Corneliu Coposu: Ce-i trebuie României?

 Făcând abstracţie de toate aparenţele vieţii publice româneşti din aceste zile zbuciumate, adevărul care se cere descoperit şi supus discuţiei generale este că anumite tendinţe care nu se reazimă nici măcar pe totalitatea grupărilor politice respective vor să transforme în grabă, prin metode bruscate, structura socială a ţării.
E vorba de un număr restrâns de oameni, între care se găsesc deopotrivă: vizionari oneşti, luptători fanatici, mistici încărcaţi de ură, şi, printre ei, inevitabilii profitori de ape turburi.
Mulţimea angrenată în spasmul agitaţiei discerne cu greutate lumina din întuneric şi adevărul din confuzie, dar avem convingerea fermă că participarea ei la frământarea politică urmăreşte acele ţeluri simple, de bun simţ notoriu, care se rezumă în: dreptate şi echitate socială, libertate politică, muncă mai uşoară şi condiţii omeneşti de viaţă.
Agitaţia e susţinută prin urmare de câţiva protagonişti nerăbdători şi intoleranţi, de câţiva temperamentali violenţi, a căror dezlănţuire agresivă umple spaţiul politic al României cu vuiet mare, deformând proporţiile reale şi înfăţişarea exactă a situaţiei.
Unii dintre aceştia nu pot înţelege că prematura lor învolburare primejduieşte naţiunea în însăşi existenţa ei, aruncând soarta României în hazardul unor răsturnări care nu pot fi dirijate nici oprite, odată ce rostogolirea a început. Aceştia ignoră cu nepăsare interesele sfinte ale poporului şi ale ţării.
Spunându-şi patrioţi fac tot ce pot spre a-şi slăbi patria; arborându-se democraţi se agită frenetic pentru întronarea violenţei, a teroarei şi altor bucurii dictatoriale, cu care am fost batjocoriţi atâta vreme, continuare aici