Menirea unui cîine

 
"Fiind veterinar, am fost chemat să consult un ciobănesc irlandez în varsta de zece ani, numit Belker. Stăpînii cîinelui, Ron, soţia sa Lisa şi fiul lor Shane, erau foarte ataşaţi de Belker. şi sperau într-un miracol.
L-am consultat pe Belker şi am descoperit că, nu mai avea mult de trăit şi urma să moară de cancer. Am spus familiei că nu se poate face nimic pentru Belker şi m-am oferit să execut procedura de eutanasiere a bătrînului căţel la ei acasă.
În timp ce stabileam următorii paşi, Ron şi Lisa mi-au spus că, după părerea lor, ar fi bine ca fiul lor de 6 ani, Shane, să urmărească procedura. Ei credeau că Shane ar putea să învete ceva din această experienţă.
A doua zi, am simţit familiarul nod în gît atunci cand familia lui Belker l-a înconjurat. Shane părea atît de calm, mîngîind bătrînul cîine pentru ultima dată, încît m-am întrebat dacă înţelegea ce se petrece. În decursul a cîteva minute, Belker s-a stins în linişte.
Micuţul băiat a părut să accepte trecerea lui Belker fără vreun pic de dificultate sau confuzie. Am stat cu toţii pentru o vreme, împreună, după moartea lui Belker, comentînd cu glas tare tristul fapt că vieţile animalelor sînt mai scurte decît cele ale oamenilor. Shane, care ascultase în linişte, a spus cu glasul lui subţire: "Eu ştiu de ce."
Speriaţi, ne-am întors cu toţii spre el. Cuvintele pe care le-a rostit în următorul moment m-au uimit. Nu auzisem niciodată o explicaţie mai alinătoare.
El a spus: "Oamenii se nasc pentru a învăţa cum sa trăiască o viaţă bună - cum e să iubeşti pe toată lumea mereu şi să fii bun, nu-i aşa?" Copilul de şase ani a continuat: "Ei bine, căţeii ştiu deja cum să facă toate lucrurile astea, deci nu trebuie să traiasca,  ca să înveţe la fel de mult."
 

Poveste primită la redacţie.