ITRSV Cluj a împădurit 16 hectare de teren
În perioada 15 martie -15 aprilie, perioadă denumită Luna Pădurii, ITRSV Cluj a împădurit în judeţul Bistriţa-Năsăud 16 hectare de teren aflat în afara suprafeţelor forestiere, a declarat inspectorul Savir Moisil. Scopul acestor împăduriri este sporirea suprafeţelor acoperite cu pădure, plantarea puieţilor fiind făcută exclusiv pe terenuri degradate sau pe porţiuni de fîneţe, a precizat specialistul de la ITRSV. Astfel, mai multe localităţi din judeţ au beneficiat de pe urma acestei acţiuni, între care, Sînmihaiul de Cîmpie, Miceşti, Budeşti, Runcu Salvei, Monariu şi Rodna. Ultima acţiune de amploare, înscrisă în Luna Pădurii, s-a desfăşurat la Rodna, pe o fineaţă de 4 hectare aparţinînd unei persoane fizice, care şi-a data acordul pentru acest demers, şi unde s-au plantat 10 000 de puieţi de molid. La această acţiune au participat 30 de elevi de la Liceul Silvic din Năsăud şi 60 de elevi de la Liceul Solomon Haliţă din Sîngeorz Băi. Copiii au fost ajutaţi şi îndrumaţi de 50 de silvicultori de la ocoale silvice aparţinînd comunelor, Ilva Mică, Romuli, Telciu, Feldru, Rodna, Maieru, Sîngeorz Băi, a spus Moisil.
- 4870 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
04/11/2024 - 10:40
-
29/10/2024 - 09:07
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou