Comunicarea cu copilul, dacă părinţii divorţează

„O broşură nu ajunge; oamenii au nevoie sa asculte pe cineva vorbindu-le, lor şi copiilor lor, despre divorţ.” (Francoise Dolto)
 
În trecut se considera că cei care au căsătorii nefericite trebuie să rămînă împreună pentru copii, dar în prezent mulţi cred că este mai bine pentru copii ca părinţii lor să se despartă, atunci când nu se mai înţeleg şi trăiesc un permanent conflict.
Copiii pot percepe nefericirea părinţilor ca pe un semn că nu îi mai iubesc pe ei suficient de mult, sau cum îi iubeau înainte. Adeseori copiii se smt vinovaţi pentru neînţelegerile dintre părinţi, sentimentul de vinovăţie devenind mai apăsător atunci când aceştia hotărăsc să divorţeze. Temerea lor este că îşi vor pierde unul sau ambii părinţi; această frică este întărită adesea după divorţ, pentru că ambii părinţi sunt de regulă furioşi unul pe celălalt. Redefinirea rolurilor parentale este un pas necesar în cadrul procesului de divorţ. Deşi nu mai sunt împreună ca şi cuplu, cei doi continuă să fie părinţi şi trebuie să îşi asume această responsabilitate. Studiile arată că primul factor care deţine cea mai mare influenţă în adaptarea copiilor după divorţ este reprezentat de interacţiunea lor frecventă şi continuă cu ambii părinţi. Iar cel de-al doilea factor de importanţă maximă îl constituie capacitatea părinţilor de a renunţa la animozitatea dintre ei şi de a începe să-şi împartă creşterea copiilor în manieră eficientă. Ei trebuie să respecte dreptul şi nevoia copiilor de a fi şi cu celălalt părinte.
Copilul nu trebuie pus între părinţi, nici folosit ca aliat, pentru a-l şantaja pe celălalt părinte sau pentru a aduce informaţii despre ce face sau ce spune, deoarece copilul este cel afectat pe viitor, în ceea ce priveşte concepţia sa despre căsătorie. Copilul trebuie încurajat să spună ce simte, să se elibereze de stresul interior. El poate avea dificultăţi la şcoală, poate recurge la tăcere sau izolare, o tristeţe acută, de aceea în caz ca problemele se accentuează, este util apelul la un specialist.
„Pentru copil este important să ştie că divorţul este totdeauna un rău mai mic. Ca o operaţie chirurgicală care înlătură ceea ce nu mai este viu în trupul deja angajat într-un proces mortificant. Este tocmai situaţia cuplului cînd viaţa în comun a devenit insuportabilă pentru unul dintre soţi sau, cîteodată pentru amândoi. Acest climat al vieţii comune este purtătorul unei suferinţe pe care divorţul are drept scop s-o curme” (Dolto, 2003).