...dar chiar murind, legea ANI face victime: senatul României, y compris Crin Antonescu
...dar chiar murind, legea ANI face victime: senatul Romaniei, y compris Crin Antonescu
Motto: “Omul nu e decat o trestie, cea mai firava dintre toate; dar este o trestie ganditoare. Nu e nevoie ca intregul univers sa se inarmeze pentru a-l ucide – un vapor, o picatura de apa sunt suficiente pentru aceasta. Dar chiar murind, omul ramane mai nobil decat ceea ce-l ucide, pentru ca el stie ca moare, iar avantajul pe care universul il are asupra sa ii ramane universului necunsocut” – Blaise Pascal.
…ati aflat probabil – dar nu din Gandul si nici din Adevarul, care au ignorat stirea - ca legea ANI, retrimisa de catre Traian Basescu parlamentului si aprobata de catre Camera Deputatilor, a fost respinsa aproape in totalitate de catre camera decidenta, Senatul.
Au fost eliminate comisiile de cercetare a averilor si a fost mentinut termenul de un an in interiorul caruia ANI poate efectua verificari asupra averilor persoanelor care si-au finalizat mandatul, in locul celor trei propus de catre presedintie si aprobat de Camera Deputatilor.
De asemenea, s-a mentinut forma initiala, decisa de Senat, in privinta formularelor declaratiilor de avere publice, din care au fost eliminate metalele pretioase, bijuteriile, obiectele de arta si de cult, colectii de arta si numismatica, precum si obiectele care fac parte din patrimonial cultural national sau universal, a caror valoare insumata depaseste 5.000 de euro.
Nu a fost acceptata nici solicitarea presedintelui de a se introduce, in declaratiile de interese, o rubrica in care titularul sa declare daca el, sotul, copiii majori sau parintii sai ori ai sotului au derulat sau deruleaza, direct sau prin intermediul vreunei societati comerciale la care sunt asociati ori actionari, contracte finantate din bani publici.
Totodata, potrivit formei propuse de cele doua comisii, termenul in care vor trebui reactualizate, conform noii legi, declaratiile de avere si de interese, a fost marit de la 30 de zile la 90 de zile dupa intrarea in vigoare a acesteia.
Majoritatea celor care au scris, totusi, despre aceasta noua palma peste obrazul poporului roman, au facut-o indreptand tunurile pe senatorul UDMR, Gyorgy Frunda, seful comisiei Drepturilor Omului (?!?) care a devenit cumva si seful comisie Juridice, condusa de catre sentaorul PSD Grebla. Motive ar fi fost, slava Domnului, destule. De ani buni, alaturi de Norica Nicolai, senatorul se opune din rasputeri oricarei incercari de control al averilor demnitarilor, invocand nici mai mult nici mai putin decat … drepturile omului! Faptul ca se afla in conflict de interese – averea tocmai fiindu-i cercetata, din cate se pare, de catre ANI - nu l-a induplecat. Ba dimpotriva. Discutia cu ambasadorul american, Mark Gitenstein, si cel german, Andreas von Mettenheim, n-a reusit sa-l convinga. Nici ambasadorul american nu s-a aratat impresionat de argumentatia lui Frunda. Daca declaratiile verde-n fata ale ambasadorului american n-ar fi fost suficiente, prezenta ambasadorilor principalelor tari occidentale si a doua zi, la votul legii, ar fi fost pentru oricine un mesaj suficient de limpede. Nu insa si pentru Gyorgy Frunda. „Un Senat suveran al unui stat membru al Uniunii Europene nu poate accepta o presiune politică şi psihică“, a spus senatorul. Vadim Tudor n-ar fi spus-o mai bine.
A-l prezenta, insa, pe Frunda drept singurul responsabil pentru adoptarea legii in aceatsa forma, cum a facut-o bunaoara Elena Vijulie in Romania Libera (“Gyorgy Frunda a câştigat după ce i-a jucat pe degete pe colegii săi de la PDL. Fără să aibă nici un plan pentru menţinerea atribuţiilor Agenţiei, democrat-liberalii s-au înghesuit în turmă să adopte proiectul gândit de senatorul UDMR”) e o dovada de naivitate. Pedelistii au fost doar ceva mai smecheri decat colegii din Senat – atat si nimic mai mult. I-au lasat pe Frunda si Antonescu la inaintare si au asteptat sa culeaga roadele.
Spre deosebire de Crin Antonescu, care a declarat verde-n fata ca “opţiunea noastră, a liberalilor, e să ne ghidăm în această derută de respectarea principiilor formulate în mod excepţional de domnul Frunda” si “consecinţa logică ar fi ca noi să desfiinţăm o instituţie butaforică“, pedelistii au ales sa pozeze in victime: “noi am cerut discutarea pe articole, in locul variantei propuse de catre Comisia Juridica, da’ daca nu s-a putut…” Daca nu s-a putut, senatorii Romaniei au zis bogdaproste si au votat legea 115 ‘pentru’, doua abtineri si nici un vot ‘contra’!!!
Ce se mai poate face acum? Am putea continua sa ne vaicarim, declarand inca o data ca “toti sunt o apa si-un pamant”. Asa e, dar asta nu ne ajuta nimic. Dimpotriva. Genul asta de vaicareli suna ca un cantec de leagan in urechile demnitarilor nostri. “Din moment ce toti suntem la fel, si tot intre noi sunteti nevoiti sa alegeti, de ce sa ne facem probleme?” Ei bine, nu e asa. Chiar murind, legea ANI poate – si trebuie – sa produca victime. Multe victime. Mai precis, intregul senat al Romaniei.
Mergeti la www.senatul.ro sau la https://www.senat.ro/Start.aspx ; cautati-va senatorul si trimiteti-i un email sau o scrisoare. Reamintiti-i ca votul e uninominal si anuntati-l ca data viitoare veti vota cu oricine altcineva dar nu cu ea sau cu el. Anuntati-l si pe Crin Antonescu. Oricate scuze i-ati gasit pana acum, luati-va inima in dinti si spuneti-i “catre casi!” Sa nu va lasati induplecati de explicatii si scuze. Sa nu ezitati. Sa nu va tremure mana. Si, mai ales, sa nu uitati. Nici acum, nici maine, nici peste cateva luni si, mai cu seama, nici la urmatoarele alegeri. Nici unul dintre senatorii de astazi nu trebuie sa se mai gaseasca in viitorul Senat. Nici unul.
Luati-va demnitatea inapoi. N-aveti decat un vot. Dar cu el puteti face minuni.
Citiţi şi alte articole semnate de Alin Fumurescu, aici.
- 5988 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
21/10/2024 - 16:59
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
Poemul săptămînii
-
2 ani 1 săptămână ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou