Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Bistriţa-Năsăud blocată!
Florin Vasile Şomlea, nu mai este începînd de astăzi director al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bistriţa-Năsăud ca efect al deciziei ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 6 din 29.01.2010, prin care este revocat din funcţie. Actul semnat de Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, este efectul pronunţării Curţii Constituţionale în privinţa ordonanţei de numire pe criterii politice a directorilor de deconcentrate, şi după parcurgerea în justiţie a fazelor procesului intentat de fostul director Ioan Burcuşel, a declarat Şomlea.
Actul semnat de Kelemen Hunor invocă Decretul nr. 1902/2009 pentru numirea Guvernului şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629/2009 referitoare la neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale OUG 105/2009, şi coroborează sentinţa civilă nr. 273 din 9.06.2009 a Curţii de Apel Cluj prin care i s-a dat cîştig de cauză lui Ion Burcuşel.
Potrivit lui Florin Şomlea, instituţia pe care a condus-o pînă astazi este blocată, ca efect al faptului că, deşi există un act de revocare, nu există încă un act de numire nici a unei persoane pe funcţia de director, astfel încît toate activităţile instuţiei au fost blocate.
vom reveni cu amănunte
- 4420 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
11/04/2025 - 09:06
-
07/04/2025 - 06:11
-
06/04/2025 - 08:48
-
03/04/2025 - 18:17
-
03/04/2025 - 18:09
-
18/03/2025 - 08:31
-
28/03/2025 - 11:40
-
16/03/2025 - 10:30
-
29/03/2025 - 08:27
-
29/03/2025 - 08:14
-
16/03/2025 - 10:30
-
18/03/2025 - 08:31
-
19/03/2025 - 15:12
-
25/03/2025 - 17:56
-
28/03/2025 - 11:40
Poemul săptămînii
Odă în metru antic, în interpretarea actriței Valeria Seciu
-
2 ani 22 de săptămâni ago
-
2 ani 27 de săptămâni ago
-
3 ani 9 săptămâni ago
-
3 ani 39 de săptămâni ago
-
3 ani 39 de săptămâni ago
-
3 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 44 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou