Ieșenii de la Hai pe munte vor construi un al doilea refugiu în Munții Rodnei. Respect pentru ei!
La finalul lunii septembrie, Consiliul Științific al Parcului Național Munții Rodnei a dat aviz favorabil pentru construcția celui de-al doilea refugiu de urgență din Munții Rodnei. Adăpostul va fi construit din piatră și alături ce cel de sub Ineu, fi va contribui la salvarea turiștilor aflați în difucultate. Inițiativa construirii refugiului aparține tot ieșenilor din Asociația de turism montan Hai pe munte.
Construcția va fi efectuată în primăvara viitoare, după ce Primăria Coșbuc, pe proprietatea căreia va fi dispusă își va da acordul. Potrivit documentului emis de CS al PNMR, locația refugiului se numește Între Izvoare - Șaua Galațului, situată în zona de protecție integrală a rezervației.
Pentru utililizarea corectă a adăpostului de urgență, APNMR va face un parteneriat cu Serviciul Salvamon Bistrița Năsăud.
Potrivit montaniarzilor de la Hai pe munte, primul refugiu construit de ei sub Ineu, la nici 24 de ore de la finalizare a salvat viața unei turiste din Polonia.
Respect pentru acești oameni iubitori ai muntelui, care au găsit timp și bani pentru a construi refugii în Munții Rodnei, singurul masiv montan, care pînă de curînd nu dispunea de nici un fel de adăpost de urgență pentru turiștii aflați în dificultate. Respect! Nota redacției.
- 5016 afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
04/11/2024 - 10:40
-
29/10/2024 - 09:07
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
-
04/11/2024 - 11:14
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou