Cartea de la Valea Vinului va fi prezentată la Sinagoga din Bistrița
Cartea de la Valea Vinului va fi prezentată în cadrul evenimentului editorial: Ora cărţilor Junimiste!
Vineri, 2 decembrie, orele 16, la Sinagoga din Bistriţa va avea loc evenimentul editorial „Ora cărţilor Junimiste”. Pe lista volumelor a căror apariţie va fi semnalată cu această ocazie, se află şi Cartea de la Valea Vinului, coordonată de scriitoarea şi jurnalista Florica Dura.
Evenimentul se înscrie în proiectului cunoscut sub numele Tabăra Culturală „ Realism Magic” la Valea Vinului ediţia 2016, organizat tradiţional de Asociaţia pentru Stimularea Iniţiativelor Civice din Bistriţa (ASIC) în colaborare cu Centrul pentru Cultură Bistriţa –Năsăud, şi, are ca scop restituirea memoriei culturale a obiectivului „ Casa Scriitorilor de la Valea Vinului”.
Lista volumelor semnalate editorial de către directorul Editurii Junimea din Iaşi, scriitorul Lucian Vasiliu, ajutat de scriitorul Nicolae Busuioc îi are în centrul de greutate pe marii poeţi Cezar Ivănescu şi Mihai Ursachi – pe durata vieţii, ambii fiind îndrăgostiţi de Valea Vinului - şi a constituit piesa se rezistenţă la standul editurii ieşene, de la recentul tîrg de carte, Gaudeamus, Bucureşti, noiembrie 2016.
La evenimentul de la Sinagogă sînt invitaţi să participe scriitorii bistriţeni care au frecventat şi iubit Casa Scriitorilor şi, doresc reabilitarea şi păstrarea acesteia aşa cum se cuvine.
Implicate în evenimentul de la sinagogă şi în restituirea memoriei culturale a Casei Scriitorilor de la Valea Vinului sînt: Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, Complexul Muzeal Bistriţa –Năsăud, Editura Junimea, Iaşi, Revista „Scriptor”, Iaşi, Biblioteca judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa –Năsăud, şi Asociaţia Culturală „ Florica Dura”, Bistriţa.
Lista volumelor semnalate:
• Mihai URSACHI – Instauratio noctis.
Antologie şi studiu critic de Bogdan CREŢU, colecţia „Efigii”, Editura „Junimea”, 2016
• Ioana DIACONESCU – O conştiinţă literară. Mihai Ursachi în documentele securităţii,
colecţia „Memoria clepsidrei”, Editura „Junimea”, 2016
• Mihai URSACHI – Marea Înfăţişare. Poeme alese de Lucian Vasiliu,
„CARTIER de colecţie nr. 9”, Editura „Cartier”, Chişinău, 2016.
• Cezar IVĂNESCU, Copilăria lui Ario Paradis.
Antologie şi studiu critic de Bogdan CREŢU, colecţia „Efigii”, Editura „Junimea”, 2016
• Cassian Maria SPIRIDON –Cezar Ivănescu, un oaspete al Nirvanei,
colecţia „Efigii”, Editura „Junimea”, 2016
• Nicolae BUSUIOC, Amintiri din Bibliopolis,
colecţia „Memoria clepsidrei”, Editura „Junimea”, 2016
• Cartea de la Valea Vinului. Coordonator: Florica DURA,
colecţia „Memoria clepsidrei”, Editura „Junimea”, 2016
• Lansarea revistei SCRIPTOR, nr. 11-12/2016
Florica Dura, preşedinte ASIC Bistriţa
- 5880 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
17/12/2024 - 12:03
-
17/12/2024 - 11:36
-
16/12/2024 - 19:54
-
13/12/2024 - 08:47
-
04/12/2024 - 04:19
-
13/12/2024 - 08:47
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
04/12/2024 - 04:19
-
17/12/2024 - 12:03
-
17/12/2024 - 11:36
-
17/12/2024 - 12:03
-
19/11/2024 - 11:49
-
28/11/2024 - 08:09
-
04/12/2024 - 04:19
Poemul săptămînii
-
2 ani 5 săptămâni ago
-
2 ani 10 săptămâni ago
-
2 ani 44 de săptămâni ago
-
3 ani 22 de săptămâni ago
-
3 ani 22 de săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
-
3 ani 27 de săptămâni ago
Arhivă
Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
---|---|---|---|---|---|---|
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
Comentarii
Publică un comentariu nou