Odă tualetului Sovietic

 exista, pare-se, un potential inca insuficient exploatat pe marginea privatei publice. Ca o continuare a postarii “Buda sau Urma scapa turma“, va prezint mai jos – cu acordul autorului – un excelent text al lui Vasile Ernu din volumul “Nascut in URSS“, pe care abia acum l-am descoperit. Sa spun ca marile spirite se intalnesc la buda?:) Nu spun. Va las voua aceasta placere. Enjoy!

Dedicat lui Ilya Kabakov

Nu există ceva mai intim în viaţa cetăţeanului sovietic decît tualetul. (Daţi-mi voie din respectul imens pe care-l am faţă de acest loc şi acest cuvînt să rămîn la formula sovietică: Tualet.) El este poate cel mai intim cuvînt pe care-l ştie cetăţeanul sovietic. Tualetul este locul unde tu şi numai tu rezolvi lucruri pe care nimeni nu le poate rezolva în locul tău. Nimeni, nici tatăl tău, nici mama ta, nici soţia sau prietenul tău şi nici măcar Primul Secretar, nu te poate înlocui la vizita obligatorie pe care trebuie s-o faci tualetului. Experienţa pe care o ai cu acest loc te marchează pe viaţă, întreaga ta fiinţă rămîne într-un raport intim cu acest loc şi cu experienţa acestui loc. Experienţa pe care am avut-o fiecare dintre noi cu acest loc a devenit parte a fiinţei noastre colective. Experienţa tualetului sovietic este un bun colectiv pe care l-am cucerit, el devenind una din trăsăturile esenţiale ale spiritului nostru.

Nu ştiu exact ce experienţă are un cetăţean al unei ţări capitaliste occidentale, însă cînd am ajuns prima dată într-o astfel de ţară, primul lucru care mi-a creat o anumită stare de incomoditate au fost wc-urile. M-au incomodat nu prin mizeria lor, căci pe lîngă tualetul sovietic ele sînt adevărate paradisuri, şi nici prin respectarea intimităţii, căci majoritatea au separeuri care te protejează de ochii vecinului, ci prin incapacitatea lor de a te face să te simţi intim. Pentru cetăţeanul sovietic acest lucru este inacceptabil. Tualetul este intimitatea colectivă în puritatea ei maximă. Cetăţeanul sovietic se constipă în faţa buduarului capitalist, din simplul motiv că acest spaţiu nu se află într-un raport de intimitate cu el. Din această cauză, nu există amintiri legate de wc-urile occidentale. Iar acolo unde nu există amintire, nu există nici intimitate.

Ce anume face să fie atît de deosebit acest loc damnat? Ei bine, o să încerc să vă spun cîte ceva, lucruri care în general nu se spun, ci fiecare le păstrează doar pentru sine. E greu să povesteşti cele mai intime amintiri. Aceste lucrurile sînt păstrate pentru a ţi le aminti şi a te bucura de ele. Puţini sînt cei care le povestesc şi mai puţini, cei care pot să le povestească. Dar să încerc.

Mai întîi, vreau să vă spun că există două tipuri fundamentale de tualet sovietic, pe care orice cetăţean sovietic îl iubeşte sau îl urăşte. Însă, indiferent de sentimentul pe care-l ai, te raportezi la el ca la o parte a fiinţei tale. Primul tualet este cel din komunalkă. Acolo te întîlneşti prima dată cu el şi acolo experimentezi primele momente ale relaţiilor de intimitate cu acest tip de spaţiu. Tualetul din komunalkă este un loc comun, care aparţine tuturor locatarilor casei. Deci, el este un loc al intimităţii mai multor persoane, nu numai al familiei tale. Aici vine şi tiotea Klava, şi deadea Valodea, şi frumoasa Marusea, şi nesuferitul de Lionea, şi toţi ceilalţi 20 locatari ai casei. Acest loc vă suportă, vă respectă şi vă slujeşte în aceeaşi măsură pe fiecare. Tualetul nu face discriminări. Tu poţi greşi faţă de el, el niciodată nu poate greşi faţă de tine.

