Comunişii pro ruşi de la Chişinău, au eşuat în încercarea de a-l demite pe Mihai Ghimpu

preluare Romanian Global News


Furiosi pe decretul dat de Mihai Ghimpu, privind ziua de 28 iunie ca zi de comemorare a ocupatiei sovietice, deputaţii comunişti, în frunte cu fostul dictator Vladimir Voronin, după o lipsă de patru luni, au revenit în sala de şedinţe a Parlamentului de la Chisinau. Şi chiar cu un proiect de lege - "Demiterea preşedintelui interimar Mihai Ghimpu", scrie timpul.md preluat de Romanian Global News.
Pe marginea proiectului s-a pronunţat Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat. Potrivit lui, Mihai Ghimpu ar merita demiterea, deoarece nu s-a consultat cu celelalte partide din Alianţă privind emiterea decretului din 24 iunie. Cu toate acestea Diacov a declarat că fracţiunea sa nu va susţine proiectul de lege al comuniştilor, pentru a nu crea premise pentru "dezmăţ" şi destabilizarea ţării.


Replica comuniştilor a survenit imediat. Igor Muntean, secretarul PCRM l-a atacat pe Marian Lupu, spunând că acesta este un avocat al lui Ghimpu. Nedumerit Lupu a luat cuvânt şi a vizat în discursul său atât pe comunişti, cât şi pe Ghimpu. I-a acuzat pe comunişti de faptul că au contribuit la instituirea în funcţia de preşedinte interimar al liderului PL care acuma, după cum declară Lupu, îşi face interesele de partid.


Preşedintele fracţiunii PLDM, Mihai Godea, a spus că prin aceste discuţii se încearcă să se divieze atenţia de la Legea bugetului care urmează astăzi să fie discutată.

Pentru proiectul de lege privind demiterea lui Mihai Ghimpu au votat 44 de deputaţi comunişti. Deoarece nu au fost susţinuţi în această iniţiativă de alţi colegi de legislativ, comuniştii, în mod tradiţional, au părăsit sala. Puţin mai târziu i-au urmat şi deputaţii neafiliaţi din "Moldova Unită".

"După ce s-a făcut lumină în sală", Mihai Ghimpu a dat start discuţiilor privind proiectul de ratificare a bugetului.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.