…Elena Udrea trebuie sacrificată!

…vremurile exceptionale necesita masuri exceptionale. Daca mai aveau vreo iluzie, Traian Basescu si Emil Boc si-au pierdut-o ieri, in parlament: fereastra de oportunitate pentru a nu intra in istorie pe usa din dos se inchide pe zi ce trece. Trebuie actionat acum si trebuie actionat la scara mare, pe multiple fronturi, pentru a le oferi oamenilor, dincolo de sacrifcii, si cateva sperante. Reforma statului, a justitiei, a constitutiei si a sistemului electoral (dar NU in directia dorita pana acum de catre Basescu), regandirea poporului roman si a rolului Romaniei in Uniunea Europeana – toate astea nu se pot face peste noapte, dar se pot incepe si aseza pe un drum (relativ) ireversibil, in asa fel in cat cei care vor urma, nu vor mai avea de defrisat jungla. Doar de insamantat terenul.

Uitati-va dincolo de ocean. Obama este unul dintre putinii lideri la aceasta ora care a inteles ca politica, asa cum s-a facut pana acum, nu mai poate rezista pe termen lung. Imi pare rau pentru toti prietenii mei de dreapta care s-au incapatanat sa-l judece exclusiv prin prisma ochelarilor ideologici si care acum sunt nevoiti sa accepte realitatea: a reusit unde toti, y compris democratii, i-au spus ca-si va frange gatul. Toti, y compris democratii, i-au spus ca se apuca de prea multe deodata, prea repede. Ca nu trateaza probleme metodic, pe rand. Sondajele dupa primele sase – noua luni pareau sa le dea dreptate. Sondajele dupa 12 luni, nu. Omul a reusit intr-un an mai mult decat si-ar fi imaginat cineva. Pana si discursul de-aseara, din Biroul Oval, pe marginea catastrofei din Golf, a fost un exemplu despre cum se poate mobiliza o tara intreaga, satisfacand atat conservatorii religiosi cat si ecologistii new–agisti, atat grupurile pro-business cat si cele pro-governmental-control. Simplu, fara mari artificii retorice (aparente).

Revenind la oile noastre – daca Basescu si Boc se multumesc acum cu niste amarate de carpaceli, pierd tot. Si, ceea ce este mai grav, pierde un popor intreg. Acum e momentul sa gandeasca nebuneste, sa gandeasca cum n-a mai indraznit nimeni in Romania sa gandeasca de la Marea Unire incoace, neconstransi de considerente electorale (oricum, nici unul dintre ei nu mai are ce pierde, dar amandoi mai au de castigat).

De buna seama, remanierea guvernului si reconfigurarea sa cu un numar mai restrans de ministere nu e nici pe departe un gest suficient. Dar orice drum de o mie de leghe, zice chinezul, incepe cu un singur pas. E nevoie, insa, inclusiv aici de gesturi simbolice, cu impact maxim. Credeti-ma: omul nu traieste numai cu paine, oricat s-ar iluziona in directia asta cinicii. Vor fi trecand ele principiile prin stomac, dar si stomacul mai trece prin principii cand ti-e lumea mai draga.

Sacrificii maruntele, de genul Blaga, Berceanu sau Videanu se inscriu in strategia clasica “capul lui Motoc vrem” – functioneaza pe termen scurt si nu potolesc setea de sange a unui electorat frustrat deja pana-n maduva oaselor. Cand trebuie sa faci raul, spunea Machiavelli, fa-l dintr-o data, fara crutare. Vei sfarsi crutand mai multe vieti decat in cazul in care ai tot lalai-o. Cand sacrifici, sacrifica ceea ce te doare mai tare, daca vreo sa fii luat in serios. Dacii nu-si aruncau in suliti handicapatii si nici Manole nu si-a zidit in Manastirea Argesului o batista folosita. Cand Churchill a ordonat bombardarea flotei franceze din Africa (in 20 de minute de bombardament au murit vreo 1200 de francezi a caror singura vina era ca, intre timp, se schimbase regimul cu cel de la Vichy), a facut-o cu durere de inima, dar fara ezitare: de atunci a fost limpede pentru o lume intreaga, y compris Hitler, ca Churchill nu e Chamberlain si ca … “he meant business“.

Aici intervine in ecuatie, serafica dupa cum o stim, Elena Udrea. Sa admitem, de dragul argumentului, ca e Elena Udrea e victima nefericita a unui PR defectuos, inceput cu o gafa norvegiana. Sa admitem ca mariajul Udrea-Cocos se bazeaza pe o iubire sincera, de-a dreptul patimasa, ca toate conexiunile politica-afaceri sunt rastalmaciri rautacioase, ca pasiunea sa in timpul liber o reprezinta cu adevarat datul cu mopul si invartitul sarmalelor.

Asta, acum, nu mai are nici o importanta. Pe drept sau pe nedrept, perceptia publica o identifica pe Elena Udrea cu toate relele posibile ale regimului Basescu-PDL, dupa cum o facea odinioara cu Nastase-PSD. Ca matusa Tamara a fost un modest geniu al afacerilor sau doar un paravan folosit fara nici o rusine, n-a mai contat nici cat negru sub unghie. Oricate taioare negre, inshise pana sub barbie ar purta de acum inainte, imaginea Elenei Udrea e pecetluita. Pe drept sau pe nedrept, e perceputa drept puterea informala in jurul careia se invart toate deciziile de la Cotroceni si Palatul Victoria (inclusiv viitoarea remaniere – “doar si dat acordul, nu? Stie ea ce stie…”) Tocmai de aceea sacrificarea ei devine o necesitate.

Indepartarea Elenei Udrea de la conducerea ministerului ar fi singura lovitura serioasa de imagine pe care o mai poate da in aceste zile cuplul Basescu-Boc. Ar fi mutarea care ar convinge majoritatea electoratului ca schimbarile de care se tot vorbeste sunt mai mult decat vorbe in vant. Daca pana si Elenei Udrea ii pot face asa ceva, imaginati-va cum s-ar simti cei mai putin protejati din cercurile puterii.

Nu ma opresc, insa, aici. Sunt, ca batranii lui Cosbuc, greu de pornit, dar de-s pornit, sunt greu de-oprit. M-as astepta ca initiativa sacrificiului sa vina chiar de la … Elena Udrea. Daca este fidela cu adevarat partidului, asa cum pretinde, daca soarta tarii o intereseaza mai mult decat afacerile personale sau cariera, Elena Udrea ar trebui sa fie prima care sa inteleaga de ce sacrificiul sau ar servi interesului general si si-ar inainta demisia imediat dupa sampanie!

In definitiv, o pozitie mai modesta, de secretar sau subsecretar de stat, nu echivaleaza nici cu aruncarea in sulite si nici cu zidirea de vie.

Aici puteţi citi mai multe texte scrise de Alin Fumurescu, cît şi biografia lui.