Becleanul sărbătoreşte 778 ani. Băile Figa, vizitate anul acesta de peste 70 000. Confuzie şi degringoladă la Primăria municipiului Bistriţa

www.mesagerul.ro


Becleanul sărbătoreşte 778 de ani de existenţă


Timp de trei zile, oraşul aflat pe malurile Someşului Mare va fi în sărbătoare pentru a marca cei 778 de ani de existenţă a acestui oraş. Din programul manifestărilor dedicate acestui important eveniment, nu vor lipsi acţiunile culturale şi istorice, activităţile sportive dar nici spectacolele de muzică uşoară sau populară.

 

 

Prima atestare documentară a aşezării Beclean apare în forma de Bethlem în anul 1305. În 1438 membrii familiei Bethlen au câştigat deja dreptul de a construi o cetate din piatră sau o cetate întărită cu palisadă, dar aceasta a fost construită numai în jurul anului 1543. Cetatea şi aşezarea din jurul ei au constituit cel mai important centru domenial al familiei Bethlen, din acest motiv în cursul secolelor familia a construit aici mai multe castele şi conace. S-au păstrat în Beclean patru reşedinţe ale familiei, dintre care cel mai important este fostul castel al contelui András Bethlen din centrul oraşului (actualul Grup Şcolar Agricol), construit în stil baroc în secolul al XVIII-lea. Continuare aici foto www.mesagerul.ro

 

www.bistriteanul.ro

Băile Figa, vizitate anul acesta de peste 70.000 de turişti

Băile Figa sunt în continuare la mare căutare printre turişti. Anul acesta, peste 70.000 de oameni din judeţ şi nu numai au ales să se relaxeze aici.
Nicolae Moldovan, primarul oraşului Beclean, spune că şi anul acesta staţiunea Băile Figa a fost vizitată de zeci de mii de oameni, în special de când a venit căldura.

"De la începutul anului şi până în prezent, peste 70.000 de turişti au trecut pragul staţiunii. Sâmbăta şi duminica avem cei mai mulţi turişti. În ultimele weekend-uri, aici au venit, în medie, 5.000 de oameni, atât din judeţ, cât şi din ţară", a explicat edilul.

 

www.timponline.ro

Florin Chereji: Confuzie şi degringoladă la Primăria municipiului Bistriţa

Confuzia şi degringolada care domnesc la Primăria municipiului pe chestiunea variantei ocolitoare s-au putut constata şi din modul în care a fost pregătită şi cum s-a desfăşurat şedinţa Consiliului Local Bistriţa din data de 14 august 2013, mai precis chestiunea aprobării convocării unui referendum local.
Limba engleza pentru adulti

Majoritatea necesară adoptării HCL a fost modificată ilegal înainte de şedinţa CL

Deşi iniţial proiectul HCL prevedea (corect) 11 voturi , respectiv jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie, la începutul şedinţei executivul (simţind că nu vor reuşi să adune 11 voturi) a modificat majoritatea la jumătate plus unu din numărul consilierilor prezenţi la şedinţă (cum la şedinţa CL au fost prezenţi 16 consilieri din 21, în noua versiune a executivului HCL putea fi adoptată cu 9 voturi). Legea administraţiei publice locale prevede majoritate de jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţiune , respectiv 11 în cazul CL Bistriţa, pentru probleme ce vizează urbanismul; HCL în dezbatere urma să aibă efecte urbanistice, traseul variantei ocolitoare trebuind a fi introdus în Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Bistriţa

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.