Mihai Goțiu se întreabă: De ce a refuzat ministrul Mediului solicitarea făcută de USR și de zeci de mii de cetățeni? LAȘITATE, LIPSĂ DE VIZIUNE SAU…?
Astăzi, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a anunțat că nu se pune problema suspendării exploatărilor forestiere pe perioada stării de urgență , ca răspuns la solicitarea pe care i-am adresat-o direct, în numele grupurilor parlamentare ale USR, și pe care au solicitat-o și zeci de mii de cetățeni prin intermediul petiției inițiate de Agent Green pe Platforma Declic.
Să sumarizăm ”argumentele” domnului ministru PNL, prezentate într-un comunicat. Ce s-ar întâmpla (potrivit acestuia) dacă am stopa o tăierile o lună – două (cât ar mai dura starea de urgență) :
• 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemne, n-ar mai avea lemn de foc;
• Peste 100.000 de oameni vor intra în șomaj tehnic, în 4.600 de firme de exploatare și 7.000 de firme de prelucrare și din industria mobilei;
• Doborâturile de vânt ar infecta pădurea sănătoasă;
• Proprietarii și administratorii de păduri private ar intra în faliment;
• S-au luat măsuri speciale împotriva tăierilor ilegale, prin Ordonanța Militară care obligă reprezentanții Gărzilor Forestiere să iasă la control pe drumurile naționale, alături de polițiști și soldați.
Să analizăm, pe rând, argumentele domnului ministru:
• Intrăm în perioada caldă a anului în care consumul de lemn de foc în gospodării e cel mai redus; mai mult, datorită iernii bânde, chiar domnul ministru spunea, în urmă cu doar o săptămână (!), că ocoalele silvice au stocuri de lemn neepuizate;
• Din păcate, industria mobilei și construcțiile sunt grav afectate, indiferent dacă se taie ori nu pădure acum; multe dintre fabricile mici și medii de prelucrare a lemnului și-au trimis deja angajații în somaj tehnic, din cauza prăbușirii cererii; tăierea ”pe stoc” nu ajută la nimic industria autohtonă, dimpotrivă, nu e greu de intuit că marile companii (da, cele gen Holzindustrie Schweighofer) își permit să-și facă stocuri de bușteni ori să ridice munți de cherestea, pentru a controla piața în momentul în care aceasta își va reveni;
• Da, există doborâturi (în special în cazul rășinoaselor) care trebuie extrase pentru a nu infecta restul pădurii, dar asta poate fi excepția, nu regula; nota bene: avem doborâturi care n-au fost extrase din pădure de 2-3 ani (în unele cazuri e deja târziu), pentru că s-a luat APV-uri pe doborâturi și s-a tăiat lemn sănătos…
• Pădurea pe picior nu-și pierde valoarea în două luni sau într-un an, dimpotrivă; dacă taie acum, administratorii pădurilor private ar trebui să vândă ieftin (din cauza prăbușirii cererii); dacă marii operatori își vor face stocuri ieftine în această perioadă, la revenirea pieței mobilei și a construcțiilor proprietarii de păduri vor vinde tot ieftin, pentru că piața va fi controlată de cei care își fac acum stocuri; pentru cei care dețin păduri în proprietate privată e o afacere al naibii de proastă să taie acum!;
• Garda Forestieră trebuie să fie, în primul rând, ÎN PĂDURI, nu pe drumurile publice; verificarea avizelor de transport o pot face cetățenii care sună la 112 ori polițistul de la filtru; dispoziția cu Garda Forestieră pe drum e PR și praf în ochi, din categoria ”hai să ne facem că muncim” - furtul se produce ÎN PĂDURE, nu pe drumul național; acolo sunt marile șmecherii și tunuri, că actualul SUMAL poate fi fentat și de un copil de grădiniță.
Ce se poate face:
• Da, domeniul silvic și industria de prelucrare FINITĂ a lemnului, cu valoare adăugată ridicată, au, într-adevăr, nevoie de sprijin în această perioadă; la fel cum au o mare parte din sectoarele economice afectate de criza declanșată de epidemia de coronavirus;
• ATENȚIE: dincolo de efectele negative (de câteva luni, poate chiar un an), poate fi și o oportunitate, în condițiile în care, spre deosebire de alte perioade - în care restricțiile comunitare legate de deficit și ajutor de stat sunt mult mai drastice - statul român va avea posibilitatea să sprijine dezvoltarea unei industrii AUTOHTONE de prelucrare, cu valoare ridicată și/sau să sprijine retehnologizarea firmelor de exploatare cu utilaje mult mai prietenoase cu pădurea (evident nu a firmelor care și-au bătut până acum joc de pădure);
• În această perioadă este (încă) o perioadă de împăduriri, personalul silvic și angajații implicați acum în exploatare ar putea fi convertiți pentru ÎMPĂDURIRI în această perioadă (decât să plătim, din bugetul public, 2-3 luni de șomaj tehnic, nu mai bine îi plătim să împădurească?);
• Modificarea radicală a legislației de luptă împotriva tăierilor ilegale de păduri (în circuitul legislativ am depus deja mai multe proiecte).
Concluzii:
• O lună-două (cât va mai dura, maxim, starea de urgență) de pauză, într-o perioadă în care cererea de lemn e oricum prăbușită dramatic, nu poate face mai mult rău decât face deja criza;
• Acest respiro i-ar ajuta, însă, pe toți cei de bună-credință din domeniul silvic să nu iasă din starea de urgență cu imaginea unora care AU PROFITAT ÎN CRIZĂ (când traficul rutier general s-a redus cu 80-90%, chiar miră pe cineva că există percepția că se taie mult mai mult lemn ca anul trecut?);
• Mai mult, după acest (foarte scurt) respiro, întregul sector silvic ar putea avea o restartare de amploare pe cu totul alte principii, pornind de la protecția împotriva tăierilor ilegale și până la susținerea unei industrii autohtone sănătoase, de prelucrare finită a lemnului (cu valoare adăugată ridicată), în care tăind mai puțin (mult mai puțin) poți să dublezi numărul locurilor de muncă și a veniturilor din domeniu.
Dar pentru asta, domnule ministru Costel Alexe, e nevoie de viziune, de curaj, de o reîmprospătare masivă a sftenicilor din jurul d-voastră și, mai ales, de consecvență.
***
Dacă vom continua așa (a se vedea și mai jos), NU #NeFacemBine.
Costel Alexe, ministrul Mediului, pe 30 martie 2020: ”Având o iarnă ușoară, cererea de lemn de foc a scăzut, fapt pentru care în multe ocoale silvice sunt stocuri neepuizate!”.
Costel Alexe, ministrul Mediului, o săptămână mai târziu, pe 7 aprilie 2020, după ce a dat căldura: ”Pe plan social, măsura (suspendarea tăierilor de lemn pe perioada stării de urgență – nota mea) ar afecta 3,5 milioane de gospodării din România, care se încălzesc cu lemne.”
- 2838 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
24/10/2024 - 16:22
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
19/11/2024 - 11:49
-
24/10/2024 - 16:22
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou