Dacian Cioloș despre alegerile anticipate
Spune că anticipatele sunt mai greu de făcut dar sunt posibile!
Detalii în interviul realizat de jurnalistul Dan Tăpălagă de la g4media.ro
” Anticipatele sunt posibile și cred că trebuie folosite toate argumentele în negocieri în Parlament pentru a construi această majoritate. Președintele poate să joace un rol, vine reîncărcat acum, după aceste alegeri, vine cu o autoritate, cu susținere publică.
Cred că există și în rândul populației o susținere pentru alegeri anticipate pentru a legitima o nouă majoritate în Parlament, care să se apuce de treabă. Și să rezolve probleme inclusiv cele legate de deficitul bugetar, că nu vor putea fi rezolvate doar cu niște măsuri pe câteva luni de zile. Sunt o grămadă de argumente care ne duc în ideea că avem nevoie de o nouă majoritate.
Urmează să ne vedem cu premierul Ludovic Orban la sfârșitul acestei săptămâni, nu ne-am văzut pentru că am fost la Strasbourg, unde a fost votată noua Comisie, dar da, la sfârșitul săptămânii o să ne vedem. Am avut o discuție telefonică cu dânsul la sfârșitul săptămânii trecute și am înțeles și de la dânsul și de la europarlamentari PNL de aici, am avut o discuție cu Rareș Bogdan, care mi-a confirmat faptul că există un interes și la PNL pentru organizarea de alegeri anticipate”, a pus Cioloș.
- 3931 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
04/11/2024 - 10:40
-
29/10/2024 - 09:07
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
-
04/11/2024 - 11:14
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou