Cristina Iurișniți la final de mandat 2016-2020: Raport de activitate
La final de an și de mandat, vreau să mulțumesc tuturor locuitorilor județului Bistrița-Năsăud pentru încrederea acordată în 2016. În acești patru ani de mandat, cu o majoritate toxică în Parlament, am urmat crezul unei politici transparente pentru cetățeni, care trebuiau să știe ce modificări de legislație nocive veneau dinspre PSD și ce propuneri avea USR pentru reformă și depolitizare.
La final de mandat 2016-2020, am adunat cele mai relevante acțiuni din activitatea parlamentară a celor patru ani de legislatură în Parlamentul României. Sper ca experiența acumulată să o pot valorifica în educație, egalitate de șanse, promovarea valorilor europene și ale francofoniei internaționale. Cred cu tărie că politica adevărată se face cu cetățeni pentru cetățeni!
Ce am susținut prin legi adoptate?
lupta împotriva Editurii unice și a Manualului Unic prin sesizarea de neconstitutionalitate obținută la CCR în 2018;
promovarea depolitizării prin 5 legi depuse în Parlament pentru incompatibilitate funcții;
eliminarea mandatelor pe viață a rectorilor universităților;
educația pentru sănătate în școli inclusiv educația pentru sănătatea sexuală și a reproducerii pentru diminuarea abandonului școlar, a traficului de minori, a mamelor cu minori unde suntem campionii Europei;
fără penali în școli, lege pentru siguranța copiilor noștri (lege promulgată);
mai mulți psihologi, profesori consilieri școlari în unitățile de învățământ (lege promulgată);
internet în școli asigurat de primării (adoptat);
promovarea campaniilor de sensibilizare și conștientizare pentru prevenirea si combaterea violenței domestice asupra femeilor și copiilor
introducerea în lege a violenței cibernetice in tipurile de violență domestică incriminate (lege promulgată);
promovarea dreptului la cultură, mobilitate interculturală prin diplomație parlamentară în cadrul Sezonului cultural Franța-România.
Spre deosebire de alți reprezentanți ai noștri în Parlamentul României, care în cei patru ani de mandat și-au făcut doar imagine publică prin discursuri populiste și multă demagogie, pot spune acum, la final de legislatură, că las în urmă o aactivitate parlamentară bogată, cu destule realizări, așa cum ar trebui să fie activitatea oricărui ales al cetățenilor.
Spre deosebire de cuvintele gratuite ale domnului Ionuț Simionca, spre exemplu, de asemenea deputat de Bistrița-Năsăud, care se lăuda în ultima săptămână de campanie electorală că este deputatul cu cea mai bogată activitate parlamentară, la mine vorbesc faptele. Sinteza activității mele parlamentare în cifre, aflată public la dispoziția tuturor cetățenilor pe site-ul online al Camerei Deputaților, arată după patru ani de mandat astfel:
Activitatea parlamentară în cifre:
Luari de cuvânt: 168 (în 114 sedinte)
– din care declaratii politice: 47
Declaratii politice depuse în scris: 4
Propuneri legislative initiate: 189, din care 33 promulgate legi
Întrebari si interpelari: 152
Motiuni: 12
Mesajul meu pentru aleșii cetățenilor în urma scrutinului electoral de duminică, 6 decembrie, este acela de a le cere să demonstreze tuturor că protestele din ultimii ani nu au fost degeaba! Avem nevoie de reforme, de o Justiție curată, de investiții în Educație și Sănătate, de investiții publice pentru creșterea calității vieții. Așa cum noi le-am dat votul nostru la urne, pentru progres și reforme reale, trebuie de acum înainte să o facă ei, prin votul lor în Parlament, pentru legi în folosul nostru, al tuturor cetățenilor!
Mulțumesc încă o dată bistrițenilor pentru tot sprijinul acordat de-a lungul acestor patru ani!
Sinteza activității mele parlamentare poate fi găsită la adresa:
http://cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=155&cam=2&leg=2016)
Un raport complet al activității parlamentare poate fi vizionat aici: https://issuu.com/deputatcristinaiurisniti/docs/broura_raport_activitate
Prof. Cristina Iurișniți,
Deputat USR în Parlamentul României
membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați
- 2494 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
07/11/2024 - 07:30
-
19/11/2024 - 11:49
-
28/11/2024 - 08:09
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
Poemul săptămînii
-
2 ani 3 săptămâni ago
-
2 ani 8 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 25 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou