Coloana Infinită şi un sondaj cultural din “Le Figaro”

Coloana Infinită se află pe locul 4 într-un sondaj realizat de “Le Figaro” printre cititorii săi, cărora li s-a cerut să aleagă, din nouă propuneri, cea mai importantă operă de artă plastică a secolului XX.

În cadrul sondajului, derulat timp de o săptămână, s-au înregistrat 3650 de voturi. Coloana – una dintre cele trei părţi ale ansamblului de la Târgu Jiu, dedicat de Brâncuşi românilor morţi în primul război mondial – a adunat 5,7% din total.

Pe primele trei locuri în preferinţele cititorilor “Le Figaro” sunt pânzele “Domnişoarele din Avignon” (de Picasso) şi “Dansul” (Matisse), urmate de “Gold Marilyn Monroe” – unul dintre portretele postume pe care Andy Warhol i le-a făcut actriţei. (Găsiţi aici lista celor nouă propuneri ale redacţiei franceze, cu procentele obţinute la vot, iar aici, imaginile lor).

“Le Figaro” le-a mai cerut cititorilor să aleagă cea mai importantă capodoperă arhitectonică a secolului XX, precum şi cel mai bun roman, avansând tot câte nouă variante. (Bineînţeles, cititorii au putut propune şi alte nume, dar, ca în orice sondaj de acest tip, voturile s-au dus preponderent către nominalizările redacţiei). La arhitectură a “câştigat” La Sagrada Familia, iar la cărţi - “Călătorie la capătul nopţii”, de Louis-Ferdinand Céline. (Găsiţi aici toate nominalizările şi rezultatele finale).

Care e relevanţa unui asemenea demers? Din punct de vedere valoric sau istoric, minimă. (Mie, v-am mai zis, îmi plac topurile, deci nu sunt obiectiv ). Jurnalistic, însă, poate însemna ceva. Şi asta pentru că sondajul face parte dintr-un “pachet” de articole care marchează inaugurarea, în 11 mai, a unui muzeu de artă modernă, Centrul Pompidou-Metz (vezi fotografia următoare).

Ideea în jurul căreia a fost gândită deschiderea acestui muzeu este repunerea în discuţie a conceptului de “capodoperă”. “Ce este o capodoperă? Mai are sens această noţiune în ziua de azi? Cine decide că o lucrare este o capodoperă? Este capodopera eternă?”, sunt întrebările de la care au plecat organizatorii. Aşa s-a ajuns ca, în “haloul” mediatic creat pentru această ocazie, să fie incluse şi sondajele prezentate mai sus.

Ce vreau să zic, în rezumat, este că se pot găsi abordări ingenioase prin care cultura să ajungă la public. Dacă măcar câteva sute de cititori au avut curiozitatea să “răsfoiască” albumul cu cele 9 fotografii ale operelor de artă propuse de “Le Figaro”, tot e ceva. Dacă măcar câteva zeci de cititori au aflat, de exemplu, cum îl cheamă pe arhitectul care a conceput Opera din Sydney, scopul jurnalistic a fost atins. Dacă măcar un cititor va căuta unul dintre romanele pe care redacţia le-a considerat reprezentative pentru secolul trecut, ideea a prins încă o rădăcină.