Grigore Leşe, ambasador al Parcului Naţional Munţii Rodnei
Rezervaţia Biosferei Munţii Rodnei a fost declarată în 1979 alături de Retezat şi Delta Dunării, suprapunându-se actual peste Parcul Naţional cu acelaşi nume, fiind una dintre cele mai importante arii protejate din România datorită diversităţii geologice, biologice şi culturale. Deşi pe planul conservării diversităţii naturale s-au realizat numeroase demersuri prin intermediul proiectelor Administraţiei Parcului şi Asociaţiei Eco Rodna, patrimoniul cultural a rămas puţin promovat, deşi Rezervaţia Biosferei Munţii Rodnei se suprapune etnografic peste două dintre cele mai bogate areale - Ţara Maramureşului în nord şi Năsăudului în sud.
Nevoia de promovare şi conservare a patrimoniului cultural local ce se îmbină perfect într-un întreg ce compun biodiversitatea specifică zonei, a condus la iniţiativa asocierii Rezervaţiei Biosferei Munţii Rodnei cu o personalitate marcantă din regiune, ce reprezintă un model de conservare şi promovare a valorilor tradiţionale, în cazul de faţă, rapsodul Grigore Leşe ”di peste deal”, recunoscut pentru modalitatea unică de interpretare a horii în grumaz, încă vie în Ţara Lăpuşului, Maramureşului, Năsăudului.
Celebrul rapsod popular a acceptat această sarcină de a deveni ”părintele cultural” al Rezervaţiei Biosferei Munţii Rodnei în cadrul unei întruniri desfăşurate la Universitatea Bucureşti – Facultatea de Litere, unde este profesor asociat, Administraţia Parcului prin intermediul biologului Claudiu Iuşan acordându-i diploma de Ambasador onorific al Rezervaţiei Biosferei. Sperăm ca acesta să fie primul pas în vederea unei colaborări ulterioare între Administraţia Parcului (Rezervaţiei Biosferei) Munţii Rodnei şi Grigore Leşe, astfel încât tradiţiile, meşteşugurile, obiceiurile şi datinile specifice locale să fie scoase la iveală publicului larg, în vederea asigurării unei perpetuări a celor ce dau unicitate zonei.
Având alături un adevărat reper în conservarea patrimoniului cultural, dorim să îmbinăm cele două componente – natura şi cultura, astfel încât Rezervaţia Biosferei Munţii Rodnei să se ridice la nivelul unui adevărat sit UNESCO bazat pe o comuniune desăvârşită între om şi natură.
- 4072 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
07/11/2024 - 07:30
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
-
04/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 07:30
Poemul săptămînii
-
2 ani 3 săptămâni ago
-
2 ani 8 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 25 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou