Judeţul mai are un secretar de stat : Crinuţa Nicoleta Dumitrean, numită în funcţie încă din 2009! La Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii! Nu oriunde!
Nu demult, deputatul PDL de BN Ioan Oltean îl critica pe Cristian Preda că vrea să producă schimbări în PDL, scriind pe blogul personal. Cu aroganţă îl critica, şi de sus. Minimalizînd rolul blogului ca tribună a ideilor şi ca un fel de agora extrem de necesară în acest adevărat război al informaţiilor şi a manipulării de tot felul, care a ajuns să servească uneori, drept adevăr. Din păcate. Puţină lume a sesizat atunci, şi a punctat faptul că, potrivit mai multor autorităţi în materie, preşedintele Traian Băsescu, a cîştigat cel de-al doilea mandat al său în fruntea României, folosindu-se tocmai de blogguri şi de bloggeri. Ca să nu mai spunem că, domnia sa, recunoştea, cred eu, cu onestitate, referindu-se la internet şi la lumea acestuia, (într-un interviu acordat unui blogger, nu altcuiva) că este o lume liberă şi netrucată! L-am crezut şi îl cred. Pentru că aşa este!
Zilele trecute, citeam, pe bloggul unui ziarist important, care nici măcar nu trăieşte fizic în România, ci în America, dar care deşi este departe, lucrează de zor prin comentariile sale la democratizarea vieţii politice din ţară, şi care cita un blogg de opinie şi atitudine, în care scria că Nicolae Dragnea ar fi un apropiat al PDL, şi drept urmare la finele anului trecut, în plină campanie electorală, dintr-o mişcare de condei, unei comune din judeţul pe care îl păstoreşte Dragnea şi unde pesedistul are o casa de vacanţă i-au fost aprobate fonduri pentru canalizare şi aducţiune apă! Deşi Dragnea lupta contra lui Băsescu! Sau aşa se vedea de la Bistriţa. S-a demonstrat acest lucru pe un blogg! Cu documente luate de pe internet. S-a putut. Oricît ar vrea unii să spună, că presa electronică nu are argumentele celei scrise, s-a putut. Deci le are. La fel, ca să spunem aşa, folosindu-ne de internet şi de bruma noastră de experienţă în domeniul jurnalistic, am descoperit, că deputatul PDL Ioan Oltean, critic aspru al bloggerilor şi al opiniilor făcute publice prin intermediul presei electronice, ascunde prin omisiune existenţa unui secretar de stat, originar din judeţ.
Că îl ascunde de presă, nu ar fi o noutate, deşi un secretar de stat, nu e o amantă pe care o poţi trece sub tăcere, de frica nevestei. Îl ascunde de ai lui! De cei din PDL Bistriţa-Năsăud!Şi nu în ultimul rînd, îl ascunde de opinia publică, care ar trebui să ştie. Că de aia a votat majoritar în favoarea PDL!
Este vorba de Crinuţa Nicoleta Dumitrean, absolventă a Liceului Andrei Mureşanu, licenţiată în drept, economist şi doctor în Doctrine Politice, care cu data de 8 octombrie 2009 a fost numită prin decizia premierului Emil Boc, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii şi care are rang de secretar de stat. În funcţie!
Şi e performantă! Sau cel puţin aşa o recomandă CV-ul! Că de dat vre-un raport privind numărul dosarelor rezolvate, din muntele celor nerezolvate, nu am auzit! Dar poate mă înşel! Abia aştept să mă contrazică! Şi să aibă dreptate! M-aş bucura!
Dar, să intrăm în detalii. Site-ul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor este ca aproape toate site-urile instituţiilor de pe la noi, o adresă pe internet, aproape incremenită la cîteva date. Mai mult sau mai puţin corecte, mai mult sau mai puţin clare. Incremenit în luna octombrie 2009, ca informaţii, se pare şi ca activitate, site-ul ANRP are însă cîteva informaţii la zi. Acestea se referă la numirea şi încremenirea, ca să spunem aşa, a bistriţencei Crinuţa Nicoleta Dumitrean în funcţia de preşedinte a acestei instituţii. Cu rang de secretar de stat. Numirea a fost făcută prin decizia 708 a Primului Ministru al României, Emil Boc, şi publicată în Monitorul Oficial al României nr.676 din 8 octombrie 2009, şi postată o săptămînă mai tîrziu pe site-ul amintit. De atunci, în afară de o notă cu iz de bîrfă, publicată de curînd de revista Caţavencu, pe care nu o cităm, dată fiind conotaţia de alcov, nimeni nu a mai auzit nici de ANRP şi nici de Crinuţa Dumitrean. Dar poate mă înşel şi o fi auzit cineva. Poate primul ministru Emil Boc, care o menţine în funcţie, ştie ceva. Că altfel ar fi schimbat-o.
Ce o recomandă pe Crinuţa? CV performant! Normal! Funcţie pe măsură! Avere destulă! Pentru o fată de doar 36 de ani, pornită de jos, este ceva!
Fac precizarea că nu mă deranjează, dar nici nu mă interesează multiplele specializări ale conjudeţencei noastre atît de performantă la 36 de ani, încît a rămas numită în funcţia de secretar de stat la ANRP, decît în măsura în care mi-am pus o întrebare aproape retorică, de felul: cînd a avut timp să le facă pe toate? Şi să fie performantă, şi să muncească, şi să înveţe, şi să facă politică la nivel înalt, şi să adune proprietăţi? E cam tînără! Ar trebui să transcriem cîteva pagini bune, numai ca să enumerăm, multiplele specializări, cursuri, competenţe şi nu în ultimul rînd, diplome pe care le deţine, nu mai vorbesc aici de proprietăţi, că nu acesta este rostul demersului nostru jurnalistic de faţă.
Deşi dacă tot ne aflăm în treabă, parcă tot ar fi bună, dacă nu o întrebare, măcar o comparaţie, că a venit vorba de performanţe. In extremis, dacă nu altfel! Să înţeleg că, potrivit criteriului pe care îl ia în calcul, atunci cînd pune etichete, deputatul Ioan Oltean, o consideră performantă pe domnişoara sau doamna cu pricina, prin comparaţie cu nominalizatul UDMR la funcţia de subprefect al judeţului Bistriţa-Năsăud, Laszlo Borsos, pe care l-a calificat nu demult ca fiind, doar un învăţător care nu a performat ? Şi dacă da, să ne spună şi nouă, de ce, în contextul în care, tot prin comparaţie, mai mulţi pedelişti bistriţeni, performanţi, zicem noi, şi nu numai noi zicem, chiar şi în munca de adunat voturi, (rezultatele vorbesc de la sine), au rămas cu gîndul la o funcţie de secretar de stat, în timp ce tot prin comparaţie, doamna Crinuţa Nicoleta Dumitrean, a făcut o carieră aproape fulminantă, pe filiera PDL, fără să ştie nimeni de existenţa ei? Nimeni din Bistriţa-Năsăud, judeţul de unde provine. Adică, noi, nişte nimeni! Precizez. Ori poate mă înşel. Şi dacă da, să ne spună domnul deputat Oltean care sînt criteriile de performanţă a doamnei, despre a cărei existenţă am citit întîmplător pe un blog. Că pe mine nu m-au dat pe spate paginile ei de CV. Decît, poate poza. Pe care am luat-o tot de pe site-ul ANRP, la fel ca majoritatea informaţiilor demersului meu. Să mă scuze secretarul de stat, Crinuţa Nicoleta Dumitrean. Nu am nimic cu dînsa. Problema e de principiu şi de proprietatea unui termen: performant!
La fel, cer scuze domnului Ioan Andreica, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, de pe urma activităţii căruia judeţul Bistriţa-Năsăud a avut şi are de cîştigat!
Pentru conformitate, cititorii noştri pot consulta cu ajutorul linkului, site-ul ANRP, o instituţie care ar trebui să fie în slujba cetăţenilor nenumăraţi, care aşteaptă de ani de zile rezolvarea dosarelor de proprietate, la fel ca şi preşedintele acesteia!
http://www.anrp.ro/wp-content/uploads/2009/11/cv-presedinte.doc
Întrebat de soarta secretarilor de stat, deputatul Ioan Oltean a declarat pentru un cotidian local săptămîna trecută că:
“Nicio persoana din Bistrita-Nasaud nu a fost numita in aceasta functie deoarece nimeni nu a fost nominalizat in acest sens. Faptul ca eu am declarat ca exista cateva persoane care ar merita aceste functii deoarece sunt harnice si capabile, e cu totul altceva. Presa a rastalmacit cuvintele mele”.
- 10742 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
04/11/2024 - 10:40
-
29/10/2024 - 09:07
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Adevar graiesti
Felicitari Florica Dura pentru curajul de a aborda acest subiect.
Nu se face cu nimic remarcata
Nu se face cu nimic remarcata prin activitatea pe care o face la ANRP. Dureaza luni de zile sa semneze o hartie.
va contrazic
remarcata se face prin faptul ca are mai mulţi ani de şcoală decît de viaţă. Şi asta e nimic?! (sic)
Publică un comentariu nou