Devoratorul de presă

Aţi văzut oameni care să citească dezinteresat toată presa posibilă şi imposibilă? Tot ce se scrie în ziare este interesant pentru noi, dar există cititori autentici ai ziarelor care citesc tot ce le cade în mână şi caută să citească orice fel de ziar.
Ei se află printre noi.
Sunt cei care ar fi în stare să spargă vitrina unui chioşc pentru că a ajuns la fără cinci (înainte de a se închide taraba) şi, evident, doamna plecase. Sunt cei care, spre disperarea nevestei, pleacă duminica la mall-uri să cumpere ziarele de weekend, pentru că doar acolo se găsesc. Sunt cei care citesc aceeaşi ştire de la Mediafax în şapte ziare diferite. Sunt cei care atunci când pleacă în delegaţie se blindează cu toate ziarele găsite la tarabă; şi nu-i de ajuns: le cumpără dimineaţa şi pe cele locale din oraşul unde au fost trimişi. Sunt cei care cunosc trei uşi de la bibliotecile publice: uşa de la intrare, uşa de la baie şi uşa de la masa presei, unde se opresc câte o zi întreagă citind de la „Cancan” până la „România literară”. Nu sunt nici pasionaţi de literatură, nici ahtiaţi după fenomenul socio-politic românesc – sunt presomani care în locul unei cărţi de Cărtărescu preferă lectura unui cotidian local, unei povestiri de Dinu Buzzati preferă un reportaj, unei poezii de Nichita Stănescu preferă o ştire şi unui haiku preferă un titlu simpatic al unui articol de ziar.
Ei se află printre noi.
Nu sunt persoane publice, dar îi vezi oprindu-se la fiecare chioşc de ziare, îi observi plimbându-se pe stradă cu doldora de ziare sub braţ sau prin cafenele având, alături de un espresso, grămada răvăşită de gazete pe masă. Şefii de ziare şi asociaţiile de presă ar trebui să le acorde premii acestor anonimi devoratori de presă. Ei nu citesc ziare pentru a face un dosar de presă şefului, nu citesc pentru că se visează peste câţiva ani mari conducători de trusturi, nu citesc să vadă ce scrie despre partidul din care fac parte. Nici măcar nu vor să se ia în piept cu Nicoleta Luciu. Preferă lumea ziarelor în totalitatea haotică a ei şi-o îngurgitează zilnic până nu mai rămâne nici un rest. Când au ras toată presa naţională şi locală, sunt fericiţi. Când le-au mai rămas vreo două cotidiene şi-un săptămânal sunt trişti şi se gândesc seara în pat înainte de adormi ce dracu’ s-a mai scris în cele pe care nu au apucat să le citească.
Ei se află printre noi.
Dar, vai! Am ajuns la devoratorul de ziare online. Şi încă ce rumegător! Visul lui s-a realizat: de-acum zeci de ani îşi imagina el să aibă o sală a presei doar a lui, să citească ziarele atunci când are el chef, căci e destul de nasol să răsfoieşti ziarele încet pentru că vecinul se uită urât la tine. Despre cine este vorba în cauză? Despre cel pentru care Internetul este universul de basm al presei. Despre cel căruia i se pare mai interesant cititul de site-uri de ştiri decât scrisul la cunoştinţe pe e-mail. Messengerul nu există pentru el, există lumea blogurilor, care-l face să simtă puternic râsul-plânsul presei româneşti. Crede că s-a născut să citească toate blogurile lumii, dar în momentele de cumpănă, disperat, se gândeşte la un milion de ziare şi la zece milioane de bloguri necitite. Încearcă să-şi construiască o disciplină a cititului online, dar tăvălugul Internetului încearcă să-l prindă şi să-l ducă la vale. Se transformă din omul care a citit sute de ziare în omul-ziar ce butonează permanent la blogosferă şi la ziare online.
Evident, se află printre noi aceştia care îşi iau laptopul seara de la serviciu acasă pentru că nu au apucat să citească de la litera „s” în jos de pe ziare.com; cei care au permanent un telefon mobil performant, dar nu pentru a filma scene de sex (ca orice manelist care se respectă), ci pentru a accesa la două noaptea rubrica Internet pentru a citi ziarele locale cu câteva ore mai repede de a apărea acestea pe tarabe.
Sunt mulţi şi, dacă vor fi uniţi, nu numai că vor citi de acum încolo tot ce se publică, dar vor susţine cu ce pot ei, cu entuziasm, presa noastră cea de toate zilele. Căci Şoricelul crizei mai nou este pasionat să roadă ziare decât cărţi sau role de film. Acestea i se par mai gustoase.
Dar uneori chiar o astfel de încurajare sentimentală poate să fie binevenită pentru conducătorii de presă, care se chinuie să ţină stindardul, atât profesional, cât şi material al unor ziare al unor ziare pe care ne-am obişnuit să le citim şi să le comentăm. Deoarece fac parte din viaţa noastră, alături de cafeaua băută de dimineaţă, sandvişul de la amiază şi berea băută seară cu prietenii.
SUNTEM PRINTRE VOI CA SĂ CITIM CU AVIDITATE ZIAREEEEELE PE CARE LE EDITAŢI.
TRĂIASCĂ DEVORATORII DE PRESĂ, CEI CARE SUNT DEPENDENŢI DE OPINIILE ALTORA!