A merge la tualet este o adevărată artă, iar cel din komunalkă presupune o adevărată iniţiere. Devii un soi de stalker, călăuză a propriei tale fiinţe. Cînd mergi acolo trebuie să ştii că oricît de singur ai fi, locatarii te urmăresc. Există cel puţin unul care te urmăreşte şi comentează: „Ăsta iar stă juma’ de oră”, „Iar citeşte romane sau cine naiba ştie ce face”. Într-adevăr, cînd mergi la tualet, dacă respecţi acest loc, trebuie să ai două lucruri. O carte şi hîrtie igienică. Hîrtia igienică este un obiect care nu va fi găsit niciodată în tualet. Acest obiect se ţine la loc de cinste în camera ta. Şi se foloseşte economicos. Însă să nu credeţi că dacă aţi uitat hîrtia igienică vă veţi găsi într-o situaţie jenantă. Nu. Acolo veţi găsi într-un colţ, fie ziarul Pravda de anul trecut, ceea ce automat te rezolvă şi cu lectura, fie un teanc de decupaje, tăiate frumos cu foarfeca din Komsomoliskaia Pravda. Are grijă tiotia Klava de asta.

În ce priveşte cartea, nu există o preferinţă concretă a locului. Totul depinde de tine. Ai libertatea de a alege să citeşti orice carte doreşti tu. Tualetul este sala de lectură perfectă şi locul care a produs cei mai mulţi şi cei mai remarcabili intelectuali sovietici. Să nu credeţi că cel mai mare merit în educaţia noastră a avut-o şcoala sovietică, biblioteca Nadejda Krupskaia sau V.I.Lenin, sau mai ştiu eu ce universitate Lomonosov din ţară. Recunosc, au şi ele locul lor de cinste în educaţia noastră. Însă tualetul bate de departe toate instituţiile de educaţie şi cultură în ce priveşte formarea noastră. Aşa că în momentele în care trimitem mulţumiri oamenilor şi instituţiilor care ne-au format şi educat, e bine să nu uităm să mulţumim şi acestui sanctuar al culturii sovietice, tualetul.

Al doilea tualet important din viaţa noastră, din marea civilizaţie sovietică, este tualetul public. Aici este un alt spaţiu, o altă lume, un alt cutremur al fiinţei. Aici experienţa este mai puternică, mai carnală, mai biologică. Aici tualetul intră în tine prin toţi porii. Dacă în primul experienţa colectivă era presupusă, distantă, ştiută, dar nu prezentă, acum, în cel de-al doilea, experienţă colectivă este directă.

Pe tot cuprinsul ţării, de la Kamciatka pîna la Vilnius, de la instituţii, precum şcoala, şi pînă la fabrici şi uzine, vei vedea construcţii văruite în alb, care pe colţuri opuse au scris cu litere mari M şi Ж (adică bărbaţi şi femei). Modelul clasic este fără uşi şi doar cu un perete în formă de Lcare protejează întrarea şi împiedică să vezi direct în interior. Nimeni nu avea însă curiozitatea unei astfel de priviri. În tualetul public sovietic voaiorismul este inexistent. Acolo nimeni nu se priveşte unul pe altul. Privirile se feresc mai degrabă, se alungă. Privirea fiecăruia ţinteşte puncte moarte. În ciuda acestui fapt, se întîmplă ceva ciudat. Te priveşti tu pe tine însuţi cu privirea celuilalt. Te vezi ca şi cum ai fi văzut de celălalt, te vezi cu ochii lui. Acest lucru te incomodează mult mai mult şi îţi creează un sentiment straniu, nemaiîntîlnit.

Cînd intrai acolo trebuia să fii hotărît, să te mişti repede şi să fii atent pe unde calci. Uneori trebuia să ai o anumită perspicacitate pentru a reuşi ceea ce-ţi propuneai. Uneori trebuia să amîni, iar alteori chiar să renunţi pe moment. Cu tualetul public te aflai într-un raport de luptă, de încrâncenare, dar îl respectai căci era locul fără de care nu-ţi imaginai viaţa. Iar treptat, lupta, mirosul, modul lui de a fi făceau parte din tine.

Acolo, pe lîngă un perete, era un soi de canal înclinat (la bărbaţi), pe care picura din cînd în cînd apă. Sau nu picura deloc. Este locul pentru pişare. Pe partea opusă erau înşirate nişte găuri în podea, mai degrabă nişte hăuri. Pe ambele părţi ale găurii erau reliefate modelul tălpilor. Totul era vizibil. Aceste modele-indicatoare a tălpilor încercau să te ajute să iei poziţia de „vultur” exact deasupra hăului. Nu ştiu cum se făcea că cetăţeanul sovietic, în ciuda faptului că era educat încă din şcoală să ţintească, aici nu reuşea nicidecum să nimerească hăul. Rahatul cetăţeanului sovietic nu vroia să intre în gaură, nu vroia să se piardă în acel Neant, în acel Nimic. El pretindea mai mult respect, vroia să rămînă printre noi, să ne spună că el există asemenea nouă. Nu ştiu cum se făcea că şi reuşea. Rămînea la suprafaţă printre noi. Fireşte, n-are rost să vă spun că fiţe burgheze de genul hîrtie igienică nu existau, iar robinetele erau o raritate. Tualetul public era o luptă pe viaţă şi pe moarte, era locul unde se ducea marea bătălie. Tu vroiai să arunci în Neant excrementele din tine, erzaţul fiinţei tale, iar el opunea o rezistenţă incredibilă. Bătălia şi locul bătăliei au început treptat, treptat să facă parte din noi. Da, şi în caz că prin reducere la absurd nimereai într-un tualet care avea „pedestal”, atunci urcarea cu picioarele pe „pedestal” era obligatorie. Matricea poziţiei şi a raporturilor nu putea fi încălcată.

Tot în acest spaţiu intim al fiinţei sovietice găseşti şi cea mai autentică arhivă a mesajelor trimise de cetăţeanul sovietic măreţului popor sovietic. Mesaje prin care cetăţeanul simplu vorbeşte cu lumea întreagă. Aceste mesaje sînt scrise pe pereţii interiori ai tualetului, care demult nu mai sînt albi. Ele sînt scrise cu orice, de la cretă, la pix şi pînă la rahat. Mesajele sînt legate de obicei de teme fundamentale: de la dragoste, cum ar fi de exemplu MАША + ВОВА=ЛЮБОВЬ, pînă la cele mai savuroase înjuraturi. Înjurăturile sînt cele care sintetizează perfect adevăratele stări şi adevăratele dorinţe ale poporului sovietic. Cred că în limba sovietică rusă există în jur de maxim 10 cuvinte sau expresii care fac sinteza întregii fiinţe şi civilizaţii sovietice. Aceste cuvinte nu le găseai nici în Operele complete ale lui Lenin, nici în Capitalul lui Marx şi nici în operele sifonate ale kremlinologilor americani. Aceste cuvinte le găseai doar aici, toate la un loc.

Aş mai spune ceva. Fireşte că l-aţi citit pe Proust. Vă spun că pentru cetăţeanul sovietic nimic nu poate juca mai bine rolul biscuiţilor madeleine ai lui Proust, decît tualetul. Tualetul sovietic are pentru noi această funcţie. Acel miros de rahat, pişat şi mult, mult clor care deseori te făcea să-ţi curgă lacrimile involuntar, acea imagine a pereţilor albi, cu urme de pipi, de tălpi de pantofi, de inscripţii vulgare, acel curent de aer rece care trecea prin tine iarna, trezeşte şi astăzi în cetăţeanul sovietic cele mai urîte şi cele mai frumoase amintiri. Tualetul trezeşte şi răscoleşte cele mai ascunse amintiri şi poate să te facă să-ţi retrăieşti viaţa.