Otrava din comerţ care te face «frumoasă»
Cu siguranţă trăim într-o lume în care grija pentru păstrarea nealterată a purităţii Naturii, a fost înlocuită demult cu tendinţa de îndepărtare de tot ceea ce este natural şi sănătos.
Milioane de femei din toată lumea folosesc produsele cosmetice pentru a arăta mai bine, pentru a retuşa anumite defecte, pentru a arăta cu câţiva ani mai tinere, sau pur şi simplu ca să dobândească un aer de prospeţime.
Se pare însă că frumuseţea te poate costa sănătatea, şi chiar viaţa. Nu este vorba despre tratamentele invazive de tipul operaţiilor chirurgicale, ci de banalul machiaj de zi cu zi. Produsele cosmetice conţin ingrediente care afectează fertilitatea, grăbesc îmbătrânirea şi pot provoca alergii, cancer şi alte probleme de sănătate, informează publicaţia britanică DailyMail ciatată de ziare.com.
Majoritatea produselor cosmetice conţin substanţe chimice dăunătoare sănătăţii
O directivă a Uniunii Europene din 2006 privitoare la produsele cosmetice interzice produsele care conţin ingrediente cancerigene, mutagenice sau toxine reproductive, însă chimicale ca parabenul sintetic sunt prezente în aproape toate produsele de pe piaţă şi sunt extrem de dăunătoare. Parabenii sunt esteri ai acidului para-hidroxibenzoic. Ei se găsesc în stare naturală în unele plante. În afine se găseşte metilparabenul care are rol antimicrobian. Parabenii naturali sunt, în general, metabolizaţi de organism şi nu produc dereglări funcţionale. Există însă şi aceşti parabeni sintetici, folosiţi în industria cosmetică şi farmaceutică. Ei sunt incluşi printre ingrediente pentru că, prin proprietăţile lor antibacteriene şi antifungice, menţin „prospeţimea” produselor cosmetice dar şi alimentare. Unele studii efectuate pe animale au demonstrat că parabenii nu ar fi toxici, deoarece ar fi absorbiţi rapid, metabolizaţi şi apoi eliminaţi din organism. În ultimii ani, parabenii au iscat discuţii controversate în ceea ce priveşte efectul lor asupra organismului uman. S-a constatat că după ce sunt aplicaţi pe piele, ei sunt rapid absorbiţi în organism, fiind depistaţi în sânge în doar câteva minute după contactul cu pielea. Parabenul reprezintă E-ul 210, adică acidul benzoic. Bineînţeles că şi derivaţii acestuia sunt toxici: para-hidroxibenzoat de metil (E 218), de etil (E 214), de propil, benzoat de sodiu (E 211), de potasiu (E 212), de calciu (E 213).
Produsele de înfrumuseţare, de curăţare, îngrijire, exfoliere sau hidratare pe care le folosim cum ar fi: cremele, loţiunile, gelurile, şampoanele sau balsamurile, conţin, adeseori, în compoziţia lor chimică, substanţe extrem de periculoase care, în timp, pot provoca boli grave. În SUA, femeile au luat atitudine faţă de presupusele implicaţii ale chimicalelor cosmetice asupra sănătăţii oamenilor. În urma studiilor efectuate s-a constatat că peste 10.000 de ingrediente chimice sunt folosite la producerea cosmeticelor. Foarte îngrijorător este faptul că 89% dintre acestea nu au fost suficient testate vizavi de sănătatea umană.
De ani buni, în America se desfăşoară campanii împotriva folosirii substanţelor chimice în produsele cosmetice. În urma acestor presiuni, unele companii au renunţat să mai folosească printre ingrediente anumite substanţe cancerigene sau mutagene. O organizaţie civică chiar a realizat o bază de date cu peste 54.000 de produse cosmetice, a căror periculozitate asupra sănătăţii este notată cu cifre de la 0 la 10. Puteţi consulta baza de date la adresa www.cosmeticsdatabase.com.
În 2003, Uniunea Europeană a emis Directiva Cosmeticelor, un document prin care a interzis folosirea a 1100 substanţe chimice ca ingrediente în produsele cosmetice. În România nu se aud prea multe despre parabeni sau alte chimicale. S-a constatat că unele produse cosmetice de pe piaţa românească conţin printre ingrediente şi parabeni, pe când, aceleaşi produse, ale aceleiaşi mărci, vândute în ţările occidentale nu conţin parabeni. Iar preţurile produselor sunt similare.
