Clujul, sub pătura TIFF: “Arătaţi-ne filmuuul!”

Aseară, mi-am iubit oraşul. M-am simţit un om civilizat, bucuros că locuieşte la Cluj. Totul a fost atât de prietenos, de firesc, de normal, încât fiecare amănunt mi-a picat bine, chiar şi tânărul voluntar care m-a rugat politicos să nu mai fac fotografii după ce începuse filmul.

Vorbesc despre deschiderea oficială a TIFF-ului, organizată pentru prima dată în piaţa din centrul oraşului, acolo unde niciunul dintre noi nu mai stătuse pe întuneric să vadă un film şi să râdă.

Covorul roşu, “străjuit” de fotografi, n-a avut nimic ostentativ, ba chiar îţi dădea iluzia că ai ajuns, cumva, printre prieteni. “Gardul” care împrejmuia zona cu scaune era scund, astfel ca oamenii care n-aveau invitaţii sau nu-şi permiteau bilet să poată vedea ecranul nestingheriţi, fără a percepe vreun dispreţ. “Înăuntru”, îţi puteai cumpăra îngheţată şi bere. N-am văzut pe nimeni cu mai mult de o sticlă şi nu s-a întâmplat nici un eveniment care să aducă a scandal.

Iar când s-a anunţat că, pe margine, voluntarii ne aşteaptă să ne împartă pături – pături!, şi la asta se gândiseră -, pe care suntem rugaţi să le returnăm la plecare, atunci totul s-a metamorfozat într-o petrecere de familie.

Oamenii erau frumoşi şi liniştiţi, ca şi cum ar fi fost ziua lor şi îşi aşteptau cadoul. Apoi, după ce s-a făcut noapte, n-au mai vrut decât să se lase cuprinşi de combinaţia aceea nemaiştiută dintre filmul simpatic, aerul rece şi clădirile vechi dimprejur. S-a creat, parcă, o comunitate de uitare a cărei singură uimire, dar şi aceea nemărturisită, era sentimentul că, uite, noi, sute de oameni, privim un film împreună, în centrul oraşului nostru, şi e la fel de bine ca acasă.

Mai multe detalii pe site-ul lui Mihnea Măruţă, care şi anul acesta este moderatorul discuţiilor dintre public şi personalităţile participante.

Foto: site-ul TIFF