Brăduţi tăiaţi ilegal

Primim la redacţie

 

În seara zilei de luni, 28 noiembrie 2011, în timpul unei acţiuni punctuale de depistare a tăierii, transportului şi comercializării ilegale a brazilor de Crăciun, jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa şi lucrători ai Compartimentului de Prevenire a Faptelor Antisociale din cadrul Jandarmeriei bistriţene au depistat un transport ilegal de brazi.
Pe raza localităţii Unirea, pe drumul ce duce către Aerodrom, jandarmii au depistat o camionetă încărcată cu brazi, informează Biroul d Presă al IJJ BN.
Imediat jandarmii au trecut la oprirea transportului în vederea verificării legalităţii acestuia. La vederea jandarmilor, cei trei bărbaţi care efectuau transportul au părăsit camioneta, fugind pe câmpul din imediata apropiere. Jandarmii au pornit pe urmele acestora şi imediat ce au fost prinşi bărbaţii au recunoscut că nu deţin documente legale de provenienţă şi de transport, mai mult, brazii nu erau prevăzuţi cu sigiliile necesare conform legii.
Celor în cauză li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de furt, iar brazii au fost ridicaţi în vederea efectuării cercetărilor, fiind predaţi apoi inspectorilor silvici din cadrul ITRSV pe bază de proces verbal.
Valoarea brazilor este estimată la aproximativ 7.000 de lei iar acest transport este primul depistat în acest an de către jandarmi.
Astfel de acţiuni de depistare a tăierii, transportului şi comercializării ilegale a brazilor de Crăciun vor fi organizate de jandarmi pe toată perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă.

 

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.