Dăm o grămadă de bani pe marcă, dar conţinutul e cât se poate de otrăvitor
Dacă ar fi să aruncăm o privire pe eticheta unde sunt scrise, intenţionat cu litere minuscule „ingredientele”, putem observa că mai toate cremele, loţiunile şi gelurile, produsele pentru păr, deodorantele, fardurile, fondurile de ten, rujurile, parfumurile, conţin parabeni. Aceştia pot fi recunoscuţi foarte uşor după următoarele denumiri, greu de pronunţat, dar extrem de toxici: Methylparaben, Propylparaben, Buthylparaben, Ethylparaben, Isobutylparaben. Parabenii sunt conservanţii cei mai des folosiţi în produsele cosmetice. Paraben este produs chimic sintetic folosit drept conservant pentru a împiedica dezvoltarea bacteriilor, mucegaiurilor şi ciupercilor. Se ştie că afectează funcţiile hormonale: duce la creşterea nivelului de estrogen când este aplicat local, iar specialiştii spun că există o legătură între nivelul de estrogen şi cancerul de sân.
După cum arată şi numele, pesticidele sunt aceleaşi substanţe folosite în agricultură, numai că în concentraţii mult mai mari. Nu se ştie exact ce cantitate din aceste substanţe este transmisă prin piele din cosmetice, însă se ştie că pot duce la cancer, malformaţii ale fetuşilor, scăderea fertilităţii la bărbaţi şi boala Parkinson.
Există în toate tipurile de produse cosmetice, de la loţiuni pentru bebeluşi, până la farduri de pleoape, şampon, creme, geluri de ras, lubrifianţi, pastă de dinţi şi chiar în creme pentru tratament. Ne lovim de ei până chiar şi în cele ce se pretind „de lux”. Adică omul dă o grămadă de bani pe marcă, dar conţinutul e cât se poate de otrăvitor. Metilparabenul şi propilparabenul – două chimicale care afectează nivelul de hormoni din corp – sunt prezente în toate loţiunile de corp şi cremele hidratante, iar propilen-glicolul, din deodorantul stick, ajută la absorbirea rapidă a produsului de către piele, însă laolaltă cu el, şi a altor chimicale şi a impurităţilor.
Formaldehidele, conservanţi care se amestecă uşor cu apa, sunt folosite în majoritatea produselor pe bază de apă. Se găsesc în gelurile de duş, şampon şi săpunul lichid. Au şi proprietăţi de germicid, fungicid şi dezinfectant. Pot cauza alergii, astm şi dureri de cap, şi sunt considerate cancerigene. Sunt interzise în Suedia.
Femeile însărcinate şi cele care alăptează trebuie să se ferească de cosmeticele cu parabeni
Parabenii se absorb rapid, sunt metabolizaţi şi apoi eliminaţi, însă anumite cantităţi rămân depozitate în organism, mai ales în apropierea sânilor, (deodorantele, cremele) şi pot afecta sănătatea. În interiorul organismului, parabenii se comportă ca şi propriii noştri hormoni (estrogenul), perturbând sistemul endocrin (hipotalamusul, ovarele, tiroida). Totuşi, indirect, folosirea produselor cosmetice cu parabeni poate induce, din cauza efectului estrogenic, apariţia prematură a pubertăţii în cazul fetelor, fenomen cunoscut drept factor de risc în apariţia cancerelor de sân. În plus, fiindcă parabenii pătrund în piele pot declanşa eczeme şi iritaţii locale în cazul tenurilor cu predispoziţie alergică. Acţiunea lor este slabă, dar în timp, devine ameninţătoare. Parabenii au fost identificaţi şi în laptele de mamă.
Femeile însărcinate şi cele care alăptează trebuie să se ferească de cosmeticele cu parabeni pe cât posibil. Mai bine să se spele pe cap cu un ou frecat cu lămâie şi să-şi ungă pielea uscată cu ulei de măsline. O alternativă la produsele cosmetice cu parabeni sunt şi cele organice, care folosesc uleiuri esenţiale de arbore de ceai, lavandă, rozmarin; vitaminele E (tocopherol), A, C, şi unele substanţe de conservare semi-naturale. Termenul de valabilitate va fi mult mai scurt decât cel al cosmeticelor cu parabeni, dar vom şti sigur că produsul e de calitate şi mai scump. Dar cine n-ar da un ban în plus pentru sănătatea lui?
După atâţia ani de folosinţă a produselor cosmetice, femeile au absorbit literalmente tone din această familie de substanţe numită parabeni.
Deoarece compoziţia lor chimică e asemănătoare celei a estrogenului, parabenii au efecte dezastruoase asupra copilaşilor de sex masculin în special, atât asupra celor aflaţi în burta mamei, cât şi a sugarilor, dacă mamele folosesc cremele, ojele şi şampoanele cu parabeni. Cum ?
Efectul cel mai clar, este subdezvoltarea organelor sexuale şi afectarea ulterioară a funcţiei reproductive. E ca şi cum ai injecta estrogen într-un băiat – se distrug toate caracterele sexuale secundare masculine. Drept urmare a dezechilibrării balanţei hormonale apar bărbaţi mai efeminaţi, cu potenţial crescut de a deveni homosexuali. Nu susţinem că aceasta se va întâmpla neapărat, dar e bine ca femeile să înceapă să dea atenţie la ce folosesc pentru înfrumuseţare: unghiile acelea frumos ojate în roşu, ar putea costa scump bărbăţia viitoare a băieţelului dvs. Merită riscul? E evident de ce aceste produse trebuiesc evitate şi-n timpul alăptării.
Categoria de chimicale sintetice considerate perturbatori endocrini afectează negativ şi fertilitatea bărbaţilor, scăzând viabilitatea spermei şi cantitatea acesteia. Studiul arată că sistemul reproducător al fătului masculin poate fi afectat, încă din primele opt săptămâni de sarcină, de compuşii chimici din cosmeticele folosite de mamă în timpul sarcinii.
Potrivit cercetătorilor, între săptămânile opt şi doisprezece de sarcină, sunt activaţi anumiţi hormoni ai fetusului şi se formează astfel, sistemul reproducător al viitorului copil. În această perioadă, pot apărea problemele de infertilitate masculină dacă anumiţi hormoni, precum testosteronul, nu funcţionează cum ar trebui.
Experimentele pe şoareci au confirmat faptul că blocarea acestor hormoni cauzează probleme de fertilitate. Cercetătorii au descoperit că sistemul reproducător poate fi afectat chiar înainte ca organele să fie dezvoltate complet, atunci când androgenii din fetus sunt mai activi.
În concluzie, anumite combinaţii de chimicale din produsele cosmetice pot afecta fetuşii de sex masculin, care vor creşte cu riscul ridicat de infertilitate şi cancer testicular.
Datele statistice arată că, în acest moment, 15 % din cuplurile europene sunt afectate de infertilitatea partenerului de sex masculin, efectul nociv al perturbatorilor endocrini, precum parabenii, fiind cumulat cu cel al altor substanţe chimice prezente în mediul înconjurător.
Catherine Zeta Jones care îşi poate permite orice cosmetice din lume, foloseşte pentru părul ei minunat numai ouă crude şi bere. Nouă, celor care ne numărăm banii, ni se promovează boala în ambalaje strălucitoare, contra unui cost care adunat în timp e semnificativ.
În loc să îi admirăm pe actori pentru toate lucrurile greşite pe care le fac, să luăm mai bine un exemplu bun, în cazul atât de rar, pe care ni-l oferă această actriţă.
Specialiştii avertizează că până şi produsele „verzi” conţin astfel de chimicale, având în vedere că un produs declarat de producător „natural” poate primi această denumire chiar dacă este natural doar în proporţie de 1%. Chiar dacă aceste substanţe periculoase se regăsesc în produsele cosmetice în cantităţi relativ mici, folosirea lor în fiecare zi poate avea efecte negative asupra sănătăţii noastre.
Parabenii „s-au ascuns” în tumorile mamare
Şi să ne mai gândim la un alt aspect: majoritatea oamenilor consumatori de cosmetice suferă de anumite afecţiuni, mai grave sau mai puţin grave. Unii au diabet, acnee, insomnii, gastrită, ovare polichistice, fibroame uterine de mici dimensiuni, o vezică biliară leneşă, pietre la rinichi, o glandă tiroidă inflamată etc. Câţi dintre aceştia folosesc produse naturale 100% care să nu le dăuneze, în timp, sănătăţii? Până şi în banalele şampoane şi balsamuri de păr „urlă” parabenii. Există şi păreri contradictorii, care susţin că parabenii sunt inofensivi şi demontează ipoteza că aceştia pot creşte riscul de cancer mamar. Dar oamenii de ştiinţă britanici au descoperit, în anul 2004, că substanţele respective se aflau în tumorile mamare a 19 din 20 femei supuse studiului. De atunci, alăturarea cuvântului „cancer” cu „parabenii” a băgat spaima în toţi cei care utilizează frecvent produse de întreţinere.
