Paşaportul Verde, un proiect marca Tăşuleasa Social
Asociaţia Tăşuleasa Social şi Coca-Cola HBC România vor iniţia vineri, 7 mai 2010, în cadrul proiectului Paşaportul Verde, o campanie locală de informare prin care să prevină aruncarea deşeurilor în natură şi să încurajeze colectarea selectivă a acestora în zonele rurale. Acţiunea, care se va desfăşura în zona bazinului Negrişoara, judeţul Suceava, este susţinută de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Parcul Naţional Călimani.
250 de angajaţi Coca-Cola HBC România şi familiile acestora s-au oferit voluntari şi vor curăţa malurile pârâului Negrişoara, alături de asociaţia Tăşuleasa Social. În aceeaşi zi, voluntarii Tăşuleasa Social, care participă la programul de training din cadrul proiectului Paşaportul Verde, vor merge din casă în casă şi le vor vorbi localnicilor despre efectele dezastroase ale depozitării deşeurilor în natură. În acelaşi timp, ei vor oferi o soluţie pentru această problemă: colectarea selectivă a deşeurilor. Tinerii vor împărţi saci de colectare a plasticului, care vor fi predaţi ulterior unui colector local. În schimbul sacilor cu PET-uri şi ambalaje reciclabile, sătenii vor primi nişte tichete prin care vor beneficia de diminuarea taxei de salubrizare. Acest mecanism este realizat în cooperare cu autorităţile locale.
„Absenţa colectării selective în zonele rurale reprezintă principalul factor de poluare cu deşeuri de ambalaje“, declară Laura Sgârcitu, specialist în programe comunitare la Coca-Cola HBC România. „Noi experimentăm acum o soluţie ce ar putea fi folosită la rezolvarea acestor probleme şi în alte localităţi. Aceasta ar putea fi soluţia care să oprească poluarea apelor, una dintre problemele importante pe care încercăm să le rezolvăm prin proiectelor noastre de responsabilitate socială. Vom face o analiză a deşeurilor colectate şi vom comunica presei rezultatele obţinute“.
„Tăşuleasa Social se luptă de cinci ani cu efectele devastatoare ale depozitării deşeurilor în natură“, declară Alin Uhlmann-Uşeriu, preşedinte Tăşuleasa Social. „Prin proiectul Paşaportul Verde am încercat să ajungem însă la cauzele care duc la această situaţie. Gestionarea gunoaielor în zonele rurale este dezastroasă, iar voluntarii noştri au înţeles cel mai bine acest lucru: în locurile curăţate de ei, deşeurile erau depozitate la loc imediat. Paşaportul Verde îşi propune să îi informeze pe localnici cu ajutorul tinerilor voluntari despre efectele negative ale aruncării gunoaielor în natură. Proiectul nostru are o puternică latură educativă: activităţile de voluntariat nu trebuie să înlocuiască societăţile de salubrizare“.
- 4626 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
08/11/2024 - 11:14
-
04/11/2024 - 10:40
-
03/11/2024 - 16:08
-
01/11/2024 - 17:00
-
13/11/2024 - 12:41
-
07/11/2024 - 07:30
-
19/11/2024 - 11:49
-
28/11/2024 - 08:09
-
01/11/2024 - 17:00
-
03/11/2024 - 16:08
-
04/11/2024 - 10:40
Poemul săptămînii
-
2 ani 3 săptămâni ago
-
2 ani 8 săptămâni ago
-
2 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 24 de săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou