Nominalizările la „Premiile municipiului”, acaparate de elevi
Nominalizările la „Premiile municipiului”, acaparate de elevi
Nu mai puţin de 91 dintre cele 96 de nominalizări făcute, pînă acum, pentru „Premiile municipiului Bistriţa – ediţia 2009” sunt pe numele elevilor care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şcolare naţionale, concursurile profesionale şi campionatele sportive organizate în acest an.
Cei mai mulţi dintre nominalizaţi sunt olimpicii naţionali, care au adus judeţului 44 de premii şi menţiuni la materii precum limba română, limba latină, limba franceză, limba germană, arte plastice, istorie, biologie, geografie, fizică, chimie sau telecomunicaţii. Avem, de asemenea, şi 38 de premianţi la concursurile sportive, elevii bistriţeni dovedind că se pricep la atletism, gimnastică, schi şi tenis de masă.
Potrivit primarului Ovidiu Creţu, fondul de premiere din acest an este de 47.000 lei, dar nu se ştie încă numărul celor care vor primi aceste distincţii, pentru că se mai pot face nominalizări pînă în 8 decembrie, după care comisia de specialitate va trece la analizarea fiecărei propuneri.
- 3837 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
04/11/2024 - 10:40
-
29/10/2024 - 09:07
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
29/10/2024 - 09:07
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
-
04/11/2024 - 11:14
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou