Mircea Petean, Despărţirea de Maestru

cu fiecare carte nouă ai mai pierdut un prieten
dacă nu chiar mai mulţi
(dacă-i aşa înseamnă că nu i-ai avut –
zice una dintre protectoare)

în locul celui plecat – minune – alţii apar
nenumăraţi nenumiţi aşa încât
pe măsură ce se restrânge cercul se lărgeşte

dar ce-i o carte dacă nu o îmbrăţişare
îmbrăţişezi o lume întreagă şi pe fiecare cetitor în parte
cu o carte iar el prietenul fals fuge
scapă din încleştarea vânjoasă şi tandră a braţelor tale

şi uite aşa – cum ziceam pe măsură ce se restrânge
cercul prieteniei se lărgeşte
sărăcind bogăţia-ţi sporeşte

cel plecat suferă bucurându-se c-a scăpat de-o veche povară
cel părăsit suferă bucurându-se de noul venit

cel plecat se va culca şi se va trezi cu gândul răzbunării
cel părăsit se va împărtăşi din preaplinul iertării

cel plecat bate scrisoarea de adio pe cordul deschis al celui părăsit
cel părăsit bate darabana în ceafa celui pierdut pentru totdeauna

celui plecat uită-i căutătura cum vei şti
cel părăsit se pierde-n mulţimea care sporeşte zi după zi

celui părăsit i-ai întors spatele şi i-ai cetluit gura
neînduplecat rămâne-va cel plecat

iar dacă unul şi-a închis uşa cu şapte lacăte
şi şi-a tras obloanele la fereşti
celălalt are casa deschisă

iar dacă arca de pământ a unuia înaintează
împinsă de briza de munte
corabia de hârtie a celuilalt se pleoşteşte
sub greutatea primilor picuri

Din volumul Câmp minat, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009