Elena Lasconi

Inimă lîngă inimă

Primim la redacţie

Joi, 28 octombrie, preşcolarii Grădiniţei cu Program Normal nr. 18, însoţiţi de prof. Gabriela Pintican şi educatoarea Catalina Sereş au vizitat Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ” încărcaţi cu daruri de toamnă, informează într-un comunicat remis presei, Cenrtrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ” Bistriţa.  Micii grădinari au păşit pragul Centrului în cadrul parteneriatului educaţional „Inima mea este lângă inima ta”, prin care copii cu tulburări din spectrul autist sunt integraţi în grădiniţa cu program normal. Astfel, preşcolarii grădiniţei au venit să vadă unde merg după ore să facă terapie noii lor colegi, diferiţi, însă acceptaţi cu drag şi sprijiniţi de cadrele grădiniţei.
Parteneriatul conceput de profesoara Gabriela Pintican urmăreşte integrarea copiilor cu tulburări din spectrul autist şi tulburări conexe în învăţământul de masă şi prevenirea discriminării, atât de frecventă în România, şi s-a dovedit până acum un succes. În ciuda dificultăţilor inerente, patru copii din cadrul centrului urmează cursurile acestei grădiniţe cu program normal.
„Pentru noi este o bucurie că am găsit oameni atât de deschişi şi dispuşi să facă toate eforturile necesare pentru a da şansa la o viaţă normală unui copil cu probleme. Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ a reuşit să integreze până în prezent în grădiniţe şi şcoli normale zece copii cu autism şi tulburări pervazive de dezvoltare. Printre grădiniţele deschise acestui tip de activitate se numără şi grădiniţa din cartierul bistriţean ANL, dar şi câteva unităţi din mediul rural. Este un demers extrem de dificil şi frustrant care s-a lovit iniţial de refuzul cadrelor didactice de a accepta copii diferiţi a căror incluziune presupune eforturi suplimentare din partea educatorilor, a familiilor şi terapeuţilor centrului. Însă eforturile conjugate ale tuturor celor implicaţi demonstrează astăzi că integrarea este posibilă cu beneficii atât pentru copii cât şi pentru educatori şi terapeuţi”, a declarat Ana Dragu, preşedintele Asociaţiei Autism Europa Bistriţa.
Până la finalul anului, AAE va încheia parteneriate educaţionale cu Inspectoratul Şcolar General – în vederea efectuării unui screening pentru depistarea timpurie a copiilor cu probleme din şcolile şi grădiniţele cu program normal, precum şi un parteneriat ce vizează integrarea şcolară cu Şcoala Generală nr. 4 din Bistriţa.

Cenrtrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ” Bistriţa

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.