Dumnezeu să-l odihnească în pace! Spirit solar, cuceritor și hodinit în meditații despre lume și viață: George Țâra a fost un prieten incurabil!

 Știam de ceva vreme că prietenul George Țâra se pregătea să plece într-o dimensiune spirituală, cu care vom face cunoștință cu toții, cîndva... Însă vestea că spiritul lui a părăsit trupul muritor și suferind exact de ziua lui, pe 3 octombrie, seara, m-a surprins ca și cum atunci aș fi aflat prima dată, că o boală incurabilă îl măcina ireversibil și că l-a răpus.

Sub imperiul acestei vești, mi-am adus aminte multe episoade trăite împreună, ca prieteni, printre literații bucureșteni, Ioan Buduca, Tudorel Urian, Mariana Marin și Radu G. Țeposu, care, după 1990 făceau gazetărie angajată și responsabilă la publicațiile:” Cuvîntul”și ”Cuvîntul de ambe sexe”.

Ulterior, după George s-a întors în satul natal de pe Valea Bîrgăului și s-a însurat cu Marina, pe care a iubit-o enorm, ne-am revăzut în redacția Actualitatea BN, să facem gazetărie cotidiană. Apoi, după ce gazeta s-a închis brusc, din cauza proprietarului care și-a făcut planuri de a scoate bani de pe spatele gazetarilor, mult mai repede decît presa pe hîrtie putea produce, ne-am risipit precum potîrnichiile care pe unde am găsit ceva de scris sau ceva de făcut în gospodăria familiei. 

Redevenit țăran în satul său natal, Prundu Bîrgăului, George Țâra s-a apucat de cultivat arbuști ornamentali, de făcut țuică din merele Ionathan pe care culegea pînă cădea zăpada din livezile moștenite de la tatăl său, originar din Gledin, avea o normă de peisagist la RAAL și nu în ultimul rînd participa în tabere de creație literară și de artă plastică. 

Căutînd un moment ralaxat și plenar cu George, printre filmările mele, care așteaptă pe casete să vină momentul publicării, am găsit un minut debordant, în care, pînă și eu m-am contaminat de umorul inepuizabil al prietenului George. Eram la Valea Vinului, în septembrie 2006 și începeam seria de proiecte ”Tabăra Culturală de Realism Magic”, cu scopul restituirii culturale a imensului rezervor de creație de acolo, iar George, invitat în calitate de ziarist - era corespondent la Europa Liberă- , dacă bine îmi aduc aminte, dar și de scriitor, a adus, făcute de mîinile lui pînzele pe care artiștii plastici, invitați în tabăra de la Casa Scriitorilor le-au înobilat cu picturile lor, în săptămîna ce a urmat. 

Ilustrez acest text cu imaginile filmate atunci, condimentate cu o șuetă despre lucruri bune și vechi, vin și Valea Vinului.

Dumnezeu să-ți facă parte de LUMINĂ, prietene! Drum bun printre stele!