Fiori reci? Stupoare!? Există o școală a ”maeștrilor” în falsificări la CJ BN?! Este Radu Moldovan ”stăpânul falsurilor”? Prefectura BN știe? Sau se face că nu știe?De ce mai plătim angajații Prefecturii? Pentru a legaliza ilegalitățile de la UAT-uri???
Faptul că un anumit secretar al unui UAT din ”județul” lui Radu Moldovan a îndrăznit să înfăptuiască sau poate să fie complice la punerea în scenă a unui șir de fapte aflate sub incidența legii penale, în urma cărora și-a favorizat șeful, adică primarul PSD în exercițiu, ne-a adus aminte de un dosar în care grănicerii s-au judecat cu Radu Moldovan într-un dosar în care potrivit motivării sentinței definitive, se face trimitere vădită la mai multe ilegalități, adică falsuri! Obiectul dosarului: anularea unei dispoziții ILEGALE, pe care, președintele CJ BN Radu Moldovan, încă în funcție, a emis-o, după ce a fost distrusă o alta...probabil la ordinul său. Adică, dispoziția originală! Cele două cazuri seamănă, aproape la INDIGO, ca și procedură, doar scara este diferită! Și MIZA! Adică în primul caz este vorba de un ”nenorocit de proces verbal”, privind tipărirea ordinii pe buletinele de vot, unde PSD a fost favorizat indubitabil, iar în cel de-al doilea caz, este vorba despre un titlu de proprietate pentru 4 clădiri, situate aproape de centrul Bistriței, caz în care doar terenul ajunge la 2 milioane de euro! Fără clădiri! Și în acest caz PSD-ul a fost la butoane! Pentru lămurirea celor două cazuri, dar și pentru a lumina o parte din activitatea ce frizează Legea Penală atât a bietului secretar de primărie, respectiv Domnița Zăvoian, cât și a ”săracului” președinte Radu Moldovan, lăcomit la averea grănicerilor și nu numai, vă facem cunoscută, parțial, sentința emisă de Curtea de Apel Cluj, în respectivul dosar și, reamintim ”procedura” marca PSD, prin care au fost distruse înscrisurile oficiale la BECC 30, Mărișelu, la finalul lui august 2020, asemănătoare cu distrugerea dispoziției 143 din 25 iunie, în 2012, a președintelui CJ BN Radu Moldovan. Așteptăm ca organele statului cu atribuții privind cercetarea și urmărirea penală să își facă treaba! Cerem prea mult?!
Procese verbale falsificate și tragere la sorți trucată pentru ca pesedeul să fie cap de listă pe buletinele de vot
Pentru a clarifica episodul distrugerii proceselor verbale cu numerele 5 și 6, emise de BECC Mărișelu, în 25 august 2020, și a ne lămuri cu privire la modul de operare de la BECC Mărișelu, coniventă cu UAT Mărișelu prin secretarul cu avizul de legalitate, Domnița Zăvoian, care, în acel moment avea și calitatea de locțiitor al președintelui BECC nr. 30 Mărișelu, instituție electorală ce funcționează încă în sediul UAT-ului, reamintim că, precum într-un număr de magie, la data de 26 august, cele două documente purtând numerele 5 și 6 și ordine aprimei trageri la sorți, au dispărut și în locul lor alte două procese verbale, false, conținând o altă ordine a candidaților pe buletinele de vot, consecutiv cu o altă tragere la sorți, au apărut brusc, propunem spre studiu de caz, observația privind asemănările dintre sentința civilă nr. 325/A/2017, Dosar nr. 123/112/2014, publicată în 7 septembrie 2017 de Curtea de Apel Cluj, dosar în care Radu Moldovan, președinte al CJ BN s-a judecat cu UCGN și, din care rezultă că, o dispoziție cu valoare de titlu de proprietate a fost distrusă și o alta, ilegală i-a luat locul! Adică ceva asemănător cu situația din august 2020 de la BECC nr. 30 Mărișelu, nu? Situație expusă în presă, pe larg, dar și mai sus. Datele referitoare la falsul, uzul de fals, falsul în înscrisuri publice, furtul și instigarea la furt, apar în dosarul 123/2017 în care, UCGN (Uniunea Comunelor Grănicerești Năsăudene) s-a judecat cu Radu Moldovan, obiectul dosarului fiind anularea actului administrativ emis de Radu Moldovan, ca fiind ILEGAL! Seamănă cu cazul BECC Mărișelu?! Seamănă! Pe scurt: după ce în iunie 2012 a considerat că UCGN este persoană îndreptățită pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra Spitalului de pe strada Independenței din Bistrița, conform dispoziției 123 din 25 iunie 2012, semnată cu mâna lui, baronul roșu de BN a dat-o la întors. În consecință același RM, se pare, semnează un alt act administrativ prin care infirmă cele afirmate în iunie 2012... Ca să dea aer de credibilitate falsului, înregistrat cu nr 305 în 18 decembrie 2013, se pare că, dă ordin de ”STĂPÂN”, în prealabil, ca primul act să dispară, la fel și urmele acestuia, inclusiv de la ADRISANT, adică de la UCGN! În consecință un pesedist de la UCGN, care la acel moment era președinte al organizației cu pricina, de la Năsăud, subtilizează documentul cu plic cu tot și i-l duce lui Moldovan, ca acesta să îl distrugă, spre a nu exista...urme. Însă, ca un făcut, Universul nu l-a ascultat pe jupânul RM și, în consecință, urme au mai rămas...Așa că, citiți și vă minunați ce spune instanța superioară de la CLUJ, referitor la urmele rămase, destule, așa încât să ne ajute și pe noi, să înțelegem cum au stat de fapt lucrurile:
”Potrivit adresei nr. 5254/II/A/26.06.2012 a Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud,
Dispoziţia nr. 143/25.06.2012 a fost comunicată Uniunii Comunelor Grănicereşti Năsăudene,
fiind înregistrată la sediul acesteia sub nr. 183/28.06.2012 (f. 100 vol. I dosar fond).
Potrivit borderoului emis de Oficiul Poştal Bistriţa Năsăud, conţinând lista de
distribuire a obiectelor de corespondenţă recomandată din data de 28.06.2012, la una dintre
poziţii se regăseşte recomandata prezentată la Oficiul Poştal Bistriţa 2, având nr. de
prezentare 2, destinatarul fiind Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene (UCGN),
recomandata fiind primită de către destinatar (f. 105 vol. I dosar fond).
În susţinerea afirmaţiei potrivit căreia Dispoziţia nr. 143/2012 emisă de Preşedintele
Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud nu a fost nici emisă şi nici comunicată în mod legal, în
apel, pârâtul Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud a depus copiile borderourilor de recomandate
prezentate la Oficiul Poştal nr. 2 Bistriţa în zilele de 20 iunie 2012, 26 iunie 2012, 29 iunie
2012, pe niciunul dintre acestea neregăsindu-se corespondenţă recomandată adresată Uniunii
Comunelor Grănicereşti Năsăudene, însă, aceste înscrisuri nu pot constitui o dovadă contrară
a împrejurării că Dispoziţia nr. 143/2012 emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa
Năsăud a fost comunicată reclamantei, din moment ce aceasta se regăseşte pe borderoul emis
de Oficiul Poştal Bistriţa Năsăud şi nu s-a recurs la procedura înscrierii în fals a acestui
înscris. Împrejurarea comunicării către reclamantă a Dispoziţiei nr. 143/2012 reiese şi din
copia registrului de înregistrare a actelor comunicate reclamantei, depusă în apel de către
reclamantă, sub nr. 183, la data de 28.06.2012, fiind înregistrată comunicarea de la Consiliul
judeţean a Dispoziţiei nr. 143/25.06.2012 a Preşedintelui consiliului judeţean (f. 35 vol. II
dosar apel)...”
Ce spune instanța clujeană?
Că practic, la CJ BN s-au evaporat urmele dispoziției 143 din 25 biunie 2012, cât și exemplarul de arhivă al acesteia, dar că, la destinatar a ajuns plicul cu documentul ORIGINAL și, prin urmare a fost făcută o înregistrare de intrare. Astfel, încă o urmă, probă irefutabilă, a rămas prin înscrierea din registrul de intrări și ieșiri a UCGN, iar borderourile oficiilor poștale prin care a trecut plicul ce conținea dispoziția cu pricina au înregistrat și ele, indubitabil, urmele documentului. Unde să fie dipoziția cu valoare de titlu de proprietate? Poate acolo, unde sunt și procesele verbale de la BECC Mărișelu, spunem noi, distruse de vajnicul angajat al UAT Mărișelu, angajat ce avea la acel moment, 25 august 2020 calitatea de locțiitor al președintelui BECC nr. 30. În ce privește hoțul de documente de la UCGN, respectivul pesedist, fost consilier jutețean între 2012 și 2016, acesta are nume și prenume și s-a dat singur de gol, după ce a depus, probabil la cererea lui RM, o solicitare în instanță, în dosarul 123/2014, despre care facem vorbire și, în care, a cerut ritos ca instanța să nu ia în considerare copia conformă cu dispoziția 143, depusă în dosar încă de la început, pe motiv că nu a existat!? Din punctul său de vedere!? De unde știa el că nu a existat? Pe ce se baza? Pe faptul că a făcut-o să dispară? Norocul grănicerilor că, nu toți angajații UCGN sunt hoți și cineva a făcut niște copii conforme, apoi a lăsat originalul și plicul să fie subtilizate, se pare...cunoscând psihologia unor hoți dar și LEGEA împotriva acestora! Norocul nostru că nu toți judecătorii din zonă se află sub influența lui Radu Moldovan...
Să fie în CJ BN o școală de falsificatori de acte oficiale? Să se fi inventat furtul cu acte? Să fie la UAT Mărișelu niscai discipoli, care au învățat de la ”maeștri” din CJ BN?
Având în vedere înșiruirea de dosare ulterioare sentinței definitive a Curții, din 7 septembrie 2017, dosare deschise de Radu Moldovan în numele CJ sau prin terți, la adresa UCGN, unul dintre terți fiind managerul Spitalului Județean Gabriel Lazany, toate construite pentru a distruge cumva sentința definitivă (???) a instanței suprioare clujene, care l-a dat în fapt ca falsificator de dispoziții, după ce și pe căile extraordinare de atac a fost învins de grăniceri, demersurile sale fiind toate respinse, iar motivele invocate de avocații săi, plătiți din bani publici, au fost pulverizate de judecătorii profesioniști ai Curții de Apel, în toate dosarele care au ajuns la Curte și în care obiectivul era același, dar speța ataca fațete ale aceleiași obsesii -respectiv dorința de a intra în proprietate clădirilor grănicerești, cunoscute drept Spitalul de pe Independenței- suntem nevoiți să conchidem că, baronul roșu de BN nu a putut digera sub nici o formă pierderea clădirilor grănicerești! Ca să nu mai vorbim de faptul că, nu i-a trecut și n-o să-i treacă niciodată obsesia privind călărirea Justiției, pusă la cale cu colegul său de vânătoare, aflat momentan la pușcărie și, cu care, dar și cu alții asemenea lor, din PSD și nu numai, au generat sinistra OUG 13 și alte asemenea acte, în urma cărora au dat România pe mâna infractorilor! Documentele din dosarele depuse în diverse instanțe ne îndrituiesc să credem așa și nu altfel. Acest aspect rezultă și din DISTRUGEREA DISPOZIȚIEI 143 din 25 iunie 2012, dar și din ștergerea URMELOR ACESTEIA! Faptul cu pricina ne-a pus serioase semne de întrebare și atunci, dar și ulterior, ca de fiecare dată când mai apărea cîte un dosar pe această temă, dureroasă pentru Radu Moldovan, personaj politic controversat, care nu știe să piardă și care, cocoțat în funcția de președinte al CJ BN crede că totul i se cuvine, iar el este cel puțin ”stăpânul falsurilor și tunurilor financiare din județ”, NU?
Având în vedere aceste lucruri grave suntem îndreptățiți să credem că, modul de operare a falsurilor la nivelul CJ BN, cât și ștergerea urmelor documentelor oficiale, în cazul dispoziției 143 din 25 iunie 2012, referitoare la dreptul de persoană îndreptățită a UCGN privind proprietatea asupra clădirilor spitalului de pe Independenței, nu a fost o întîmplare ci probabil o practică, ”brevetată” de unii angajați filo pesediști ai CJ și ulterior ”replicată” la nivelul unor UAT-uri având la comandă pesediști, nu? Faptul că, la distanță de 8 ani, respectiv în 25 august 2020, la nivel de BECC Mărișelu, locțiitorul președintelui aplică procedura ad literam, nu înseamnă că aceasta nu a mai fost folosită și în alte dăți, electorale sau nu, dar și în alte locuri, ci doar că, abia acum, cineva s-a prins, a avut proba și s-a sesizat cu privire la un șir de fapte aflate sub incidența legii penale! Că întîmplarea la care facem referire s-a petrecut în 2012, adică în primul an de mandat al baronului roșu, acest aspect ne obligă să luăm în calcul, la rece și cu groază, posibilitatea ca astfel de lucruri să se mai fi întâmplat... oare câte alte asemenea documente au mai fost distruse și altele falsificate până s-a ajuns în 2020, când prin analogie, am înțeles acest penal modus operandi, prin comparație cu ”accidentul” de la BECC 30 Mărișelu, este întrebarea?! Ca să nu mai spunem că, asemănarea celor două situații ne-a adus consternare, în contextul în care, la un UAT oarecare, cum este Mărișelu, se pot fabrica astfel de documente zilnic și, păstrând proporțiile, nici nu ne putem imagina, cam ce haloimăs ar putea fi în actele acelui UAT, ca să nu mai vorbim de Consiliului Județean Bistrița Năsăud, dacă, potrivit documentelor citate din sentința Curții de Apel Cluj, pentru anularea unui act administrativ s-a preferat ” distrugerea” tuturor urmelor și înregistrărilor acelui document, ca și cum nu ar fi existat respectivul înscris oficial, cu valoare de titlu de proprietate, pentru ca, ulterior, cu anumite complicități privitoare la care deținem documente probatorii, să se purceadă la emiterea unui alt document adminstrativ!
STUPOARE SAU TEROARE? Poate ambele... Că, exact la fel, s-a procedat și la Mărișelu, este de acum vădit, nu?
Cârcotașii o să spună că nu este așa de mare daraua...
Sigur, unii o să spună că nu este așa de mare falsul (SIC), având în vedere că maeștrii de la CJ BN au așteptat un an și ceva, până au emis al doilea document, adică falsul și că, respectivul document purta un alt număr de înregistrare!? Spre deosebire de Mărișelu, unde totul a fost făcut pe repede înainte, din motive electorale și de ce nu, pentru a fenta portița contestației, care avea doar 24 de ore, ca termen de atac. Alții vor spune, probabil că, autorul acestei comparații vrea să denigreze un mare lider al PSD!? Omul care se crede Stăpânul județului Bistrița-Năsăud și, în consecință face legea!?NU? Este de râs sau de plâns? Omul care nu a făcut un proiect fără să fie convins că parandărătul era îndestulător, nu? Știu cei care vor să știe! Doar cei cărora le convine și le-a convenit financiar, laudă sau tac?!! S-a văzut zilele acestea cum s-a ajuns la alt nivel al cumpărării de laude, adică, nu mai este de ajuns pupincurismul de serviciu al unor șefi din cultura județenă, angajați ai CJ, ci este nevoie de profesori universitari care să laude pe bani grei, șmenurile și ingineriile financiare ale jupănului județean, nu? vezi aiciwww.bistritaexpress.ro/2020/09/14/strategia-de-dezvoltare-a-judetului-atribuita-pe-bani-frumosi-unui-universitar-care-ii-face-campanie-de-imagine-in-presa-centrala-presedintelui-moldovan/
Cazul de la BECC Mărișelu identic cu cel de la CJ? Sunt pesediștii mai presus de lege sau în afara ei?
Recitind textul sentinței CA CLUJ, dosar în care, subsemnata a avut calitatea de intervenient, am remarcat prin comparația celor două cazuri: repet, cel a stăpânului CJ BN și cel de la BECC Mărișelu, concluzia fiind că, în fapt, logica procedurii falsificării este aceeași, adică cea folosită și de secretarul UAT Mărișelu Domnița Zăvoian, căruia, probabil, i s-a părut ”normal” să distrugă înscrisuri oficiale, respectiv procesele verbale 5 și 6, referitoare la tragerea la sorți a ordinii pe buletinele de vot, privind alegererile Primarului și Consiliului Local al UAT Mărișelu și, pe urmă, cu datele de înregistrare ale celor două acte distruse să însăileze alte procese verbale, într-o înșiruire de infracțiuni aflate sub incidența Legii penale, lege care, se pare, datorită PSD-ului nu are aceeași aplicabilitate pentru membri acestui partid prietenii și afinii acestora?! Adică, să înțelegem că LEGEA PENALĂ nu se aplică pentru membri PSD? De altfel, în perioada respectivă am primit informații pe surse, care doresc să-și păstreze anonimatul că, rolul de ”maestru” al distrugeriilor de înscrisuri oficiale și al celui de instigare la fals intelectual le-a avut și le mai are, se pare, secretarul cu avizul de legalitate al UAT-ului, Domnița Zăvoian și nu grefiera șefă a Secției Penale a Tribunalului Bistrița-Năsăud, președintele respectivei circumscripții, schimbată din funcție, Aurica Almășan, care, probabil, fiind prinsă pe picior greșit de cele întîmplate a fost nevoită să înghită gălușca?!
A avut CJ BN rolul de ”profesor” în distrugerea actelor oficiale și unii dintre angajații statului, din județ au învățat de la acest” maestru”?
De unde au învățat unii să falsifice procese verbale și alte acte administrative, este întrebarea care ne obsedează de ceva vreme și, ce rol a avut CJ BN și nu în ultimul rând Prefectura BN în acest pervers JOC PENAL?
Urmărim de cel puțin patru ani situația de la UAT Mărișelu și ne-am ”minunat” de multe ori referitor la hotărârile pe care secretarul acestui UAT le-a trimis pentru aviz de legalitate la Serviciul Juridic al Prefecturii BN. Că, unele dintre acestea, ilegale pe fond au primit avizul de legalitate, nu mai este un mister, este element probatoriu, numai că, nu știm ce face conducerea Prefecturii BN, referitor la acest aspect?! Cum nu știm nici dacă, în cazul încălcărilor legii penale de la BECC nr. 30 Mărișelu, respectiva instituție a făcut vre-un demers, având în vedere că, potrivit legii de funcționare, aceasta are ca principală atribuție de a veghea tocmai la RESPECTAREA LEGII!
Ani de zile am adunat probe, ne-am documentat și am făcut observații
În cazul dosarului 123/2017, UCGN versus Radu Moldovan, observațiile noastre, documentarea și adunatul de probe s-a întins pe o perioadă de aproape 6 ani, aceasta și datorită faptului că, aflându-se pe rol mai multe dosare, de care aminteam mai sus, nu ne-am putut exprima referitor la acest aspect, pentru a nu putea fi acuzați de imixtiune în dosare aflate pe rolul Justiției și nici de o eventuală presiune...mediatică. Că, pe banii publici, baronul roșu, ne putea acuza de multe, nu? Doar are la ușă destui avocați...
Averile grănicerești naționalizate abuziv au ajuns să fie și retrocedate abuziv, iar pentru câștigarea unora s-au făcut falsuri, precum cele referitoare la Palatele Grănicerești. În ce privește Regna, acolo falsurile sunt la cote inimaginabile
Pentru a lămuri o dată pentru totdeauna problema Palatelor Grănicerești din Bistrița, achiziționate de fosta administrație a fondurilor de la Năsăud, unde toate cele 44 de foste comunități grănicerești erau proprietare, iar ulterior acolo a funcționat Direcția Silvică privată, înființată de comunele grănicerești pentru a administra în regim silvic cele 180 000 de hectare de păduri grănicerești, ale celor 44, proprietatea acestora fiind indiviză, iar după desființarea direcției silvice acele clădiri, având destinația de spital, facem următoarele precizări, probate în instanță cu dovezi: Niciodată clădirile grănicerești nu au fost ale statului și nici nu au fost cedate ca urmare a unor datorii acumulate de Regna, firma care se ocupa în respectiva perioadă cu exploatarea pădurilor și era înființată tot de cele 44 de comune! Potrivit actelor de inventar, de după 1948, respectiv din momentul în care regimul bolșevic a naționalizat ilegal atât pădurile cât și activele Regna, ca și palatele grănicerești din Bistrița, grănicerii din cele 44 comune grănicerești nu au cedat proprietatea acestora decât atunci când, abuziv proprietatea le-a fost CONFISCATĂ! Adică s-a luat nu s-a dat!
Așa că, după 1990, și după ce legile retrocedării au fost promulgate, era normal și decent ca proprietățile să se întoarcă la moștenitorii adevăraților proprietari și nu la unii, precum Radu Moldovan, care nu are nici un drept în acest sens! Că nici pădurile nu s-au întors la moștenitorii de drept ai grănicerilor, este o altă realitate dureroasă a acestui județ, călărit de baronul roșu, aflat în discuția noastră! Faptul că, pădurile grănicerești, prin abuzuri în serie ale unor prefecți de BN și Suceava au ajuns la UAT-uri înființate după 1952, când în realitate proprietatea asupra acestora a fost și este atestată, acolo unde nu au fost distruse documentele, încă din 1766, ca fiind a comunelor grănicerești, comune de sine stătătoare, care și după desființarea Regimentului II de Graniță Năsăud, la 1851, au decis prin acte opozabile în justiție ca proprietățile grănicerești să se administreze cumulativ, este tot o lucrătură a bolșevicilor lui Ion Iliescu, Adrian Năstase, a securiștilor vechi și noi și a altor politruci, chiar și de la PNL. Toți aceștia și alții ca ei, la care baronul Radu Moldovan s-a ”lipit”, au preferat să patroneze hoția din pădurile private, grănicerești, cărora prin acte de retrocedare ilegale li s-a schimbat forma de proprietate, din proprietate indiviză în proprietate comunală publică, pentru ca mafiile din primării să poată fura și să alimenteze mafiile din partidele politice, bolșevice sau istorice, nu?! În ce privește firma de exploatare a pădurilor grănicerești a celor 44, plus Muntele Dosul Stânișoarei, care a fost obținut în instanță de UAT prin prezentarea unui CF fals, acesteau au fost de la început uzurpate și încă nimeni nu a avut nici timpul și nici deschiderea necesară pentru a aborda acest furt uriaș!
Radu Moldovan a emis o dispoziție ilegală, în timp ce originalul opera încă
Revenind la Radu Moldovan și minciunile sale gogonate, precizăm cu detalii din sentința Curții e apel Cluj, că ce a făcut el și angajații săi este o ilegalitate, care încă nu s-a prescis. Și că așteptăm ca judecători, indiferent de unde, că or fi de la Curtea de Apel, că or fi din componența BEJ nr. 6 BN, să exercite principiul judecătorului activ și să facă demersurile necesare pentru ca infractorii, care or fi ei, de la CJ BN sau de la UAT Mărișelu, să fie taxați conform faptelor lor! Iar pentru a condimenta mesajul reproducem literal încă un fragment din sentința 325/A/2017, din care rezultă ilegalitatea sau nelegalitatea, expusă ”elegant” de profesioniștii judecători ai Curții de Apel CLUJ:
”În ceea ce priveşte posibilitatea revocării de către emitent a unei dispoziţii emise în
temeiul Legii nr.10/2001, curtea reţine următoarele:
În ceea ce priveşte Dispoziţia nr. 305/18.12.2013 emisă de Preşedintele Consiliului
Judeţean Bistriţa Năsăud, prin care se revocă dispoziţia nr. 143/25.06.2012, curtea constată că
aceasta este nelegală şi nu produce efecte, deoarece pârâtul nu mai putea emite încă o decizie
în soluţionarea aceleaşi notificări atâta timp cât prima decizie încă îşi produce efectele, dat
fiind că aceste efecte se produc până la anularea acestei decizii de către instanţă în procedura
prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care prevede că „Decizia sau, după caz,
dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi
atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului …“.
O dispoziţie mai poate înceta să producă efectele în cazul prevăzut de art. 25 alin. 6
din Legea nr. 10/2001, anume când în cazul restituirii în natură, persoana îndreptăţită nu a pus
în executare decizia de restituire în natură în termen de 3 ani de la data primirii ei, dar nici
această ipoteză nu este incidentă în cauză. Termenul de 3 ani prevăzut de art. 25 alin. 6 din
Legea nr.10/2001 este unul de decădere, întrucât este un termen înăuntrul căruia deţinătorul
dispoziţiei de restituire în natură trebuie să o pună în executare.
Curtea constată că dispoziţia a cărei anulare se solicită în cadrul prezentului litigiu a
fost emisă la data de 18.12.2013, iar dispoziţia iniţială s-a emis la 25.06.2012.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 554/2004, dispoziţia nr. 143/2012 are caracterul unui act
administrativ, iar potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr.10/2001, are valoarea unui titlu de
proprietate.
În consecinţă, intimatul nu mai putea în mod legal să adopte o nouă dispoziţie de
soluţionare a notificării, fără să se fi solicitat în prealabil instanţei revocarea primei dispoziţii”.
Concluzie: Mai este ceva de spus aici? Este destul de clară ILEGALITATEA?
Precizăm ca și condiment faptul că, după ce a bombardat cu alte spețe, care atacau același lucru, adică, chipurile ”inexistența” acelei dispoziții distruse, faptă identică cu cea de la BECC nr. 30 Mărișelu, jupânul Radu Moldovan, a fost obligat, tot de o instanță să ”refacă” respectivul document pentru a-l pune la dispoziția UCGN!!! Este de ajuns pentru unul care se crede stăpânul judecătorilor din BN???
- 3189 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
-
19/11/2024 - 11:49
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou