Oborul de la Viişoara, închis abuziv
Democrat-liberalul Gheorghe Tuţă, consilier municipal, s-a revoltat împotriva unei alte acţiuni a primarului Ovidiu Creţu, legate de oborul de vite de la Viişoara, unde activităţile comerciale de acest tip au fost interzise. Tuţă consideră că edilul a luat o „decizie abuzivă”, pentru că era nevoie de o hotărâre de Consiliu Local în acest sens, or, consilierii nu au fost întrebaţi deloc dacă sunt sau nu de acord cu măsura luată.
Primăria a trimis, joia trecută, o informare, prin care bistriţenii au fost anunţaţi că, „prin Ordonanţa nr. 6/2009, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud a dispus interzicerea comerţului cu amănuntul, prin CAEN 5262, desfăşurat în târgul de la Viişoara. Măsura a fost dispusă în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004, Legea 215/2004 şi Hotărârea Guvernului nr. 331/2009, pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului”.
- 3649 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
12/05/2024 - 11:15
-
12/05/2024 - 06:47
-
11/05/2024 - 08:43
-
10/05/2024 - 10:09
-
15/04/2024 - 12:21
-
12/05/2024 - 11:15
-
12/05/2024 - 06:47
-
11/05/2024 - 08:43
-
10/05/2024 - 10:09
-
10/05/2024 - 10:09
-
11/05/2024 - 08:43
-
12/05/2024 - 06:47
-
12/05/2024 - 11:15
Poemul săptămînii
-
1 an 27 de săptămâni ago
-
1 an 32 de săptămâni ago
-
2 ani 13 săptămâni ago
-
2 ani 43 de săptămâni ago
-
2 ani 44 de săptămâni ago
-
2 ani 45 de săptămâni ago
-
2 ani 49 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou