Cartel Alfa: În spatele crizei se ascunde neputinţă şi încompetenţă

 COMUNICAT
 
Guvernul trebuie să facă eforturi pentru a evita să-i transforme
pe cetăţenii României în asistaţi social
 
 
 
Comitetul Confederal al Confederaţiei Naţional Sindicale “Cartel ALFA”, reunit în şedinţa din 18 ianuarie 2010, analizând situaţia actuală avertizează Primul Ministru, cât şi pe ministrul Muncii precum şi pe ministrul Finanţelor, asupra faptului că deciziile haotice adoptate la dezbaterile asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2010 nu demonstrează altceva decât incoerenţa politicilor guvernamentale practicate.
 
Comitetul Confederal constată că valoarea minimă care se acordă asistenţilor sociali pentru creşterea unui copil este de 21.000 de RON pe an, respectiv 1.700 RON pe lună. Este o sumă ce s-a stabilit folosindu-se norme europene care impun acordarea unui minim în funcţie de necesităţile persoanei asistată social. Nu vedem însă raţiunea pentru care salariul minim pe economie trebuie să rămână sub nivelul unui asistat social. Incoerenţa actului guvernamental este dovedită prin aceea că nu reuşeşte să înţeleagă faptul că venitul salarial al unui om aflat în câmpul muncii trebuie să fie mai mare decât venitul stabilit pentru un asistat social. Menţinând deliberat salariul minim la nivelul de jos, al subzistenţei, Guvernul nu face altceva decât să menţină deliberat o parte a cetăţenilor României sub nivelul persoanelor asistate social în condiţiile în care salariatul are nevoie să-şi asigure din leafa primită un minim necesar traiului său zilnic şi al familiei sale.
 
Comitetul Confederal constată că în spatele crizei se ascunde neputinţă şi incompetenţă. Dacă se doreşte continuarea adoptării ”pe picior” a unor măsuri haotice, care se reflectă dramatic în viaţa şi traiul cetatenilor, aducerea la îndeplinire a promisiunilor de ieşire din criza economică în acest an nu se va reuşi, iar câştigarea stimei şi respectului oamenilor, al alegătorilor care tocmai au fost minţiţi în campania electorală că o vor duce mai bine în 2010, va rămâne un deziderat iluzoriu. Nu se va reuşi decât declanşarea unui uriaş val de proteste ale celor care astăzi asistă neputincioşi la adoptarea unor măsuri haotice.
 
Comitetul Confederal cere Guvernului să nu mai întârzie în adoptarea măsurii, oricum amânată în mod nepermis, de aliniere a salariului minim pe economie garantat în plată la 705 lei.
Comitetul Confederal al Confederaţiei Naţional Sindicale “Cartel ALFA” cere Guvernului ca, dacă doreşte evitarea conflictelor deschise, să analizeze cu mare atenţie toate măsurile sociale adoptate, să oprească haosul măsurilor contradictorii, să aplice transparenţa, dialogul şi concertarea acţiunilor cu partenerii sociali.
 
                                                În numele Comitetului Confederal al CNS „Cartel ALFA”
Bogdan Iuliu Hossu

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.