Braconajul de capră neagră din Munţii Rodnei cercetat de Poliţia şi Parchetul Maramureş

preluare comisarul.ro

 


Lucrătorii IPJ Maramureș au declanșat cercetările în cazul împușcării ilegale a unei capre negre care a avut loc la jumătatea lunii iunie, în Munții Pietrosul Rodnei în zona Parcului Național Pietrosul Rodnei, faptă fotografiată și sesizată de un grup de turiști, a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Dumitrița Rus.

"În cazul braconajului întreprins pe teritoriul Parcului Național Pietrosul Rodnei, în locul cunoscut sub numele de Iezer, poliția s-a autosesizat imediat ce cazul a fost semnalat, polițiștii au deschis dosar penal, iar cercetarea se efectuează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeul de Sus", a precizat Dumitrița Rus. Continuare aici

Cazul de braconaj și fotografiile în care apar trei persoane au fost răspândite pe rețeaua de socializare de turiștii aflați pe Izer în momentul producerii evenimentului.

De asemenea, realizatorul emisiunii "Natură și aventură" de la TVR Cluj, jurnalistul Dan Păvăloiu, a făcut cunoscut pe blogul său și pagina de socializare, cazul de braconaj petrecut în Munţii Rodnei.

 Infracţiunile din dosarul de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Vişeu sînt:

vînătoare fără respectarea condițiilor scrise în autorizația de vînătoare,
vînarea speciilor de vânat strict protejate,
vînătoarea în parcuri naționale,
vînarea înafara perioadei legale,
nerespectarea regimului armelor și munițiilor,
uz de armă. azul de braconaj petrecut în Munții Pietrosul Rodnei.

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.