Muşamalizare, tăinure de probe, şantaj, taxă de protecţie, ameninţări şi răzbunări prin interpuşi - pe scurt - Corupţie. Este portretul pe care mai mulţi cetăţeni din Bistriţa Bîrgăului i-l fac unui poliţist, fost şef de post în localitate. Episodul I
Sătui de umilinţe, ameninţări şi terorizaţi, chiar şi după ce şeful de post, Aurelian Butnariu a fost schimbat şi mutat la Prundu Bîrgăului, mai mulţi cetăţeni din comuna Bistriţa Bîrgăului au rupt tăcerea şi s-au adresat presei pentru a face publice o parte din actele de corupţie, pe care în opinia lor le-a adunat acest poliţist în CV.
Oameni simplii, localnicii din comuna Bistriţa Bărgăului au ajuns să se întrebe retoric, la ce mai este bună Poliţia şi la ce să mai plătim poliţişti, dacă aceştia fraternizează cu hoţii şi ajung să reprezinte un pericol pentru comunitatea în care trăiesc?! Mai ales în contextul în care, agentul Butnariu, spune în gura mare că se bucură de spate tare în IJP BN, şi de curînd a fost avansat în grad, şi lăudîndu-se că nimeni nu-i poate face nimic.
Supranumit "Copăşel", Milogul" sau "Dă-mi şi mie", agentul de poliţie Aurelian Butnariu, a reuşit să adune cele mai multe reclamaţii privind comportamentul său de poliţist, dar şi ceva avere, ca urmare a taxării sătenilor. Acest aspect rezultă atît din declaraţiile oamenilor, dar şi din anumite dosare de la IJP BN În filmul ataşat, puteţi viziona declaraţiile pe care le-au făcut pentru www-ziarul-bn.ro, doi săteni din comună şi care au cunoscut pe propria piele, tratamentul lui Butnariu. E vorba de Ionică Şalvari, a cărui casă a fost devastată de interpuşi ai lui Butnariu doar pentru că a îndrăznit să îl ajute pe Toma Grigore, localnic din comună, bătut de poliţist ca să recunoască un furt de care nu era vinovat. De asemenea puteţi afla şi ce spune Toma Grigore, şi cum a decurs bătaia!
Vom reveni şi cu alte imagini în care cetăţeni din Bistriţa-Bîrgăului, spun ce au avut se suferit de pe urma poliţistului "Copăşel".
- 11938 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Era si timpul!
Era si timpul ca cineva sa mearga la presa. Acest "politist" isi face de cap de prea mult timp. A fost scos de foarte multe ori din "necaz" de pilele de la Inspectoratul Judetean. Il cunosc personal si pot sa spun ca se poarta ca un needucat si un nesimtit cu toata lumea.
Multumiri presei pentru curaj
Multumiri presei pentru curaj si obiectivitate. Si totusi de ce nu se ia nici o masura impotriva acestui "militian" si a celor ce il protejeaza. Am o intrebare, este din zona sau detasat din alte locuri pentru a-si face damblaua pe aici? Un asemenea personaj aduce doar defavoruri si face de rusine politia romana. Astept cu nerabdare purificarea politiei romane de asemenea specimene.
AAAA
gfjhhgchgc
TIMIS
FGHGHJHJKJIL
Presa e a 4 putere ???
Multumim presei !!! Sa le fie rusine grupului portocoliu din com. Bistrita Bargaului care are interesul sa pateze imaginea oamenilor responsabili (precum si institutiei din care fac parte) oameni care totusi incearca sa isi faca datoria.
PRESA DEZINFORMATA
Multumim ca avem si noi ocazia sa informam opinia publica despre ce se intimpla in localitatea Bistrita Birgaului.
Refetritor la cele afirmate de catre domnul Salvari Ionica, din cite cunosc eu nimic nu este adevarat, totul este o inscenare facuta de catre liderul politic al PD-L, al organizatiei Bistrita Birgaului, deoarece la alegerile prezidentiale din 2009, seful de post a avut unele divergente cu liderul acetei formatiuni, nefiind deacord cu unele cerinte ale acestuia, adica sa inchida ochii daca vor fi fraudate alegerile.
ADEVARUL DESPRE POLITICA PD-L DIN BISTRITA BIRGAULUI
In data de 07.12.2009, ma aflam in incinta Ocolului Silvic din Bistrita Birgaului si l-am auzit pe domnul primar al comunei Bistrita Birgaului Vasile Laba, bineinteles care chefuia dupa succes, vorbind la telefonul mobil cu o persoana la care ii sugera sa-l reclame pe seful de post si sa scrie chiar daca nu este adevarat, deoarece nu este simpatizant al PD-L, fiind de partea PSD.
VAMESUL
Nu inteleg ceva, politia face si politica?, ca asa sunt tentata sa inteleg. Si daca da, de cand? din cate vad , nu il acuza primarul, nu il acuza un alt membru PD-L, ci sunt acuzatii aduse de oameni simpli, care nu si-au putut dovedi dreptatea pe alte cai. Trec saptamanal prin Bistrita Birgaului,spre Colibita, si am avut nefericita ocazie de a-l cunoaste personal pe domnul fost sef de post, si credeti-ma, ca puteti sa ii spune-ti si vamesul, pentru ca nimic nu trecea prin zona fara sa isi ceara partea.Oare acum s-a mutat vama la Prundu Birgaului?
Cultivam prostia, intretinem isteria
Doamna Florica Dura :meseria de jurnalist implica 3 interviuri cu 4 analfabeti ? sau mai rau : redusi mintal ? Aveti impresia ca sunteti "deontoloaga" prin faptul ca scrieti articole titlu pompos copiat de protv.ro ? Nu cunosc personajul in cauza (Butnariu Aurelian), nu ma intereseaza povestea celor N analfabeti (Toma, Salagian, Salvari .... ) pe care o sa ii intervievati in continuare ... ci ma intereseaza faptul ca promovati prostia si efectiv persoanele retardate ~ intre care va incadrati perfect (dovada stau intrebarile adresate "profesorilor universitari " din video-uri). Nu m-ar mira sa vad intr-o zi sa il vad pe Toma Grigore scriind un articol intervievandu-va pe dumneavoastra ~ adresandu-va acelasi intrebari puse de o persoana cu IQ negativ. Va rog sa luati in ordine satele din Tulcea, Galati, si sa nu uitam de Giurgiu. Sunt convins ca si acolo seful de post, vreo 5 cetateni si un "jurnalist" vor avea multe de povestit. Felicitari ca ati facut o facultate care in final nu v-a ajutat la nimic.
ADEVARUL
Bine a scris familia Dura, Cultivam Prostia intretinem Isteria, aceasta ziarista, a vericat cele afirmate de catre cei care au dat aceste interviuri, dumnaei stie cine este Salvari Ioan, cel mai mare traficant de lemne din localitate Colibita, stie cine este Bloander Ioan sa faca vericari iar Toma Gerigore este bolnav pshic, fiind sluga la Salvari Ioan, multumim d-nului primar intradevar si-a gasit tovarasi adevarati.
politistul copaselu
Fain- d-l politist RELU si anturajul incearca iarasi sa iasa basma curata pe criterii politice, oare daca nu esti om nu ai obraz trebuie sa te ascunzi in politica?? , oare nu trebuie sa faci politica bunului simt in primul rand .oare fata lui Ban a fost violata politic ?de ce nu a luat masuri legale pe cit este de competent ?Cersetoriile lui de tot felul sunt tot polotice ?Iubirile lui extraconjugale( ultima cu Emilia )sunt tot politice ?Oare cind se va sesiza IPJ despre toate acestea ?Ce asteapta ?Cersetorul asta a scapat in citeva dosare penale anterior ,ajutat de un procuror binevoitor tocmai pe aceste criterii .Faptele comise si reclamate nici nu au fost verificate cu discernamint.toate s-au clasat politic.Este cumva Copaselul om politic?pai sa ramina politic sa ne lase in pace.De fapt este intradevar politic caci numai in politica se mai fura in stilul practicat de el.Sa-i fie rusine daca are asa ceva.Mai are tupeul sa se disculpe.Asemenea caractere nu au ce cauta in politie.Nu m-as mira sa auzim cit de curind ca a impuscat pe cineva caci este in stare.Politia nu vede starea grava in care se afla .De ce nu dispun o suspendare pina la clarificarea legala a conflictului ?Ne este greata de EL si cele 3-4 jigodii din anturajul lui.Voi reveni.
ADEVARUL DESPRE PADURILE DIN BISTRITA BARGAULUI
Stau, citesc si ma intreb oare cui i se potriveste porecla de copasel, politistului sau primarului care are gater si debiteza la domiciliu saptamanal cantitatea de 50-60 mc lemn rasinos, fara acte legale, fara autorizatie de exploatare si fara alte auorizatii, dar nu-i face nimeni nimic ca face part de PD-L.
sie-m dai?
Ce sa-ti dau? Sincer, eu ti-as da un bilet. Si nu unul de intrare la streeptease, ci un bilet de cursa pan la cutusca, da' nu si intors. Nelamurirea mea ca nu prea inteleg care este legatura intre primar si "tratamentul" aplicat de capacel unora care n-au fost pe placul lui. Ce are s....cu prefectura? Nici in clini, nici in maneca. Haideti oameni buni sa organizam o adunare populara, asa ca pe vremuri. In doua cete. Vom vedea cine este de partea primarului si cine de partea copaselului. Fac o paranteza, daca este cineva care nu stie de unde-i vine numele de capasiel va spun eu- "da-mi si nii un capsiel", adica cerea un lemn din padure. Revin la adunarea noastra, va asigur ca ceata lui o sa fie zero barat. Nici nevasta n-o sa fie de partea lui. si ma indoiesc si de catelul de la bloc care-l insoteste pin la tec. O sa stea mai mult ca sigur langa "aia, sofi si nu mai stiu cum o cheama" ( citat din copasiel). Citisem intr-un comentariu ca e si dragastos. foc si para. Offf, ma excit singura gandindu-ma ca m-ar lua si pe mine o data, cu fata naclaita de sudori. Fapte bune a facut la noi in comuna. Ma mir c-a scapat nelinsat. In orice caz, el n-are alte preocupari in afara de a strange cate ceva pentru zile negre, iar cand i se face greata de el, sa mai arunce cate-o flegma, fapt ce i se intampla foarte des, in rest e paralel si la dreapta...
medical
Actorul adevarat al acestui film este cancerul Elenuta Leordean care dauneaza grav comunitatii din Bistrita Bargaului, cea care in urma cu mai multi ani a suferit de o boala numita(sculament) si tratata de doctorita Dinica, fiind transportata la cabinetul medical de catre o localnica.
Copasielu
Stop! va abateti de la subiect. Lasati-o ma usor cu primarul si cu Elenuta. Si ce daca a avut si ea o boala? Broavo ei ca s-a tratat. Am convingerea ca tu, atotstiutorule, inca mai porti mandru aceasta boala si esti atat de plin incat o transmiti si din priviri. FERITI-VA DE MAGARUS!
Relu
Tu sa o lasi inpace pe doamna secretara, gunoiule de om ce esti! Nu ti-e rusine sa ataci o persoana care nu a avut nici o legatura cu acest reportaj. Daca tot esti un politist asa de "inteligent" fa cercetari si vezi ca nu de la ea a pornit. Pe cine vor oamenii sa dea afara din comuna, pe ea, sau pe tine om de nimic ce esti! Ar trebui mai bine sa vorbim de hartuirea sexuala la care le supui pe toate femeile care ajung sa iti fie prin preajma! Cred ca tu esti ala care are sifilis si il da la toate care ii cad la plasa.
afemeiatul
ce facem oameni buni ?scirbosul asta de politist ne ia la atac pe toti pe rind doar,doar se va uita care este scopul acestor reportaje.Nu jigodie,nu se va uita niciodata ca nu a scapat femeie cu probleme de politie sa nu fie pipaita de tine.De cind ai venit in satul nostru numai asta ai facutMacar de-ai fi barbatos dar nici bitangul de fiuto nu a venit pe lume fara interventii medicale,tratamente si eprubete.Cum indraznesti mai gunoiule sa jignesti pe D-a Leordean.Mai putregaiule tu nu meriti nici sa-i pupi talpile la femeia asta ,cit a ajutat ea oamenii din comuna.ai i9mputit comuna cu prezenta ta aici si ai invrajbit oamenii unii impotriva altora.si inca mai mergeai la biserica.Nu te temi ca te trazneste D-zeu .Lasa-ne in pace mai oligofrenule si dute undeb vei gasii altii ca tine ca pe aceste meleaguri nu ai pereche.
drum bun
duceti_va dracului toti viniticii din sat,in frunte cu leordenii si copaselu si va certati in sat la voi ca va trasni D_zeu pe toti,de rai ce sunteti din cauza voastra si a altor ca voi vin inundatii,calamitati si tot felul de necazuri si voi aveti chef de impartit sculamentu si curvele,nu stiu de ce implicati copiii in treburile voastre murdare,amintiti-va ca fiecare aveti copii acasa si nu se leaga de voi ma ,ci de copii vostri.ar fi bine sa va luati de mana amandoi si sa plecati din sat ca ne lipsim de ajutorul vostru,Drum bun?
Da ce, tu esti mai bun?
Da ce ma, tu esti mai bun? Eu sunt din sat, dar am plecat in Spania din cauza localnicilor ca tine, nu din cauza celor veniti din alta parte. Ia cauta-ti de drum!
NU VA LASATI!
Trebuie aruncat cu pietre din comunitate, trebuie scos totul la iveala. Probabil din reportaje nu reiese nici macar 50% din ceea ce se intampla cu adevarat. Bafta! Problema e ca acesta nu este un caz singular, se intalneste frecvent si in alte parti, dar la voi e prea de tot.
ingerul meu pazitor se drogheaza!
mai tine domnu shef de post minte cand a venit la noi pe meleaguri intr un harb de dacie, si in chirie la lelea marioara?! ciudat ca in 6-7 ani un bugetar de rand reuseste sa cumpere masina de peste 12000 de euro, gradina in cartier unirea, gradina in com bistrita bargaului, ca de... la batranete sa aiba unde se retrage omu!+ altele mai putin importante dar care adunate mai fac vreo 2 lei gramada... bine ca a plecat, PACAT ca nu a plecat DEPARTE. poate cu ajutorul lui D zeu ajunge in vreo 10 15 ani la lutul de pe jos de unde a si plecat... acolo la "botosani" de unde se trage,zicea el " io s baiet di orash uai"
extraordinar ,da cititi si dati articolul la toate cunostintele
Nimeni nu l-a suportat niciodata pe ''Relu'' si cei care l-au inghitit nu au facut-o cu pofta.Nimeni nu a inghitit-o niciodata cu adevarat pe Leordeanca si cei si cele care au facut-o nu au gasit ca e dulce in gaoaze(imi pare rau de acest cuvant),dar acum ginditi-va cum sa nu te porti lingusitor cind daca iti treb un Document... te duci la leordeanca ...(sti tu cucoana despre ce vorbesc,toate la timpul lor)cind vrei sa scapi de o amenda si-l aburesti pe botosanean'' unde se face mamaleaga cu betoniera'.Acum na treb oamenii sa fie frati cu dracul pana trec puntea,doar ca de multe ori dracul nu te lasa sa o treci.Sa-l vedeti cum sta la intrare in piata toata sambata doar,doar mai gaseste vreun prost
Mesaj pentru cei care au avut curajul sa inceapa denunturile:Nu va lasati oameni intimidati de toti analfabeti nu sunt ei mai destepti daca au liceul si au obtinut un post la Primarie pe pile tot tarani sunt si ei la fel cum va numesc ei pe voi,mergeti inainte cu denunturile ca pana la urma piatra pe care o purtam fiecare pe umeri unora in loc sa le fie luata de Domnul o sa le cada si o sa le zdrobeasca piciorul.
Domnule Primar Vasile Laba nu stiu cum faci ca sa rezisti printre asemenea jigodii,indiferent de ce spun altii eu si multi din sat care sunt prin tari indepartate au incredere in fortele tale.Da da- i pe pile la aia mari dar nu uiti si de cei mai mici si de oamenii de rand..Hai la mai mare ca vin sarbatorile:)
Publică un comentariu nou