şi-a atins potenţialul. Astfel, este necesară realizarea unei analize fundamentate a tuturor acţiunilor Gărzii de Mediu, luând în considerare prevederile SNGD şi PNGD”, arată Curtea.
Curtea de Conturi a aprobat raportul aferent misiunii de audit al performanţei „Analiză şi diagnoză în gestionarea deşeurilor menajere”, desfăşurată în perioada 16 septembrie 2019 – 28 februarie 2020 la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) şi Garda Naţională de Mediu, se arată în comunicatul instituţiei, potrivit G4media.ro
foto: tărpiu deșeuri selectate
- 2428 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
-
21/10/2024 - 16:59
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou