Colaborarea cu PSD, o relaţie prea comodă pentru liberalii bistriţeni
Grupul de consilieri municipali al PNL se simte pus în umbra celui format din reprezentanţii PSD, motiv pentru care este decis să îşi rediscute poziţia şi relaţia faţă de social-democraţii lui Ovidiu Creţu.
Preşedintele PNL Bistriţa, Gelu Muthi, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că înţelegerea pe care grupul liberalilor din Consiliul Local o are cu reprezentanţii PSD este una „comodă”, care nu aduce beneficii de imagine PNL. Din acest motiv, Muthi va iniţia o serie de discuţii cu conducerile organizaţiilor municipale ale PSD şi PD-L, pentru a vedea dacă relaţia cu una dintre cele două formaţiuni politice poate fi una favorabilă ambelor părţi. Liderul municipal al PNL vrea ca viitoarea majoritate din Consiliul Local să ia în calcul propunerile liberale legate de alcătuirea bugetului local pe anul 2010, astfel încât cheltuielile de personal să nu depăşească 45% din buget, bunurile şi serviciile să fie limitate la 21%, iar investiţiile să primească cel puţin 30% din fondurile de care va dispune municipalitatea. Liberalii au venit cu o astfel de propunere în Consiliul Local la sfârşitul anului trecut, prin care s-a sugerat reducerea cheltuielilor de personal, dar această iniţiativă a fost respinsă în urma voturilor negative primite atât din partea unor consilieri PSD, cât şi a unora de la PD-L.
- 3689 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
21/10/2024 - 16:59
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou