A înnebunit lupul?! Percheziții DIICOT la traficanții de arme din BN
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 12 septembrie a.c., au fost descoperite și indisponibilizate 15 arme letale, provenite în circuitul ilegal, 16 arme letale cu destinația vânătoare, deținute legal, dar cu privire la care există suspiciunea că au fost utilizate la acțiuni de braconaj cinegetic, 13 arme neletale, supuse regimului autorizării, aflate în circuitul ilegal, 2.771 de cartușe pentru arme letale, deținute ilegal, un amortizor pentru armă letală și un arc.
De asemenea, au fost descoperite și ridicate 34 de kilograme de carne de vânat, 30 de trofee, 500 de grame de pulbere de vânătoare din categoria materiilor explozive, precum și telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie și sume de bani.
Totodată, au fost găsite 2 vulpi și o căprioară, care au fost predate administratorului fondului de vânătoare, în vederea eliberării în mediul natural.
Pe parcursul anchetei, au mai fost scoase din circuitul ilegal 15 arme letale, dintre care 2 sustrase din Spania, 61 de cartușe pentru arme letale, precum și 205 grame de cannabis și 1 gram de cocaină.
S-a reținut că, anterior anului 2020, în județului Bistrița Năsăud, 6 persoane bănuite ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat pe parcurs și alte persoane, având drept scop principal procurarea ilegală de arme de foc și utilizarea acestora în acțiuni de braconaj cinegetic.
Astfel, în perioada noiembrie 2020 – septembrie 2023, membrii grupului ar fi sustras sau procurat ilegal arme de foc din Spania, pe care le-ar fi introdus pe teritoriul României și le-a fi folosit în activități infracționale.
Din cercetările efectuate a rezultat că bănuiții ar fi vândut o parte din armele deținute ilegal, iar o altă parte ar fi utilizat-o la partidele de vânătoare neautorizate.
Totodată s-a stabilit că aceștia ar fi procurat și deținut ilegal materii explozive și ar fi confecționat muniție pentru arme letale.
În aceeași perioadă, alți membrii ai grupului infracțional organizat ar fi deținut droguri de risc (cannabis) și droguri de mare risc (cocaină) pe care le-ar fi distribuit, fie în cantități mari către alți membrii ai grupului în schimbul unor bunuri de valoare ( un autoturism de teren), fie le-ar fi comercializat în cantități mai mici către consumatori din județ. Continuare aici
- 861 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
04/12/2024 - 04:19
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
13/11/2024 - 12:41
-
28/11/2024 - 08:09
-
07/11/2024 - 07:30
-
07/11/2024 - 09:16
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 07:30
-
07/11/2024 - 09:16
-
08/11/2024 - 11:14
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
Poemul săptămînii
-
2 ani 4 săptămâni ago
-
2 ani 9 săptămâni ago
-
2 ani 42 de săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 21 de săptămâni ago
-
3 ani 21 de săptămâni ago
-
3 ani 26 de săptămâni ago
Arhivă
Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
---|---|---|---|---|---|---|
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
Comentarii
Publică un comentariu nou