Bistriţa din avion

comunicat de presă

 
În zilele de 17 şi 18 iulie 2010, în cadrul manifestărilor prilejite de Zilele muncipiului Bistriţa, Aeoclubul Euroairbis organizează un miting aviatic, potrivit comunicatului remis presei de Primăria Bistriţa.
Sâmbătă 17 iulie, la ora 11 va avea loc festivitatea de inaugurare a aerodromului situat lângă dealul Cocoş, în viitorul centru sportiv şi de agrement Wondeland. Între orele 12 – 15 participaţii la meetingul aviatic vor face o demostraţie aeriană iar de la ora 15.30 vor urma 3 ore dedicate zborului liber cu pasageri.
Duminică, 18 iulie 2010, de la ora 10.30 vor continua zborurile libere cu pasageri iar între orele 15.30 – 16.30 va avea loc o nouă rundă de demonstarţii aviatice şi aşa nunita “vânătoare de baloane”.
Cei ce doresc să survoleze Bistriţa alături de un pilot trebuie să se înscrie la aerodrom, sâmbătă, începând cu ora 15 sau duminică, începând cu ora 10, deoarece organizatorii estimează că sâmbătă se vor putea efectua între 100 şi 150 de zboruri iar duminică între 50 şi 100 de zboruri. Va funcţiona regula primului înscris.
Potrivit organizatorilor programul este dependent şi operabil în funcţie de condiţile meteo, scrie în documentul citat.

 

 

Foto: Citynews.ro

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.