Unele firme de cosmetice, mai mici şi mai puţin cunoscute de publicul larg, au început deja să creeze creme fără parabeni, spre lauda lor. O bulină neagră revine însă marilor concerne recunoscute care nu au adoptat această strategie şi continuă să vândă produse care „înoată” în parabeni.
Şerveţele umede şi loţiunile pentru bebeluşi cu parabeni
Nici copiii, care ar trebui apăraţi şi feriţi cât se poate, nu sunt scutiţi de prezenţa acestor substanţe extrem de nocive. Loţiunea Johnsons baby-bedtime, recomandată pentru toată familia, conţine, pe lângă altele, şi Metylparaben, Ethylparaben, Prophylparaben. Până şi banalele şerveţele umede sunt îmbibate cu această substanţă controversată. Pe ambalaj scrie, cu litere de-o şchioapă: „Vitamina E”, pentru ca mamele să se bucure şi să aibă încredere în valoarea produsului, însă şerveţelele umede Baby-Delfi de la Bella au şi Methyl, Prophyl, Ethyl, Buthyl şi Isobuthylparaben.
Uneori, chiar dacă acestea se găsesc la Plafar, au inscripţionat însemnul: NATURAL sau BIO pe ambalaj, conţinutul e puţin diferit. „Balsamul cu Propolis” are scris pe eticheta de prezentare „produs natural”, cu toate că, în compoziţia lui intră: „Mineral Oil”, produs sintetic, obţinut din petrolul procesat chimic şi folosit datorită preţului scăzut. Acesta înfăşoară pielea ca într-o folie de plastic, împiedicând-o să respire şi să elimine toxinele. Balsamul respectiv mai conţine şi lanolină, un emolient rezultat din lâna oilor, care provoacă forme grave de acnee, iar alcoolul (care se găseşte şi el în compoziţia balsamului atât de natural) usucă pielea, îmbătrânind-o.
„Crema cu propolis şi extract de gălbenele”, de la Hipocrate cosmetics, „Unguentul cu camfor” pentru nevralgii sciatice, stimulent respirator şi circulator sau „Laptele Doina”, produs de Farmec SA, şi recomandat pentru orice tip de ten, - conţin, de asemenea, parabeni. Dermatologii atenţionează că alcoolul/isopropylul care este un solvent ce denaturează structura altor compuşi, usucă pielea şi poate provoca fisuri mici la nivelul epidermei şi infecţii.
Cinci din şase substanţe chimice utilizate în cremele de protecţie solară au acţiune estrogenică. Studii realizate la Institutul de Farmacologie şi Toxicologie al Universităţii din Zurich – Elveţia, au descoperit că o largă varietate de substanţe chimice ce intră în componenţa cremelor solare au efecte estrogenice, atât în studii pe animale de laborator cât şi în organismul uman. Studii efectuate pe 6 din cele mai folosite substanţe chimice folosite în cremele solare şi rujuri au dovedit că 5 din 6 (benzophenone-3, homosalate, 4-methyl-benzylidene camphor (4-MBC), octyl-methoxycinnamate and octyl-dimethyl-PABA) au efecte „estrogen like” (mimează efectul estrogenilor), ceea ce a dus la concluzia că aceste creme reprezintă un risc crescut pentru sănătate. Expunerea excesivă la xenoestrogeni duce şi la apariţia endometriozei, afecţiune cunoscută ca fiind o cauză majoră a infertilităţii la femeie.
Şi scump şi dăunător!
Cercetătorii au descoperit, aşa cum am mai arătat, faptul că parabenii afectează funcţiile reproductive masculine. De asemenea, riscul de melanom este mare. Atunci când sunt folosite mai multe tipuri de parabeni în produse, aceştia sunt şi potenţiali cauzatori de alergii ale pielii. Studiile pe care le efectuează marile companii cosmetice, nu iau în calcul efectele cumulative în timp, în zeci de ani de folosire a parabenilor, cum se întâmplă în realitate, nici eventualele sensibilităţi şi boli ale consumatorilor (nu toţi suntem sănătoşi, dar cu toţii trebuie să ne spălăm şi să ne dăm cu cremă pe mâini), ci se rezumă la teste efectuate în prezent, pentru a putea scoate pe piaţă produsul cât mai rapid. De ce sunt folosiţi parabenii şi nu substanţele naturale? Pentru că sunt foarte ieftini şi ţin mai mult. Aceasta nu înseamnă că produsele respective vor fi şi ele ieftine ca braga. Nu! Chiar firmele de renume utilizează parabeni în compoziţia unor produse, cărora li se face frecvent reclamă şi sunt destul de scumpe. Dăm şi bani, dar măcar să ne alegem cu nişte afecţiuni grave!
