Importanţa familiei de origine

„Fericirea înseamnă să ai o familie mare, iubitoare, grijulie, închegată, care să locuiască într-un alt oraş.” (George Burns)

Familia de origine este familia în care ne-am născut şi am crescut. Este formată din acei oameni care fac ca o casă sa se transforme într-un cămin, este locul unde ar trebui să ne simţim validaţi, încurajaţi, respectaţi, apreciaţi, şi de ce nu criticaţi atunci cînd este cazul. Dar critica trebuie să fie însoţită de iubire, şi să fie făcută cu referire la un comportament şi nu cu referire la o persoană anume. Cu toţii avem nevoie de iubire şi suport din partea familiei de origine, în special în primii ani ai vieţii când ne formăm, când avem nevoie de modele. Şi părinţii ştiu că ei reprezintă primele modele pentru copiii lor, şi tot de la ei vom avea şi modelul sau anti-modelul unei relaţii de cuplu. Este de asemenea important să fim un model pentru copiii noştri nu doar prin sfaturi bune şi prin valori exprimate verbal, ci comportamentul nostru să fie în acord cu ceea ce spunem, să fim autentici. Nu se cade să îi spunem copilului că nu are voie să mintă, şi noi să ne permitem să facem asta, sau că nu are voie să bea alcool şi să fumeze, dar noi să facem aceste lucruri. Şi cred că pentru a avea o societate mai bună, trebuie să pornim de la părinţi. De la trezirea lor, de la informarea lor, pentru că în familie se bun bazele viitoarei personalităţi, a viitorului carcater. Tot în familie învăţăm toleranţa şi sacrificiul. Unii părinţi renunţă la ei înşişi pentru binele copilului. Dar trebuie să fim atenţi şi la ce reprezintă acel „bine”. Dumnezeu ne-a dat puterea de fi creatori, noi trebuie să fim responsabili de ceea ce creăm şi să creăm din iubire şi cu iubire. Ori ce poate mai fi mai divin şi mai sublim decât a aduce pe lume un nou sufleţel. Se întîmplă cîteodată ca părinţii să fie cei care au mai mare nevoie de el. Avem de învăţat atât de multe de la copii. Trebuie să fim atenţi şi deschişi spre asta. Pentru că ei sunt puri, autentici, intuitivi. Ei învaţă de noi, noi învăţăm de la ei.
Sunt şi cazuri în care apar rupturi de familia de origine, fie rupturi spaţiale, în care copiii pleacă de acasă şi nu mai ţin legătura cu părinţii, fie rupturi emoţionale, în care familia poate locui sub acelaşi acoperiş, dar între ei nu mai există comunicare de la suflet la suflet. Ambele sunt nocive. De aceea este important dacă suntem în astfel de situaţii, să ne iertăm unii pe ceilalţi, părinţii să-şi ierte copiii, iar copiii la rîndul lor să-şi ierte părinţii şi să nu întrerupă comunicarea. Să fim îngăduitori unii cu ceilalţi. Şi să pornim de la relaţia cu propria familie, pentru ca mai tîrziu să extindem toleranţa, respectul, iubirea şi asupra celorlalţi, care deşi nu fac parte din familia noastră de origine, fac parte dintr-o familie mai mare, pentru că „toţi suntem frunzele aceluiaşi copac şi picăturile aceluiaşi ocean.”