Mihai Goțiu: Ne ținem de cuvânt: Lege pentru salvarea pădurilor!
Mihai Goțiu face public pe pagina sa de socializare faptul că, împreună cu alți trei colegi de la USR au depus la Parlament un proiect de lege ce vizează modificarea articolului 21 din anexa 1 a Codului Silvic, care vizează înregistrarea în SUMAL a așa ziselor resturi care provin din pădure, și sub denumirea cărora era traficat la negru cel puțin 50% din materialul lemnos tăiat ilegal din pădurile României. Redăm mai jos, integral, postarea senatorului USR.
Împreună cu colegii USR din Comisiile pentru Mediu, respectiv Ape și Păduri, Allen Coliban, Cornel Zainea și Cristian Ghica, am depus, în Parlament, o propunere legislativă de modificare a Codului Silvic, care are ca scop blocarea uneia dintre metodele prin care lemnul tăiat ilegal în pădurile din România, ajunge să fie vândut cu documente, aparent, legale.
În esență, propunerea vizează modificarea definiției materialelor lemnoase. Schimbarea ar rezolva și una dintre problemele majore menționate în scrisoarea Comisiei Europene, premergătoare declanșării procedurii de infringement împotriva României din cauza tăierilor ilegale de păduri, transmisă săptămâna trecută.
Problema a fost documentată și semnalată, încă de la începutul toamnei trecute, în investigațiile Declic și Recorder. La aceeași concluzie am ajuns și eu, în urma propriilor documentări. Mai exact: din cauza modului în care sunt definite materialele lemnoase, în art. 21 din Anexa nr. 1 a Codului Silvic, un mare volum de lemn evită obligația de înregistrare în SUMAL, iar Gărzile Forestiere nu pot verifica proveniența și legalitatea transportului acestuia. E vorba de tot ce înseamnă resturi de lemn, rumeguș, tocătură, vreascuri, lăturoaie, brichete de lemn, pelete, anumite tipuri de cherestea încleiată, volum care poate reprezenta, însumat, între 30% și până la 50, din lemnul tăiat în pădure. Toate acestea nu intră în definiția actuală a materialelor lemnoase din Codul Silvic. Șmecheria de sute de milioane de euro anual constă în faptul că în contul acestor așa-zise ”resturi” pentru care nu există obligația de înregistrare în SUMAL sunt înregistrate și transportate cantități de bușteni și scânduri provenite din tăieri ilegalei.
Într-o interpelare oficială, de la începutul lunii decembrie a anului trecut, i-am prezentat ministrului Mediului, Costel Alexe, situația. Din păcate, am primit un răspuns dezamăgitor, în care se pretinde că s-ar propune operatorilor o ”sarcină disproporționată”, dacă ar fi obligați să înregistreze în SUMAL toate aceste categorii de lemn. Să ne înțelegem, așa-zisele ”resturi” sau ”deșeuri” se vând apoi ca lemn de foc - inclusiv pe OLX găsim asemenea oferte - ori ca materie primă pentru firme ca Kronospan, Egger ori Kastamonu. Holzindustrie Schweighofer preia buștenii, iar celelalte companii teoreticele ”deșeuri”. Cum să spui că e o ”sarcină disproporționată” să înregistrezi și să monitorizezi acest lemn care stă la baza unor afaceri de sute de milioane de euro anual?
Culmea e că răspunsul ministrului l-am primit zilele trecute, după ce România a primit scrisoarea Comisiei Europene prin care suntem amenințați cu infringementul din cauza tăierilor ilegale. Atenție, în scrisoarea CE se menționează expres încălcarea Regulamentului European nr. 995/2010 (EUTR) exact din acest punct de vedere, privitor la incompleta definire a materialelor lemnoase, având ca rezultat neîndeplinirea obligației de a avea un sistem transparent, de tip ”due diligence”, în domeniu.
În numele inițiatorilor, am solicitat ca propunerea legislativă să fie dezbătută în procedură de urgență. Pe lângă inițiatori și numeroși alți parlamentari USR, propunerea legislativă a fost semnată și de reprezentanți ai PNL și PMP.
O să avem, în continuare, nevoie de sprijinul vostru pentru a-i convinge și pe ceilalți parlamentari să voteze legea. ÎMPREUNĂ, VOM REUȘI!
- 2628 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou