ISU, la ceas de bilanţ

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a făcut bilanţul activităţilor pe 11 din cele 12 luni ale anului, care arată aproape o triplare a numărului de intervenţii, faţă de anul 2008.
 
Potrivit datelor centralizate de ISU, în perioada ianuarie-noiembrie s-a intervenit în 1169 situaţii de urgenţă, faţă de doar 442 în primele 11 luni ale anului 2008. Dintre intervenţii, 177 au fost incendii (faţă de 199 anul trecut), 200 arderi necontrolate (faţă de numai 23 anul trecut) şi 551 cazuri de urgenţă asistate de echipajele SMURD. În plus, au existat 13 acţiuni la inundaţii şi alte fenomene meteorologice periculoase (33 în anul 2008), 17 misiuni pirotehnice (27 în anul 2008), 167 alte tipuri de intervenţii (82 în anul 2008) şi şase misiuni de distrugere a zăpoarelor de gheaţă, la care au acţionat specialiştii din cadrul serviciului protecţie civilă.
Pe timpul intervenţiilor a fost salvată viaţa a 56 persoane (33 adulţi şi 23 copii) şi s-au protejat bunuri şi instalaţii în valoare de 21 milioane lei. Din nefericire, două persoane de 56, respectiv 72 ani şi-au pierdut viaţa în urma unor incendii.
Două treimi dintre incendiile la care au intervenit pompierii bistriţeni au avut loc la diverse gospodării cetăţeneşti, iar restul s-au produs la mijloace de transport, societăţi comerciale şi chiar instituţii publice. Cele mai frecvente cauze de incendiu au fost coşurile de fum defecte sau necurăţate şi instalaţiile electrice stricate sau improvizate.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.