Cel mai mare lanţ de magazine din SUA – Wal-Mart, precum şi producătorul de cosmetice Johnson&Johnson, sunt acţionaţi în judecată de către mii de cetăţeni americani, pentru producerea şi comercializarea unui şampon, respectiv săpun lichid pentru bebeluşi, care conţine o toxină ce cauzează cancerul hepatic. Aceasta este clorura de metilen şi este interzisă de către agenţia responsabilă cu siguranţa mâncării şi a medicamentelor din SUA (FDA).
Măcar acolo au început să se mişte lucrurile, chiar dacă foarte încet!
Efectul cumulat este periculos
Produsele recunoscute oficial ca fiind cancerigene sunt excluse, prin lege, din compoziţia produselor cosmetice, iar despre parabeni nu s-a demonstrat că sunt cancerigeni pentru om. Însă este cunoscut faptul că aceştia nu sunt metabolizaţi complet şi eliminaţi din corp, ci pot rămâne în interiorul celulelor, afectând funcţionarea organismului.
„Problema cu parabenii este că pătrund în organism prin două surse, prin alimente şi prin cosmetice, iar efectul lor cumulat cu alţi factori toxici ca poluarea, alcoolul, fumatul dă efecte grave, mai ales organismelor cu predispoziţie spre boli alergice sau spre cancer”, explică profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul ştiinţific al Institutului de Cercetări Alimentare.
Experţii în dermaologie sunt de părere că ar trebui excluse următoarele componente sintetice, pentru a fi înlocuite cu derivate naturale benefice:
Imidazolidinyl urea şi diazolidinyl urea – conservanţi toxici;
Methyl/propyl/butyl/ethyl paraben – cei mai utilizaţi conservanţi, produc tulburări hormonale;
Methylchloroisothiazolinon şi methylisothiazolinon – provoacă alergii şi afectează sistemul nervos;
Uleiul mineral şi derivatele sale (parafina şi alte petrochimicale);
Sodium Lauryl Sulfate (SLS) – se găseşte în majoritatea şampoanelor, spumantelor de baie şi săpunurilor;
Stearalkonium Chloride – substanţă chimică folosită ca şi ingredient în balsamul de păr şi în diferite creme;
Parfumurile şi vopselele sintetice – provoacă alergii, sunt cancerigene şi afectează sistemul nervos. Vopselele sintetice le putem recunoaşte dacă pe etichetă apare inscripţionat FD$C sau D$C urmate de o culoare şi un număr. De exemplu: FD$C Red No. 6 / D$C Green No. 6;
Ingredientele care se termină în „-eth” şi cele care includ termenul „PEG”;
Triclosan şi triclocarban care au efecte nocive asupra funcțiilor tiroidei;
Ftalaţii care produc tulburări hormonale şi sunt cancerigeni. Îi găseşti inscripţionaţi în diverse combinaţii care conţin cuvântul „phthalate”. Ftalaţii au fost subiectul mai multor controverse. Femeile însărcinate care sunt expuse acestei substanţe prezintă un risc ridicat de a avea copii cu malformaţii. Această substanţă se găseşte şi în biberoanele de plastic pentru copii şi în diferite produse cosmetice;
Chloroacetamide/Acetamide: Conservant ce poate cauza alergii, iritaţii, boli ale aparatului reproducător, cancer. Are un efect foarte toxic, demonstrat ştiinţific, asupra organismului uman. Se găseşte şi în geluri de duş, şampoane, anumite tipuri de balsam de păr;
BHA: Parfum şi antioxidant. Poate cauza cancer, probleme ale sistemului imunitar, având efect toxic asupra organelor interne şi, în special, asupra sistemului endocrin (probleme hormonale). Se întâlneşte frecvent în produse de machiaj, precum mascara, fond de ten, creion dermatograf, dar şi în creme cu efect anti-imbătrânire;
P-Phenylendiamine: Substanţă din grupa aminelor, utilizată în industria cosmetică producătoare de vopsea de păr. Acest ingredient total sintetic poate cauza alergii puternice, chiar arsuri, cicatrice, boli ale sistemului nervos şi cancer. Se găseşte în foarte multe tipuri de vopsea de păr de pe piaţă;
Resorcinol: Un alt ingredient nociv utilizat în industria producătoare de vopsea de păr. S-a demonstrat ştiinţific faptul că este un iritant puternic pentru piele, având efect toxic asupra ţesuturilor. Se află în foarte multe tipuri de vopsea de păr;
Gudronul de cărbune este utilizat în tratarea eczemelor, psoriazisului şi a altor afecţiuni ale pielii şi se foloseşte la fabricarea cremelor anti-mâncărime şi în cele destinate tratamentelor scalpului. Acest produs este cunoscut ca fiind cancerigen;
Dietanolamina (DEA) este o substanţă ce se găseşte în săpunuri şi şampoane. DEA nu este o substanţă carcinogenă de sine stătătoare, dar poate reacţiona cu alte substanţe chimice din produse pentru a crea un agent cancerigen uşor absorbit în piele;
Formaldehida este o substanţă întâlnită într-o varietate de produse de frumuseţe şi poate irita ochii, nasul şi gâtul. De asemenea, în cazul expunerilor repetate poate irita pielea şi chiar provoaca astm şi cancer;
Fenilendiamina (PPD) este un ingredient utilizat în vopselele de păr, inclusiv pentru colorarea genelor. Potrivit studiilor Institutului Naţional pentru Securitate şi Sănătate, cosmeticienii şi frizerii prezintă un risc mărit de a face cancer, din cauză că au o expunere mare la PPD. Chiar dacă produsele care conţin PPD nu sunt recomandate pentru a intra în contact cu pielea, atunci când te vopseşti aceasta poate ajunge pe piele timp de câteva minute;
Lauril sulfatul de sodiu (SLS) şi laureat sulfatul de sodiu (SLES) sunt agenţi de spumare ce se găsesc în săpunuri şi şampoane. Aceştia irită ochii şi pot intra prin piele, depunându-se pe inimă, creier şi ficat.
Toluenul se găseşte în lacuri de unghii şi vopsele de păr. Acesta este toxic pentru sistemul nervos şi inhalat poate provoca ameţeli şi dureri de cap. Expunerile mărite pot duce la malformaţii congenitale şi avort spontan;
Trietanolamina (TEA) este o substanţă folosită pentru a echilibra pH-ul şi este des întâlnită în produsele cosmetice „blânde”. Din păcate, acest produs provoacă reacţii alergice, este iritant pentru ochi şi poate face pielea şi părul uscat. Prin utilizarea frecventă, TEA este absorbit de organism şi poate deveni toxic;
Hidrochinona este un agent depigmentant sau înălbitor şi este interzis în Japonia, Uniunea Europeană şi Australia. Este încă folosită în Statele Unite şi alte câteva ţări. Această substanţă cancerigenă se găseşte şi în cremele care sunt folosite pentru eliminarea petelor apărute pe corpul persoanelor în vârstă. Unele creme iluminatoare conţin hidrochinonă.
La ce trebuie să fie atente mamele?
- Să evite cremele folosite pentru iritaţiile cauzate de scutec care conţin acid boric şi sodium borate;
- Să evite 2-bromo-2-nitropropane-1,3-diol din şerveţelele umede pentru bebeluş;
- Să evite pasta de dinţi care conţine fluor;
- Să nu lase produsele cosmetice (ruj, parfum, lac de unghii) la îndemâna copilului.
Concluzie
Folosirea parabenilor ca şi conservanţi pare cam ciudată. Sigur, companiile cosmetice şi comercianţii îşi doresc să menţină produsele pe raftul magazinelor ani de zile. Totuşi, s-a observat că un ulei de corp hidratant produs 100% din alte uleiuri ORGANICE (floarea soarelui, nucă de cocos, mentă etc.) are un termen de valabilitate de 18 luni. Unele tincturi din plante medicinale se păstrează în stare stabilă şi câte doi sau trei ani. Aşadar, care o fi motivul folosirii parabenilor?
Dacă mai mulţi consumatori ar lua atitudine şi ar protesta împotriva folosirii acestor otrăvuri în toate produsele cosmetice ar exista o şansă să se schimbe ceva!
- 6661 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 09:16
-
26/10/2024 - 09:48
-
29/10/2024 - 09:07
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
07/11/2024 - 09:16
-
08/11/2024 - 11:14
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
-
19/11/2024 - 11:49
Poemul săptămînii
-
2 ani 2 săptămâni ago
-
2 ani 7 săptămâni ago
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 18 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Multumesc
Multumesc pentru articol. M-a facut sa renunt la produsele cu parabeni.
Publică un comentariu nou