Doar patru instituţii deconcentrate au făcut reduceri de personal

 Anul 2010 nu se arată atît de negru pentru instituţiile deconcentrate din judeţul Bistriţa-Năsăud, cum se anunţase de la Bucureşti. La o primă inventariere a reducerilor de posturi din organigrame, doar 42 de poziţii au fost radiate, iar multe dintre ele erau, oricum, vacante.
 
Legea 329/2009 nu afectează foarte mult bugetarii din judeţ. Pînă acum, s-au anunţat doar 19 posturi reduse la Inspectoratul Teritorial de Muncă, 15 la Direcţia Sanitar-Veterinară şi opt la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale, potrivit datelor prezentate în cadrul şedinţei de marţi a Colegiului prefectural. La ITM, dintre cele 19 posturi reduse, opt erau oricum vacante, iar conducerea instituţiei s-a implicat activ în găsirea altor locuri de muncă pentru foştii angajaţi, opt dintre ei fiind deja trecuţi pe alte state de plată. La DSV, legea 329 a „atins” tot posturile vacante şi pe angajaţii aflaţi la vârsta pensionării, dar victime au căzut şi trei funcţionari publici. La AJPS, care a preluat şi personalul fostei Direcţii de Muncă şi Protecţie Socială, s-au redus opt posturi din 37, dintre care unul vacant, iar restul de personal contractual, cum ar fi cel de pază şi de curăţenie. Aceasta nu înseamnă că instituţia nu va mai fi păzită, iar praful de pe birouri nu va mai fi şters, ci doar că de aceste aspecte se vor ocupa de acum înainte firme private.
Restul instituţiilor descentralizate pare a fi scăpat de virusul disponibilizărilor. Doar şeful de la Inspectoratul Teritorial în Construcţii, Constantin Hada, se aşteaptă la veşti rele, după ce conducerea naţională a anunţat că dă afară 400 de oameni, însă ceilalţi directori coordonatori spun că anul 2010 nu va aduce modificări de organigramă.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.