În judeţul Bistriţa-Năsăud mai puţin de 10% din vaccinurile anti A/H1N1 au fost folosite
După încă o săptămînă a campaniei de vaccinare anti A/H1N1, mai puţin de 1200 de bistriţeni au acceptat să facă acest vaccin, ceea ce înseamnă că abia 10% din totalul dozelor primite în judeţ au fost folosite.
Potrivit datelor centralizate luni, până la amiază, de către Autoritatea de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, campania de vaccinare a avut un succes mai mare în cea de-a două săptămână. Astfel, dacă în primele zile s-au vaccinat doar 218 persoane, săptămâna trecută au mai fost făcute încă 928 de vaccinuri împotriva gripei noi. Din cele 1400 de doze primite pentru personalul din cadrul instituţiilor subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor, au fost folosite până acum 132 vaccinuri, iar din cele 2960 de doze destinate personalului medical s-au utilizat abia 252. Cel mai bine a „prins” vaccinul în şcoli, unde peste 730 de tineri cu vîrsta de peste 16 ani au acceptat să se vaccineze, în timp ce abia 30 de profesori au fost la fel de curajoşi ca elevii lor. Din fericire, nu s-a mai raportat nici un caz de gripă nouă în judeţ în ultimele două zile, după cel al femeii de 25 de ani însărcinate în luna a şasea, care a fost diagnosticată cu acest virus vinerea trecută.
- 5031 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
21/10/2024 - 16:59
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
21/10/2024 - 16:59
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
Poemul săptămînii
-
2 ani 1 săptămână ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 23 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou