Maghiarii îl vor pe Johannis, nu pe Geoană!
Liderul UDMR Bistriţa-Năsăud, Andrei Kocsis, s-a ferit pe tot parcursul conferinţei de presă susţinute miercuri, în compania preşedintelui PNL, Ioan Ţintean, să declare că votează cu Mircea Geoană. Motivul? Maghiarii au intrat în horă nu pentru candidatul PSD, ci pentru proiectul Johannis, care speră să aducă stabilitate în ţară.
Preşedintele UDMR Bistriţa-Năsăud a confirmat, la conferinţa de presă de miercuri, că etniei din care face parte îi vine greu să se asocieze cu PSD, dar, pentru că au încredere într-un posibil guvern condus de Klaus Johannis, au acceptat să îşi dea voturile pentru cel care a refuzat, la formarea fostului guvern, ca UDMR să facă parte din actul de guvernare. Andrei Kocsis a spus că Traian Băsescu a făcut mai multe greşeli faţă de Uniune, care nu pot fi uitate, dar a recunoscut că nici cu PSD nu se simte în largul său. Cu toate acestea, va îndemna lumea să voteze, duminică, pentru „proiectul Johannis”, susţinând că sondajele arată că aproape două treimi din electoratul maghiar va face aşa cum le spune partidul.
În schimb, liberalii se pare că au doar două opţiuni: fie votează Mircea Geoană, fie stau acasă. Liderul judeţean al PNL, Ioan Ţintean, spune că există posibilitatea ca 5-7 procente dintre cei care au votat cu PNL în primul tur să nu mai meargă la vot a doua oară, dar consideră că nucleul stabil al partidului, de 12-13%, îl va urma pe Crin Antonescu în alegerea sa.
În ceea ce priveşte rezultatul final al votului în judeţ, preşedintele liberal crede că scorurile vor fi extrem de apropiate, în schimb liderul UDMR l-a dat câştigător pe Traian Băsescu, la o diferenţă de câteva mii de voturi. Explicaţia dată de Andrei Kocsis a fost una tipic… românească: avînd în vedere că PD-L deţine preşedinţia Consiliului Judeţean, mulţi primari, indiferent de partidul din care provin, vor dori să se pună bine cu Liviu Rusu, pentru a nu-şi văduvi comunităţile de fonduri.
În primul tur, Traian Băsescu a obţinut în judeţ 62.225 voturi (43,88%), Mircea Geoană 39.496 voturi (27,85%), iar Crin Antonescu a adunat 21.865 voturi (15,42%). Candidatul UMDR, Kelemen Hunor, a ocupat abia locul 5, după Corneliu Vadim Tudor, cu 5.287 voturi (3,72%).
- 3859 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
04/11/2024 - 10:40
-
29/10/2024 - 09:07
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou